De la Cabana Bârcaciu, continuăm prin pădure spre sud. La 200 m de cabană există o intersecţie cu o potecă spre Negoiu (PR) şi alta spre Lacul Avrig (PA). Continuăm spre Cabana Negoiu, în traversare pe curbă de nivel spre est. După traversarea braţelor Pârâului Comănesei, urcăm uşor spre piciorul estic al Muntelui Bârcaciu. Mergem pe picior până în Fruntea Bârcaciului, cunoscută şi ca Fruntea Scării. De aici, mergem matematic pe culme, până când urcuşul devine pieptiş. Există stâlp indicator. Coborâm spre est spre Valea Puha, până în pragul glaciar superior al văii. Traversăm valea spre E-SE şi urcăm Şaua Puha. Aici intersectăm traseul care vine de la Cabana Negoiu. Urcăm pieptiş, pe alocuri expus, spre creasta principală şi ieşim în creastă la 2152 m. La 80 m SE se află Refugiul Scara vechi şi Refugiul Scara nou. Există şi un stâlp indicator.
Traseul 13 CG leagă Cabana Bârcaciu de refugiul Scara pe vechiul Drum al Tunurilor și pantele versantului estic al Muchiei Puha. Un traseu cu aprox 700 m diferențe de nivel, în cca 3 h de drumeție. Iarna accesibil în funcție de cantitatea şi calitatea zăpezii.
Pornim de la primitoarea Cabana Bârcaciu spre SE, prin culoarul tăiat în pădurea de molid și ajungem în scurt timp la stâlpul indicator ce marchează începutul traseului CG spre Șaua Puha și segmentul alpin al potecii CR (traseul 9) - spre Vf. Scara. Lăsăm în față traseul PA (traseul 10) - spre Lacul Avrig și continuăm spre E, pe curbă de nivel, traversând câteva fire ale Pârâului Comănesei. Urcăm spre piciorul estic al Muntelui Bârcaciu, unde lăsăm la stânga varianta PR (traseul 12) - spre Cabana Negoiu.
Începem urcușul pe Drumul Tunurilor (vechi drum folosit de grăniceri) spre Platoul Scărișoarei, apoi întâlnim CR (traseul 9), alături de care continuăm matematic pe culme, în direcția crestei principale. După cca. 40 min, la un indicator de sub Vf. Scara, părăsim CR și ne îndreptăm spre E, coborând spre V Puha, până în pragul glaciar superior al văii.
După ce traversăm valea spre E-SE, printr-o zonă pe alocuri expusă (Căldarea Puha), urcăm în Şaua Puha, unde întâlnim varianta CA (traseul 14) - dinspre Cabana Negoiu. Din șaua Puha trecem printr-un horn pietros tăiat sub vârful Puha (2177 m), urcăm pieptiș, pe alocuri expus, și în 10 min ajungem în șaua Scării (2152 m).
Pentru cei care își propun să traverseze traseul de creastă BR (traseul 1), menționăm că la 80 m SE (5 min din șa) se află Refugiul Scara vechi şi Refugiul Scara nou, cu izvor în apropiere. Cele mai apropiate vârfuri de la refugiu sunt Vârful Scara, Ciortea și Suru (V) sau coloșii Șerbota, Negoiu și Lespezi, spre E.
Traseu omologat.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!