Traseul începe din zona fostului camping din Slănic-Moldova. Urcă Piciorul Jiroș, iar după 4,2 kilometri intersectează drumul forestier Romeo. Pe următorii 4,4 kilometri urcă Culmea Căprioara și intersectează traseul PR. Continuă alături de acesta 1,1 kilometri până sub Vârful Șandru Mare. Aici întâlnește și traseul CR. În acest loc se desparte de cele două trasee și continuă spre nord. Pe următorii 5,9 kilometri ocolește pe la vest Vârful Nemira Mică și ajunge în Șaua Nemirei, unde întâlnește traseul CA. Intră în Poiana de Vânat, iar după alţi 1,6 kilometri intersectează traseul CG, sub Vârful Nemira Mare. Pe ultimii 12,1 kilometri, ocolește pe la vest Vârful Nemira Mare, ajunge pe Vârfurile Farcu Mare și Farcu Mic (de pe care se poate admira Lacul de acumulare Poiana Uzului), apoi ajunge în drumul judeţean DJ 123, aproape de coada Lacului Poiana Uzului și Cascada Nasolea Mare.
Traseul 1 BA face legătura între stațiunea Slănic-Moldova și Valea Uzului (Cascada Nasolea Mare), traversând culmea principală a Munților Nemira. Un traseu solicitant, cu peste 1500 m diferențe de nivel, în cca. 12 h de drumeție. Iarna, poteca nebătută adaugă un plus de timp considerabil.
Slănic-Moldova este una dintre cele mai vechi și cunoscute stațiuni montane din țară, numită adesea “Perla Moldovei”, cu clădirile istorice, un cazino care tronează în mijlocul stațiunii, detalii arhitecturale superbe, sculpturi, izvoare minerale carbogazoase, alcaline, sulfuroase etc. - aspecte care fac din acest oraș o stațiune climaterică de odihnă și relaxare.
Dacă timpul ne permite, putem vizita cascada Slănic, izvoarele minerale amenajate, traseul celor 300 de scări (traseul 6), Poiana Pufu (traseul 3), Platoul de sub Vârful Cerbului (traseul 7), Pârtia de schi Nemira (traseul 8), Șaua Păltinișului (traseul 9) etc.
Din dreptul fostului camping Rai, pornim la dreapta în urcare pe Piciorul Jiroș, continuăm pe pantele estice ale Culmii Căprioara, apoi ținem culmea principală, prin pădurea de molizi până ieșim în Poiana Stânii, de unde putem admira obârșia văii Slănic și zona sudică a Munților Nemira, cu Vf. Ceangău (traseul 13).
Nu după mult timp (cca. 3 h de la start), întâlnim varianta PA (traseul 2) care scurtează accesul spre creasta principală. BA continuă la stânga, intersectează marcajul PR (traseul 14) care vine dinspre SE, apoi face dreapta pe creasta principală și în cca 25 min ajunge pe vârful Șandru Mare (1640 m). La urcarea prin pădure spre vârf ne însoțește și marcajul CR (traseul 17) - care ajunge aici dinspre Apa Roșie. Pe vârf găsim un refugiu metalic unde ne putem adăposti în caz de vreme rea.
Vârful Şandru Mare (1640 m) este descoperit şi oferă privelişti în special spre E, spre pădurile de amestec sau văile Slănicului şi Dofteana. La orizont, apare Depresiunea Dărmăneşti şi Munţii Berzunţi. Intrăm astfel în zona înaltă din Munţii Nemira, vârful Șandru fiind al doilea ca înălțime din masiv. Traseul devine mai accesibil deoarece poteca BA nu însoţeşte culmea, ci ocoleşte vârfurile prin vest (până după Nemira Mare).
În Șaua Nemirei, întâlnim marcajul CA (traseul 5) - tot dinspre Slănic-Moldova, dar pe Valea Puhu și peste Vf. La Cireș. Continuăm pe creasta principală, prin Poiana de Vânat și în aprox. 30-40 min, ajungem sub vârful Nemira Mare (1649 m), unde întâlnim o potecă de legătură (traseul 4) marcată CG - spre Plaiul Ciungetului - cu marcaj BG (traseul 3). De-aici putem urca în cca. 10 min pe vârf, unde este amplasată o cruce metalică.
De pe vârful Nemira Mare avem un tur de orizont complet: spre N, culmea principală cu vârfurile Farcu Mare și Farcu Mic, peste valea Uzului, Munții Ciucului; spre E, Plaiul Ciungetului; spre S, culmea principală cu vârfurile Nemira Mică și Șandru Mare; spre V, valea Apa Roșie, Munții Repatului și Munții Bodoc.
Continuăm drumeţia prin şaua dintre Nemira Mare şi Muntele Chilişca, începînd coborârea spre Valea Uzului (cca. 4 h), având la vest imaginea Muntelui Bașca și V. Chilişca, afluent al Bărzăuţei, care adună apele din acest sector.
Coborâm continuu până în şaua de sub vârful Farcu Mare, prin păduri şi printre stânci, uneori panta fiind destul de abruptă. După ce trecem de vârfurile Farcu Mare și Farcu Mic (cu vederi spre Lacul de acumulare Poiana Uzului), ajungem în DJ 123, la coada Lacului Poiana Uzului și aproape de Cascada Nasolea Mare.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!