0:00 h
42.00 km
829 m
829 m
660 m
0:00 - 0:00 h
Durată
42.00 km
Lungime
829 m
Urcare
829 m
Coborâre
660 m
Varf
Profil altitudinal
ciclism
Sighişoara - Şapartoc - Angofa - Sighişoara (06MB18 )
Județ:
Distribuie pe:
Dificultate: mediu
Distanță: 42.00 km
Durată: 0:00 h
Urcare: 829 m
Coborâre: 829 m
Vârf: 660 m

Pentru aocoli DN13 spre Albeşti şi pentru a vedea locuri noi, ieşim din oraş pe strada Viilor, care se transformă într-un drum agricol slab circulat. Trecem prin localitatea Țopa, apoi dacă suntem amatori de ruine ne abatem 300m pentru a vedea ce-a mai rămas din Castelul Bethlen. În Albeşti putem vizita Casa Memorială Petofi Sandor, apoi ne îndreptăm spre Şapartoc.

Drumul este construit de-a lungul văii şi urcă uşor. Satul localizat în vale, între dealuri, este azi aproape părăsit, însă prezenţa celor 3 biserici ne sugerează că mai demult era altfel. Ieşim din sat şi urcăm pe deal alături de Via Transilvanica şi poposim lângă o troiţă “La Trei Drumuri”. Aici sunt mai multe variante de coborâre, noi alegem marcajul CR care menţine în general culmea prin Pădurea Şelimbeac, apoi coboară în localitatea depopulată Angofa. Azi mai există vechea şcoală reabilitată, câteva case de vacanţă, livezi de pruni şi urmele caselor mutate.

Ajungem la DJ106, apoi urcăm pe Dealul Breite pe un drum solicitant, ce necesită puţin push-bike. Sus avem două variante. Prima e să coborâm pe macadam la DN13 intens circulat pe care avem de mers până la intrarea în Sighişoara circa 3km. A doua variantă este să ne îndreptăm spre NE pe platou şi să coborâm la asfalt pe o potecă abruptă, pe culme, prin dreapta cimitirului.

Sighişoara - Cartierul Viilor - Ţopa - Albeşti - Valea Albeştiului - Valea Şapartocului - Şapartoc - Dealul Mare - Dealul Dol - Pădurea Şelimbeac - Angofa - DJ106 - Dealul Breite - Sighişoara

Statistici traseu

51
Vizualizări
0
Favorite
0
Parcurs
0
Recenzii
16 Oct 2025
Creat la
13 Apr 2026
Actualizat

MB06 - Trasee cu bicicleta in Tara Bisericilor Fortificate

Această colecţie de hărţi realizată de Editura Schubert & Franzke este o încercare îndrăzneaţă de a reuni sub o singură copertă trasee de bicicletă din Ţara Bisericilor Fortifificate, una din regiunile istorice cu un potenţial turistic (cultural și etnografic) foarte bine reprezentat. Harta conține 35 de trasee de ciclism, marcate …

37,00 LEI

Prognoză actualizată și condiții meteo

Rămâi informat despre condițiile meteo din zonele montane cu prognoza actualizată în timp real. Verifică temperatura, viteza vântului, precipitațiile și starea zăpezii cu ajutorul widgeturilor interactive. Planifică-ți drumeția, o sesiune de schi sau o escapadă la cabană, având toate detaliile esențiale pentru o călătorie în siguranță!

Sighișoara
Joi

23 Aprilie 2026

9,0° / 13,0°
Click pentru detalii
Vineri

24 Aprilie 2026

4,0° / 15,0°
Click pentru detalii
Sâmbătă

25 Aprilie 2026

3,0° / 17,0°
Click pentru detalii
Duminică

26 Aprilie 2026

5,0° / 17,0°
Click pentru detalii
Luni

27 Aprilie 2026

1,0° / 10,0°
Click pentru detalii
Sursă: Toursprung API (ICON-D2/EU • DWD)

Top trasee recomandate pentru aventuri de neuitat

Descoperă cele mai spectaculoase trasee montane, alese special pentru iubitorii de natură și aventură. Fiecare este atent recomandat pentru a-ți oferi o experiență unică și sigură, indiferent de nivelul tău de pregătire.

Articole esențiale pentru a te bucura de natură

Explorează articole bogate în sfaturi, echipamente recomandate și ghiduri de trasee. Fiecare text este creat pentru a-ți îmbunătăți experiența pe munte, indiferent de nivelul tău de pregătire.

Recenzii

-
din 0 voturi
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa o recenzie
5 stele
(0)
4 stele
(0)
3 stele
(0)
2 stele
(0)
1 stele
(0)
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta. Autentifică-te

Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!