De la gara Predeal, urcăm până la hotel Belvedere/Cioplea şi continuăm pe stradă la dreapta, spre La Susai Mountain Resort. Urmăm drumul asfaltat şi după două serpentine ieşim pe potecă la stânga, în pădure. Poteca urcă uşor şi ieşim la stânga urmărind marcajele turistice. Coborâm prin pădure până la capătul vestic al tunelului mare, ieşim pe lângă tunel la drumul forestier de pe valea Timişuui Sec Mic şi apoi intrăm la dreapta pe poteca marcată. Urcăm pe un drum de exploatare pe culmea dintre Timişu Sec Mic şi Timişu Sec de Jos şi ajungem la intersecţia cu traseul 8, deasupra Poienii Stânei Pietricica.
Traseul 7 PA leagă orașul Predeal de Coada Pietrei Mari, pe un traseu destul de solicitant, cu aprox. 800 m diferențe de nivel, în cca. 3.5 - 4 h de drumeție. Iarna urcarea finală spre Coada Pietrei Mari poate pune probleme.
Dincolo de hotel Cioplea, urmăm săgețile indicatoare ce conduc spre zona Susai. După ce părăsim drumul asfaltat, la scurt timp, facem stânga, lăsând în față marcajele CR (traseul 8) și BR (traseul 9). Poteca coboară prin pădure (pantă medie 11%) până la capătul vestic al haltei Tunelul Mare, traversând pădurea de brad, câteva vâlcele largi și o mică șa.
Ieșim pe lângă tunel la drumul forestier care vine de pe valea Timișului Sec Mic, apoi facem dreapta, urcând pieptiș prin pădure pe culmea dintre Timișul Sec Mic (sud) și Timișul Sec de Jos (nord), pe un drum de exploatare, până deasupra Poienii Stânei Pietricica, unde întâlnim din nou CR (traseul 8), venind dinspre Șaua Pietricica.
Obs: Între V. Timișului Sec Mic și Poiana Stânii Pietricica este o diferență de nivel de 500 m, care se parcurge în cca 2 h. CR continuă spre vârful Piatra Mare, punct de belvedere excelent spre Bucegi, Postăvaru, Piatra Craiului, Leaota, chiar și Făgărașii.
Obs: Dacă se alege varianta spre vârf, trebuie avut în vedere că în condiții de iarnă, platoul alpin este dificil de parcurs din cauza depunerilor masive de zăpadă. Totodată, acest segment superior poate să prezinte dificultăţi de orientare pe ceaţă, ploaie sau viscol.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!