De la gara Predeal, urcăm până la Hotel Belvedere/Cioplea şi continuăm pe stradă la dreapta, spre La Susai Mountain Resort. Urmăm drumul asfaltat şi după două serpentine ieşim pe potecă la stânga, în pădure. Urmăm marcajele turistice, trecem pe lângă o staţie de apă şi traversăm drumul forestier ce merge spre Valea Azugii. Urmăm marcajele până la Cabana Susai, înainte de gardul acesteia cotim stânga, mergem pe lângă gard, coborâm pe un drum de exploatare şi continuăm în urcare pe culmea Pietricica. Depăşim Şaua Pietricica, urcăm în Poiana Stânei Pietricica şi cotim la dreapta în pădure, pe culmea Plaiul Ciutei-Vârful lui Andir, iar apoi prin poieni lungi ajungem la golul alpin al Vârfului Ţigăile. Pe drumul de culme ajungem în muntele Lacul Roşu, cotim la stânga şi peste vârful Turcu ajungem în şaua Paltinu unde cotim la stânga pe curbă de nivel spre Piciorul Predeluş. Poteca nu este bine definită şi marcajele sunt rare! Din culmea lui cotim la stânga şi coborâm pe picior până în Pasul Predeluş, care face legătura cu Munţii Grohotiş prin Masivul Sloeru-Mărcuşanu.
Traseul 9 BR leagă masivul Piatra Mare de munții Neamțului, pornind din Predeal, prin zona Susai, pe un traseu solicitant în partea secundă, cu peste 1600 m diferențe de nivel, în aprox. 11 h de drumeție. Potrivit celor experimentați, cu bune cunoștințe de orientare (marcaje rare pe unele segmente) - nerecomandat iarna peste Munții Neamțului.
Dincolo de hotel Cioplea, urmăm săgețile indicatoare ce conduc spre zona Susai. După ce părăsim drumul asfaltat, la scurt timp, lăsăm la stânga varianta PA (traseul 7), ce coboară la V. Timișul Sec Mic (halta Tunelul Mare). Continuăm alături de CR (traseul 8) prin pădure, pe versantul nord-vestic al culmii Susaiului, întâlnind la un moment dat drumul forestier ce merge spre La Susai Mountain Resort. Dacă vrem să poposim scurt la cabană, ne vom însoți de marcajul CA (traseul 24), dacă nu, putem continua pe CR.
De la Susai putem admira panorama care se deschide spre S, cu câteva vârfuri şi culmi mai importante din Munţii Baiului. În plan apropiat se deschide valea împădurită a Limbăşelului, care separă culmea Clăbucetul Azugii (1586 m) de Clăbucetul Taurului (1520 m) și Vf. Cocoşului (1479 m, împădurit). Spre E, culmea (cu păşune) muntelui Turcu, ce coboară către N din vârful Paltinu (1899 m) și cele trei vârfuri ascuțite ale Munților Neamțului, dintre care cel din mijloc - Vf. Neamţu (1923 m), este cel mai înalt din această regiune.
După ce părăsim drumul spre V. Azugii la dreapta, începem să urcăm pe o culme lungă până în șaua Pietricica (1250 m). Aici lăsăm la dreapta marcajul CA (traseul 24) - ce coboară în V. Azuga și continuăm urcarea pe culme până în poiana stânii Pietricica. Aici ne despărțim de traseul spre Vf. Piatra Mare - CR (traseul 8) și schimbăm direcția de mers spre Vf. lui Andir (1442 m), alături de marcajul TA (traseul 22) până la izvoarele V. Gârcinului (N).
TA continuă la stânga spre Cabana Rențea (peste M. Clăbucet), în timp ce BR continuă prin poieni lungi spre golul alpin al Vârfului Ţigăile (1698 m), intersectând la un moment dat varianta TR (traseul 25) La Susai - Cabana Ritivoi - Cabana Rențea, un alt traseu care străbate sectorul nordic al munților Baiului.
De pe vârful Țigăile urmăm drumul de culme care ne coboară într-o șa (1630 m), apoi urcăm pe un vâlcel până pe Muntele Lacul Roșu (1700 m), unde întâlnim potecă nemarcată care vine de la Lacul Roșu (Găvanele). Suntem pe culmea Munților Neamțului, trecem de Vf. Turcu (1825 m), apoi coborâm în șaua dintre M. Turcu și Paltinu (1790 m), cu izvor temporar.
În șaua Paltinu ne tragem sufletul și ne bucurăm de o frumoasă perspectivă spre izvoarele Muşiţei şi Pasul Predeluş, străjuit de Muntele Sloeru Mărcuşanu (cu pășuni și versanți împăduriți), iar către SE apar Munţii Grohotişului.
Putem aborda poteca ce merge spre sud, peste creasta munților Neamțului (1900 m alt), cu cele trei vârfuri ascuțite ale sale (munți pastorali - atenție la stâne), cu posibilităţi de coborâre spre V. Azugii sau spre V. Doftanei - legătura cu Petru Orjogoaia (peste Vf. Roșu).
Din Șaua Paltinu BR coboară pe piciorul Predeluș, în pasul Predeluș. Traseul de creastă continuă spre Muntele Sloeru - Mărcuşanu (munții Grohotiș), pe care-l va ocoli pe la sud, iar de acolo se îndreaptă spre Muntele Babeş şi pasul Bratocea (Ciucaș).
Marcaje rare între poiana stânei Pietricica şi intrarea în pădure de deasupra Pasului Predeluş. Inaccesibil iarna între Vârful Ţigăilor şi Pasul Predeluş.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
stefcal
19 Mar 2026 14:35Bună ziua, Ați putea să îmi spuneți dacă se poate ajunge in pasul Predeluș cu un autocar? :(