1:45 h
4.44 km
224 m
155 m
693 m
1:45 - 1:45 h
Durată
4.44 km
Lungime
224 m
Urcare
155 m
Coborâre
693 m
Varf
Profil altitudinal
cruce albastra
oraş Cavnic – zona Dealul Crucii (20MN08 )
Grupa montană: Munţii Gutâi
Județ: Maramureş
Distribuie pe:
Dificultate: uşor
Distanță: 4.44 km
Durată: 1:45 h
Urcare: 224 m
Coborâre: 155 m
Vârf: 693 m

Traseul marcat cu cruce albastră poate fi intersectat în centrul oraşului Cavnic. Cu toate că e un marcaj vechi semnele ne conduc pe străduţele asfaltate în urcare uşoară până ajungem în capătul zonei locuite, partea de NE a oraşului. Aici schimbăm direcţia şi continuăm spre V pe un drum de căruţă care după ce ne poartă printr-un mic pâlc de pădure ne propune un urcuş pe pajiştile aflate deasupra oraşului. Traversăm această pajişte şi îndreptându-ne spre SV ajungem la un nou pâlc de pădure, pentru a continua pe liziera acestuia. Reveniţi pe pajişte, avem în dreapta stâncile Pietrele Şoimului, în stânga spate Cavnicul dar şi Vârful Gutâi şi Trei Apostoli. Până sub Dealul Crucii găsim câte un vechi marcaj, din loc în loc, şi drumul când e înierbat când, de pământ. Curba de nivel ne conduce pe lângă câteva colibe de vară dar şi o troiţă. Din punctul în care găsim ultimul marcaj fie facem cale întoarsă pe ruta pe care am venit, fie ajutându-ne de hartă coborâm spre satul Surdeşti.

oraş Cavnic – zona Dealul Crucii

Traseul 8 CA face legătura între orașul Cavnic și punctele de belvedere asupra orașului, Piatra Șoimului și Dealul Crucii. Un traseu scurt, în urcare ușoară, cu aprox. 300 m diferență de nivel, în mai puțin de 2 h. 

Din centrul oraşului Cavnic, pe străduțele asfaltate, urcăm ușor spre V, având ca reper stâncile Pietrele Șoimului. De pe un drum de căruță, poteca traversează un pâlc de pădure, apoi urcă pe fânațele aflate deasupra oraşului, într-un decor pitoresc. Străbatem apoi un alt pâlc de pădure, continuăm pe la liziera acestuia și întâlnim derivația PRD (traseul 12) Dacă urmăm PR, putem ajunge la cascadele temporare ale Pietrei Șoimului și sus la punctul de belvedere, cu priveliști asupra Cavnicului, Vârful Gutâi şi zona Trei Apostoli.

CA continuă spre Dealul Crucii pe un drum înierbat, într-un sector cu marcaj vechi, cvasiinexistent, pe lângă câteva colibe de vară şi o troiţă, apoi ajunge pe coama Dealul Crucii, cu priveliști frumoase spre Valea Cavnicului, Munții Lăpușului și împrejurimi. Coborâm fie spre satul Surdeşti, fie facem cale întoarsă.

Marcajul e vechi şi apare doar până în zona înainte de Dealul Crucii.

Statistici traseu

2
Vizualizări
15
Favorite
3
Parcurs
0
Recenzii
12 Apr 2019
Creat la
19 Mar 2026
Actualizat

MN20 - Harta de drumeție a MUNŢILOR GUTÂIULUI

Munţii Gutâiului este o grupă montană din Carpaţii Orientali, fiind delimitaţi la vest de Munţii Igniş prin Valea Râuşor, Pasul Gutâi şi Pârâul Săsar; la nord de Depresiunea Maramureşului; la est de Munţii Lăpuş prin Pârâul Oanţa, Pasul Neteda şi Pârâul Cavnic; la sud de Depresiunea Baia Mare.

Munţii Gutâiului din …

20,00 LEI

Prognoză actualizată și condiții meteo

Rămâi informat despre condițiile meteo din zonele montane cu prognoza actualizată în timp real. Verifică temperatura, viteza vântului, precipitațiile și starea zăpezii cu ajutorul widgeturilor interactive. Planifică-ți drumeția, o sesiune de schi sau o escapadă la cabană, având toate detaliile esențiale pentru o călătorie în siguranță!

Cavnic
Vineri

3 Aprilie 2026

6,0° / 12,0°
Click pentru detalii
Sâmbătă

4 Aprilie 2026

4,0° / 12,0°
Click pentru detalii
Duminică

5 Aprilie 2026

5,0° / 12,0°
Click pentru detalii
Luni

6 Aprilie 2026

4,0° / 11,0°
Click pentru detalii
Marți

7 Aprilie 2026

1,0° / 1,0°
Click pentru detalii
Sursă: Toursprung API (ICON-D2/EU • DWD)

Top trasee recomandate pentru aventuri de neuitat

Descoperă cele mai spectaculoase trasee montane, alese special pentru iubitorii de natură și aventură. Fiecare este atent recomandat pentru a-ți oferi o experiență unică și sigură, indiferent de nivelul tău de pregătire.

Articole esențiale pentru a te bucura de natură

Explorează articole bogate în sfaturi, echipamente recomandate și ghiduri de trasee. Fiecare text este creat pentru a-ți îmbunătăți experiența pe munte, indiferent de nivelul tău de pregătire.

<

Recenzii

-
din 0 voturi
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa o recenzie
5 stele
(0)
4 stele
(0)
3 stele
(0)
2 stele
(0)
1 stele
(0)
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta. Autentifică-te
User Avatar
cristian-stefan
19 Mar 2026 18:40

Traseu slab marcat. Intrarea in padure este la capatul unui drum de caruta care trece printre o casa mica in constructie si un o balta.

Dupa descriere, traseul se desfasoara pe la marginea padurii, dar scurta intrare in liziera este derutanta (drumul pare ca urca dealul).