Din Breaza, ieșim spre sud pe DJ. Ne orientăm ușor spre SE și intrăm pe Valea Pojorta, trecem printr-o zonă cu pensiuni şi case de vacanţă și pe lângă o zonă de exploatare aflată pe versantul vestic al Culmei Scărişoara. Curând drumul e înlocuit de o potecă. Traseul este foare frumos, valea fiind sălbatică şi cu multă vegetaţie. Urcăm la început pe curbă de nivel pe malul vestic al văii și apoi, în serpentine, până când ajungem la ruina Cabanei Urlea.
Traseul 67 TR leagă localitatea Breaza de fosta Cabană Urlea, urmând Valea Pojorta pe sub Culmea Colții Brezei. Un traseu dificil, invadat de vegetație și afectat de viituri (închis temporar), cu peste 1000 m diferențe de nivel, în cca 6 h. Traseu periculos iarna.
Pornim din Breaza însoțiți de marcajele PR (traseul 66) - care urcă spre ruinele fostei cabane Urlea pe Culmea Colții Brezei și urmăm drumul până la bifurcația cu Valea Pojorta. Aici lăsăm PR în față, urmăm drumul spre SE și trecem printr-o zonă cu pensiuni şi case de vacanţă, apoi pe lângă o zonă de exploatare aflată pe versantul vestic al Culmii Scărişoara.
După cca. 2.5 km, intrăm pe potecă și trecem de pe un mal pe altul, pe valea tot mai sălbatică. Admirăm apele cristaline şi înaintăm prin vegetaţie. După cca 2 h de la bifurcație, găsim un stâlp indicator care ne scoate de pe vale. Urcăm pe malul vestic,i tot mai pieptiș, în serpentine scurte, pe poteca Plaiul Hoțului, printr-o zonă de zmeuriș.
După cca 1 h de la stâlp poteca ne conduce în poiana Curmătura Colților (1533 m), unde se află ruinele cabanei Urlea, prima cabană ridicată în Făgăraș de către SKV, actualmente în paragină. De la ruinele Cabana Urlea avem mai multe opțiuni. Fie urmăm poteca TA (traseul 63) - ce urcă spre Vf. Urlea, peste Creasta Moșului, fie coborâm din Curm. Moșului spre L. Urlea, pe poteca PA (traseul 64), fie continuăm spre Curmătura Zârnei, prin Căldarea Urlea, pe poteca PR (traseul 66). Dacă dorim să ne întoarcem, putem încerca poteca TA (traseul 65) - pe Valea Brezcioara înapoi spre Breaza.
Traseu omologat. Traseu periculos iarna.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!