Traseul 7 BG este traseul de legătură dintre Complexul Padiș și uvala Groapa de la Barsa care adăpostește peștera cu Ghețarul de la Barsa. Este un traseu destul de solicitant, nerecomandat iarna, străbătând platoul carstic în cca 3 h de drumeție (5 h circuit).
De la Complexul Turistic Padiş, urmăm drumul asfaltat până în Poiana Bălileasa, unde întâlnim magistrala BR Vărășoaia-Vârtop (traseul 1), apoi coborâm spre uvala Groapa de la Barsa, unde există o derivație PGD până la Peștera Zăpodie (traseul 20) și una spre intrarea principală a peșterii Ghețarul de la Barsa, un adevărat complex de galerii de interes speologic. Intrarea se face pe o pantă de cca. 70 de m, acoperită în permanenţă cu un strat subţire de gheaţă, ceea ce poate pune probleme celor care nu au încălţăminte corespunzătoare! Odată depășit acest sector, se ajunge în Sala Mare, o galerie de mici dimensiuni, cu mai multe deschideri între care și un Aven de cca. 10 m prin care se poate ieși (pentru a evita porțiunea alunecoasă). Peştera Gheţarul de la Bârsa poate fi vizitată doar pe o porţiune de câteva sute de metri, deși are galerii de peste 3000 de m.
Traseul BG continuă spre Tăul Negru şi Peştera Neagră (parte din Complexul Zăpodie). Tăul Negru este un lac circular de 14 m diametru situat într-o dolină, alimentat de un izvor subteran, denumit de localnici, Tăul fără fund de la Ocoale. Depășim apoi un prag stâncos și coborâm la gura Peșterii Negre, ce se găseste la baza abruptului stâncos..
Peștera Neagră prezintă numeroase concrețiuni dar. nu poate fi vizitată fără echipament special. Peștera are o lungime de peste 1 km și, din 1974, comunică cu Peștera de la Zăpodie, prin galerii care depășesc 12 km și 10 h.de explorare. Se recomandă doar speologilor experimentați!
Ultimul sector de potecă ne scoate într-un luminiș de unde se poate continua spre Pietrele Galbene (traseul 18 PGD) sau spre peștera Ghețarul Focul Viu (traseul PG), revenind la zona de camping Padiș-Glăvoi, pe Circuitul Galbenei.
Comentarii