Traseul începe în Poiana Lespezi, loc în care se ajunge urmând marcajul PR care porneşte de la Refugiul Salvamont Răchiţele. Din poiană poteca coteşte spre dreapta şi îşi începe urcarea spre Vârful Lespezi. Pentru a ajunge în punctul de belvedere trebuie să deviem aproximativ 20 metri de la traseul marcat. Priveliştea ce ni se arată din acest loc este una spectaculoasă, de aici putând admira Cascada Vălul Miresei, Falezele de Granit, Vârful Piatra Arsă şi creasta Masivului Vlădeasa. Întorcându-ne la traseul marcat, continuăm spre est pe creasta stâncoasă formată de pereţii de calcar ai Văii Stanciului. Poteca continuă descendent şi apoi pătrunde în pădure, unde, în scurt timp, întâlnim intrarea Peşterii Mici a Lespezilor. Din acest punct, poteca devine mai abruptă. Traseul ia sfârşit când ajunge la drumul de pe Valea Stanciului, la aproximativ 1 km aval de Cascada Vălul Miresei.
Traseul 9 CR este traseul de acces spre Vârful Lespezi, de unde se pot admira Cascada Vălul Miresei, Vârful Țiclău, Vârful Piatra Arsă şi creasta Masivului Vlădeasa. Traseul trece și pe la intrarea Peşterii Mici a Lespezilor. Este un traseu ușor, într-o drumeție de aprox. 0.5 - 1 h, accesibil iarna în funcție de cantitatea şi calitatea zăpezii.
Pornim Poiana Lespezi, loc în care se ajunge urmând marcajul PR (traseul 8) - Circuitul mic Răchițele, dinspre localitate, pe drumul reabilitat până la Refugiul Salvamont Răchiţele. Poteca coteşte spre dreapta şi începe urcușul spre Vârful Lespezi. Odată ajunși pe vârf, priveliştea asupra Cascadei Valul Miresei este remarcabilă.
Cascada Răchițele numită și Vălul Miresei, se prăvăleşte în trei trepte, pe cca. 30 m, fiind una dintre cele mai frumoase cascade din România, datorită unei marmite adânci cu diametrul de 5 m, care asigură o dispersie a apei, asemănător unui voal. Cascada este vizitată atât vara cât și iarna de iubitorii sporturilor extreme, când peretele stâncos îngheață.
Masivul Lespezi limitează partea stângă a Cheilor Stanciului și din acest loc de belvedere, se pot admira Falezele de Granit, Vârful Țiclău, Vârful Piatra Arsă şi creasta Masivului Vlădeasa. De pe vârf continuăm spre E pe creasta stâncoasă formată de pereţii de calcar ai Văii Stanciului, pătrundem în pădure și la scurt timp ajungem la intrarea Peşterii Mici a Lespezilor. Peştera Mică a Lespezilor este o peşteră de aprox. 100 m lungime cu o galerie principală uşor accesibilă, din care pornesc mai multe canale unde se găsesc câteva resturi fosile de Ursus Spelaeus. Se vizitează doar cu ghid.
Coborârea pe potecă devine mai abruptă, iar traseul ia sfârşit când ajungem la drumul de pe Valea Stanciului, la aprox. 1 km aval de Cascada Vălul Miresei.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
DianaSacachan
19 Mar 2026 18:27Timpul estimat de 0:15-0:30h duce la confuzie. Facut in noiembrie, urcat spre vf Lespezi a durat o ora+. Marcajul din zona indica aceeasi durata. Nu este fezabila durata de 0:15h, mai ales daca se intentioneaza si vizitarea intrarii pesterii.
Gisca Horea
19 Mar 2026 18:27Foarte bine marcat. Pe langa privelistea extraordinara de la Varful Lespezi, Cresta Estica a Lespezilor ofera imagini spectaculoase. Pentru vizitarea pesterii este nevoie de o sursa de iluminare. Deoarece coborarea este abrupta din acest punct, cred ca traseul este mai accesibil daca se parcurge in sens invers.