Traseu scurt, foarte tehnic pe alocuri, dar cu priveliști deosebite spre sculpturalul Ciucaș, ce te încântă cu fiecare efort depus. Traseul pleacă din drumul naţional DN 1A, dinainte de Cheia și urcă pe vechiul drum asfaltat (acum pietruit în cea mai mare parte) spre Cabana Muntele Roșu. Ajunși aici, ieșiţi din pădure, avem o frumoasă panoramă spre culmea Zăganu-Gropșoare. Părăsim drumul și urmăm frumoasa potecă marcată cu BG (pentru început înierbată) spre Valea Berii. De aici urcăm spre cabana Ciucaș, în prima parte în șaua bicicletei, iar pe ultima bucată facem push bike datorită pantei foarte mari pe un drum cu dale perpendiculare. După o pauză binemeritată la cabană, continuăm spre Șaua Tigăilor tot pe poteca turistică, ce ne solicită îndemânarea cu mici coborâri abrupte tehnice sau ruperi de pantă cu porţiuni de push bike. Ajunși în șa, frumuseţea Tigăilor Mari și a Vf. Ciucaș ne îndeamnă la încă o pauză, pentru că apoi ne așteaptă o lungă și frumoasă coborâre pe single-trail-ul de pe Culmea Bratocea. Culmea e ciclabilă în întregime, mai puţin porţiunea foarte abruptă dintre Sfinxul Bratocea și Releu. Spre Pasul Bratocea drumul coboară pe final în serpentine, iar noi ajunși la asfalt continuăm pe șoseaua naţională pentru a ajunge de unde am plecat, coborând atenţi pe alte multe serpentine.
Traseul 9 face un circuit în zona cea mai vizitată a Ciucașului: cabana Ciucaș - Șaua Tigăilor, coborând peste Bratocea. Un parcurs solicitant, cu peste 2500 m diferențe de nivel, pe cca. 23 km. Altitudinea maximă se înregistrează în creasta principală (1772 m).
Pornim din DN1A, zona Cheia și urcăm pe vechiul drum asfaltat spre Cabana Muntele Roșu, marcat Bandă Galbenă. Aici ne bucurăm de panorama spre culmea Zăganu-Gropșoarele, apoi continuăm pe poteca înierbată spre Valea Berii. Urmăm drumul de servitute spre cabana Ciucaș, într-o urcare abruptă, cu push bike pe ultima bucată.
De la cabană continuăm spre Șaua Tigăilor pe poteca Cruce Roșie, tehnică și cu ruperi de pantă care necesită (din nou) push bike. Suntem răsplătiți de priveliștea splendidă spre Tigăilor (Țiglăile) Mari și Vf. Ciucaș.
Din șa coborâm (single-trail) pe Culmea Bratocea perfect ciclabilă până spre Sfinxul Bratocea. Priveliștea spre împrejurimi este fascinantă. Între Sfinxul Bratocea și Releu coborâm din șa datorită pantei foarte abrupte, apoi ținem drumul șerpuit spre Pasul Bratocea, loc de unde revenim spre Cheia, pe asfalt, cu atenție la trafic.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!