2:00 h
4.94 km
375 m
50 m
1323 m
1:30 - 2:00 h
Durată
4.94 km
Lungime
375 m
Urcare
50 m
Coborâre
1323 m
Varf
Profil altitudinal
punct albastru
Complex turistic Fântânele - Coliba Mâţului - Crucea lui Avram Iancu (11MN26)
Județ: Cluj
Distribuie pe:
Dificultate: mediu
Distanță: 4.94 km
Durată: 2:00 h
Urcare: 375 m
Coborâre: 50 m
Vârf: 1323 m

Este un traseu ce face legătura între zona turistică Beliș – Fântânele și zona Mărișel – Crucea Iancului. Pornim chiar de lângă barajul Fântânele, din partea sa estică, unde ne orientăm după semnele de marcaj aplicate la baza unui copac. Aici, traseul nostru intersectează traseele în circuit PR și PR, care urcă din Poiana Marchiș și de la baza pârtiei Copcea – Mărișel și continuă peste baraj până la complexul turistic Fântânele. Noi urcăm abrupt primii metri ai potecii, în pădure, dar după prima serpentină panta se mai domolește. După un urcuș de circa 10 minute ajungem la marginea unei tăieturi de pădure, de unde avem priveliște asupra uneia dintre pârtii. Urcăm cu atenţie pe poteca abruptă și noroioasă în perioadele cu ploi, urmărind culmea până ajungem la un vârf între molizi.

Privind înapoi faţă de direcţia de mers se vede cariera Fântânele, unde duce traseul PG, la punctul de belvedere. De aici, panta se domolește și mai mult și înaintăm prin pădurea de molid și prin poiene mici. În scurt timp ieșim din pădurea de molid și ajungem la o răritură mare, unde se văd și urmele unor incendii de pădure. Drumul ne duce tot pe culme, având în stânga pădurea de molid și în dreapta raritura. Trecem de o intersecţie de drumuri unde noi mergem pe drumul din dreapta și, după o oră și jumătate de la plecare ajungem într-o poiană circulară pe care o traversăm urmând o direcţie sud-sud-est. Marcajele devin confuze în zonă, întâlnind și câteva marcaje turistice izolate bandă albastră și cruce albastră și un marcaj atipic punct galben.

Acestea nu duc către alte trasee cunoscute. Noi urmărim punctul albastru care ne scoate în drumul asfaltat în dreptul unei excavări în marginea drumului. Locul acesta este numit Coliba Mâţului şi este folosit de multe ori ca loc de parcare de către turiștii care vizitează zona. Traseul nostru cotește la dreapta pe drumul asfaltat și după un parcurs de mai bine de 1 km ajunge, lângă o parcare, la intersecţia cu drumul pietruit care ne urcă în 5 minute la Crucea Iancului unde este capătul traseului nostru. În apropiere se află un loc de popas și o scenă pentru evenimente populare.

Complex turistic Fântânele - Coliba Mâţului - Crucea lui Avram Iancu

Traseul PA face legătura între barajul Fântânele și platoul Fântânele, la Crucea Iancului, unde au loc anual serbări populare. Este un traseu relativ ușor, cu cca. 400 m diferențe de nivel, în aprox. 1.5 h de drumeție, accesibil iarna în funcție de cantitatea şi calitatea zăpezii.

Stațiunea Fântânele (1050 m alt.) este situată între Munții Gilău și Vlădeasa, pe malul lacului de acumulare Fântânele. Traseul PA pornește de lângă barajul Fântânele, din partea estică, de la intersecția cu traseele în circuit PR și PR, care ajung aici dinspre pârtia Copcea – Mărișel sosire.

Urcăm abrupt în pădure și ajungem la marginea unei tăieturi de pădure, de unde se observă una dintre pârtii. De aici poteca urmează culmea, urcând susținut la un vârf între molizi, de unde se deschide un orizont spre cariera Fântânele - unde ajunge PG.

Continuăm domol prin pădurea de molid și prin poiene mici pitorești până la o răritură mare, apoi mai departe, tot pe culme, până într-o poiană circulară. Ignorăm câteva marcaje vechi izolate BA și CA + un marcaj atipic PG și continuăm până la.drumul asfaltat, în locul numit numit Coliba Mâţului (parcare).

Drumul asfaltat continuă cca. 1 km până la Crucea Iancului, unde există loc de popas și o scenă pentru evenimente populare. Aici are loc anual sărbătoarea tradițională de la Crucea Iancului, cea mai mare manifestare de acest gen din judeţul Cluj, care se desfăşoară de 170 de ani în cinstea lui Avram Iancu şi a moţilor din timpul Revoluţiei de la 1848.

Traseu accesibil iarna.

Statistici traseu

36
Vizualizări
66
Favorite
23
Parcurs
0
Recenzii
07 Feb 2018
Creat la
23 Apr 2026
Actualizat

MN11 - Harta de drumeţie a Munților GILĂU – MUNTELE MARE

Munții Gilăului sunt o grupă montană a Munților Apuseni, aparținând de lanțul muntos al Carpaților Occidentali, fiind cea mai extinsă unitate montană din județul Cluj, ajungând în nord până la Depresiunea Huedin și la Culoarul Căpușului, la vest până la Munții Vlădeasa, sud-vest până la Munții Bătrâna, iar în est …

20,00 LEI

Prognoză actualizată și condiții meteo

Rămâi informat despre condițiile meteo din zonele montane cu prognoza actualizată în timp real. Verifică temperatura, viteza vântului, precipitațiile și starea zăpezii cu ajutorul widgeturilor interactive. Planifică-ți drumeția, o sesiune de schi sau o escapadă la cabană, având toate detaliile esențiale pentru o călătorie în siguranță!

Mărișel
Sâmbătă

25 Aprilie 2026

2,0° / 14,0°
Click pentru detalii
Duminică

26 Aprilie 2026

0,0° / 13,0°
Click pentru detalii
Luni

27 Aprilie 2026

-3,0° / 8,0°
Click pentru detalii
Marți

28 Aprilie 2026

-1,0° / 10,0°
Click pentru detalii
Miercuri

29 Aprilie 2026

1,0° / 1,0°
Click pentru detalii
Sursă: Toursprung API (ICON-D2/EU • DWD)

Top trasee recomandate pentru aventuri de neuitat

Descoperă cele mai spectaculoase trasee montane, alese special pentru iubitorii de natură și aventură. Fiecare este atent recomandat pentru a-ți oferi o experiență unică și sigură, indiferent de nivelul tău de pregătire.

Articole esențiale pentru a te bucura de natură

Explorează articole bogate în sfaturi, echipamente recomandate și ghiduri de trasee. Fiecare text este creat pentru a-ți îmbunătăți experiența pe munte, indiferent de nivelul tău de pregătire.

Recenzii

-
din 0 voturi
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa o recenzie
5 stele
(0)
4 stele
(0)
3 stele
(0)
2 stele
(0)
1 stele
(0)
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta. Autentifică-te
User Avatar
Cosmin Cluj 2020
19 Mar 2026 18:29

Traseu solicitant iarna, zone de acces dificile, inclusiv pe sectiunea de panta domoala, fara sa fi gasit fagase de la 4X4, imposibil fara rachete.