Traseul 26 PG este traseul ce vizitează o parte din izvoarele situate la V de stațiunea Băile Herculane, cu obiective de interes ca: Izvorul Coronini, Izvorul Munk și Izvorului Diana III. Este un traseu relativ ușor, cu diferențe mici de nivel, în aprox. 2 h de drumeție.
Pornim din staţiunea Băile Herculane, alături de TR (traseul 25), pe un drum de căruţă care urcă pe Valea Mare, ajunge pe Platoul Coronini, depășește niște grădini și trece pe lângă Izvorul Coronini. Ajungem la un loc de popas unde poteca TR se deprinde pe Cracul lui Arendaşu, urcând pieptiș pe versant până la poteca de creastă BR (traseul 37).
Traseul PG continuă pe curbă de nivel și ajunge la un foișor (Foișorul Galben) de unde se deschide o frumoasă panoramă cu Valea Cernei și abrupturile Munţilor Mehedinţi. Următorul obiectiv este cunoscutul Izvor a lui Munk, amenajat chiar sub un frumos și dificil perete de escaladă (cu surplombă). Apa izvorului este puțin sulfuroasă, așa că dacă sunteți sensibili, nu se recomandă spre consum. Izvorul Munk poartă numele doctorului Munk care în 1871 a publicat la Viena o carte despre tratamentul balnear la Băile Herculane.
De la izvorul Munk se începe coborârea spre stațiunea Băile Herculane, lăsând în urmă un vechi rezervor de apă (care a fost tot opera doctorului Munk). La cca 20 de min.ajungem la un alt foișor (Foișorul Verde), de unde poteca coboară mai accentuat şi ajunge la Izvorul Diana III. Coborâm pe o scara betonată până la drumul asfaltat din staţiunea Băile Herculane. Forajul Diana (Diana III) este amplasat pe falia Diana, în malul drept al Cernei şi a fost săpat până la 260 m adâncime.
Comentarii