Traseul 19 BA străbate malul nordic al Lacului Tarniţa, de la coada Lacului Tarniţa la barajul Tarniţa. Este un traseu dificil, în aprox. 6 h de drumeție, periculos iarna pe sectorul Barajul Tarniţa - Golful Râșca, datorită vâlcelelor abrupte și alunecoase.
Coborând la coada lacului, se urmează drumul care merge paralel cu malul lacului Tarniţa, trecem podul peste vale și depășim o pensiune. După cca. 2 h de la start, ajungem la locul de vărsare a Văii Râșca în lac. În această zonă se recomandă o abatere, întrucât lipsește puntea care traversa golful. Putem continuă pe curba de nivel până la al doilea pârâu la stânga și revenim la marcaje pe Pârâul Râșca. Se trece pe deasupra formaţiunii stâncoase care este la vărsarea în lac, cu perspective frumoase asupra Golfului Râșca.
Continuăm pe poteca marcată și după cca. 1 h ajungem la un promotoriu unde se află o cabană apicolă, locul unde se desprinde la stânga o potecă nemarcată, care facilitează accesul la Piatra lui Lucaci (loc de belvedere). Această potecă a apărut conform situației din teren, întrucât poteca directă PR s-a surpat (vezi traseul 20)
De la cabana apicolă, traseul străbate o zonă în care malul lacului este abrupt, cu traversări de vâlcele care necesită atenţie. Poteca este îngustă sau lipsește, cu pericol de alunecare în apă, mai ales când plouă sau iarna, pe zăpadă. Poposim la o formaţiune stâncoasă unde se observă câteva marcaje PR ale vechiului traseu spre Piatra lui Lucaci, afectat de doborâturi de vânt și ploi care au spălat poteca veche. Nu se recomandă urcarea la Piatra lui Lucaci pe aici. De la pintenul stâncos coborâm spre oglinda lacului, pe un traseu pitoresc mai ales toamna, oferind perspective frumoase asupra lacului.
Continuăm de-a lungul malului lacului, fiind atenţi la traversările de vâlcele, iar apoi trecem un pârâu și urcăm abrupt în serpentine scurte până la drumul forestier ce ne conduce printre câteva case de vacanţă la baza Salvamont și peretele amenajat pentru escaladă.
Comentarii