De pe Vf. Şerbota, coborâm pe vâlcelul care mărgineşte creasta spre sud imediat din vârf. La început, coborârea este abruptă. Atenţie! Pietrele sunt instabile şi dacă sunt dislocate pot produce accidente în cazul în care cineva urcă pe traseu! Treptat, panta devine mai domoală şi ajungem în Căldarea Pietroasă. Traversăm spre vest, uşor SV în prima parte şi apoi ne îndreptăm treptat în urcuş uşor către Pârâul Izvorul Negoiului. Urcăm din ce în ce mai pieptiş pe lângă acesta. Atenţie! Urcarea poate fi periculoasă dacă stânca e udă! Ajungem deasupra pragului într-o căldare suspendată înierbată, punctată cu bolovani. Urcăm un alt prag înierbat până în Şaua Cleopatra. Acest traseu ocoleşte Custura Sărăţii - cel mai accidentat sector din traseul turistic al crestei Făgăraşului - şi este recomandat în caz de condiţii meteo nefavorabile.
Traseul 19 BG este recomandat în caz de condiţii meteo nefavorabile sau celor cu frică de înălțime, pentru a ocoli Custura Sărății - sector aerian accidentat, dificil de parcurs de către cei fără experiență. Un traseu cu aprox 600 m diferențe de nivel, în cca 2 h de drumeție, cu porțiuni expuse la căderi de pietre. Periculos iarna.
Dacă pornim de pe Vf. Şerbota, din marcajul BR (traseul 1B), coborâm abrupt, imediat după vârf, pe vâlcelul care mărgineşte creasta spre sud. Sectorul prezintă pietre instabile care pot produce accidentări în cazul în care cineva urcă pe traseu. Urmează apoi un sector cu pante mai domoale și ajungem în Căldarea Pietroasă. De aici vom traversa muntele spre est, spre Pârâul Izvorul Negoiului, într-un urcuş uşor, apoi primim marcajul TR (traseul 16) dinspre Lacul Vidraru. Ținem direcția dată de firul văii și urcăm din ce în ce mai pieptiş, cu atenție sporită când stânca este udă.
După ce depășim un prag, pătrundem în Câldarea Mioarelor, o căldare suspendată înierbată punctată cu bolovani. Urcăm apoi un alt prag înierbat, pentru a ieși în Şaua Cleopatra (2364 m alt). De aici, urmând traseul crestei principale (traseul 1B) putem ajunge la Vârful Negoiu și mai departe, prin Strunga Ciobanului, către Lacul Călțun.
Din Șaua Cleopatra, cei experimentați, pot coborî la Acul Cleopatrei, pe marcaj TA (traseu 17)., dar cu mare precauție (interzis iarna!), printr-un circ glaciar care ne conduce la Căldarea de Est a Sărății, apoi la Piatra Prânzului și pe Drumul Zmeilor spre Cabana Negoiu.
Traseu omologat.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!