Parângul Mare în lumina toamnei: o călătorie prin peisajul glaciar al Jiețului

Munții Parâng – câteva repere geografice

Munții Parâng văzuți de pe Vârful Negoiu - Munții Făgăraș.

Citește și De la lumina răsăritului la relieful glaciar din zona Bâlea–Capra–Paltinu

Munții Parâng, parte a Carpaților Meridionali, se numără printre cele mai înalte masive din România. Creasta principală culminează cu Vârful Parângul Mare (2.519 m), iar versantul nordic păstrează urme spectaculoase ale glaciațiilor cuaternare: căldări, văi în trepte, abrupturi, morene și numeroase lacuri glaciare.

Munții Parâng văzuți de pe Vârful Retezat.

Citește și Pe poteci reci de noiembrie, prin Retezat

Acest sector este străbătut de două mari sisteme glaciare, ale Jiețului și Lotrului. Complexul Jiețului, cel mai extins dintre ele, avea o organizare ramificată, asemănătoare unui arbore. Ghețarii formați în căldările Roșiile, Slivei, Ghereșu, Mija Mare și în circurile mai mici din împrejurimi se uneau într-o limbă glaciară comună, care înainta spre nord pe actuala vale a Jiețului. În perioada de maximă extindere a gheții, aceasta cobora până la aproximativ 1.240–1.250 m altitudine, în apropierea actualei Cabane Groapa Seacă.

Vedere de pe creasta principală spre Lacurile Verzi din Căldarea Slivei.

Valea glaciară principală, lungă de circa 6–7 km, se numără printre cele mai lungi din Parâng. Într-un asemenea sistem, ghețarii tributari nu funcționau izolat, ci alimentau o masă comună de gheață, a cărei grosime și capacitate de eroziune creșteau în aval de confluențe.

Peretele Circului Gemănarea.

Tocmai prin acest fost culoar al gheții urcă și traseul nostru, urmând Jiețul, apoi Valea Roșiile, până în creasta principală.

Circul Roșiile.

Caseta tehnică

Traseu: Cabana Groapa Seacă – Refugiul Agățat – Zănoaga Stânei – Lacul Lung – Lacul Mândra – Șaua Gruiu – Vârful Parângul Mare - Vârful Gemănarea.

Marcaje: Punct Roșu (până în Șaua Gruiu) și Bandă Roșie (până pe vârf).

Tip: Dus-întors, pe același traseu.

Distanță totală: 22,5 km

Urcare cumulată: +1.600 m

Durată estimată: 11–12 ore, cu pauze

Altitudine maximă: 2.519 m (Parângul Mare)

Dificultate: Medie–ridicată, prin efortul susținut și terenul accidentat.

Sursă de apă: izvorul de la Refugiul Agățat

Principalul marcaj al acestui traseu.

Atenționări: Orientare dificilă pe ceață, marcaje mai rare pe lespezi, grohotișuri instabile și zăpadă persistentă în sectorul superior. Traseul este descris pentru condiții de toamnă, fără zăpadă.

Persistența zăpezii până târziu în vară în Circul Mândra.

Citește și Prin zăpezile de mai spre Vârful Custura Bucurei

Descrierea traseului pe etape

Cabana Groapa Seacă – Refugiul Agățat (2–2 h 15 min)

Traseul începe de la Cabana Groapa Seacă, situată pe DN7A, între Petroșani și Obârșia Lotrului, la circa 1.240 m altitudine. Se coboară puțin pe șosea, în direcția Petroșani, apoi se intră pe drumul forestier de pe Valea Jiețului. La început, marcajul Punct Roșu are un parcurs comun cu marcajele Cruce Galbenă și Cruce Roșie, după care acestea se despart. 

Traseele care pornesc de la Cabana Groapa Seacă.

După aproximativ 3,3 km de la părăsirea șoselei asfaltate și circa 40 de minute de mers, drumul forestier ajunge la confluența Pârâului Slivei cu Jiețul. Aici se află un loc de popas, cu masă și bancă, de unde pornește o potecă semnalizată cu un marcaj neomologat, reprezentat de o floare albastră. Aceasta urmează Valea Slivei și conduce, în aproximativ o oră, la cascadele de pe pârâu. Una dintre ele poartă numele Cascada Groapa Seacă, inscripționat pe o piatră din apropiere, însă localnicii o numesc Pișătoarea Izvorului.

Locul de popas de la confluența Slivei-Jieț.

Această primă porțiune a traseului urmează, în sens invers, direcția de deplasare a gheții în timpul glaciațiilor cuaternare. Valea Jiețului constituia axa principală a unui amplu complex glaciar, în care convergeau ghețarii proveniți din mai multe căldări ale versantului nordic al Parângului.

Spre Cascada Groapa Seacă.

După terminarea drumului forestier, în apropierea unui mic baraj, poteca urcă prin pădure, traversează Pârâul Ghereșu pe un podeț și ajunge la o nouă bifurcație. Ambele variante conduc spre Refugiul Agățat. Poteca de pe versantul estic al văii este mai frecvent utilizată și mai bine marcată, în timp ce varianta de pe versantul vestic trece pe la Cascada Șerpuită, dar prezintă marcaje mai puțin vizibile. Refugiul Agățat este situat într-o poiană, pe un bloc stâncos, iar în apropierea sa se găsesc un izvor și o stână de capre.

Intrarea pe poteca turistică, după barajul de pe Jieț.

Traversarea Pârâului Ghereșu.

Serie de cascade pe Pârâul Roșiile în aval de Refugiul Agățat.

Baldachinde de mușchi, formate la un debit mic al apei.

Refugiul Agățat.

Refugiul Agățat - interior.

Refugiul Agățat – Zănoaga Stânei (45 min–1 h)

De la refugiu, poteca urcă prin pădure și jnepeniș, iar valea începe să-și dezvăluie tot mai clar originea glaciară. Versanții se îndepărtează, apar praguri cu cascade și suprafețe relativ netede, peste care pâraiele curg mai domol.

Urcarea caprelor de la stână spre pajiștile alpine.

Ultima punte peste Pârâul Roșiile.

În apropierea vechii stâne, construită pe marginea unei morene și aflată în prezent în ruină, se desfășoară o luncă de altitudine, în care acumulările de sedimente au contribuit la nivelarea fundului văii. Este posibil ca acest sector să fi adăpostit, în trecut, un mic lac glaciar, format în spatele unui prag sau al unui baraj morenic și colmatat treptat prin acumularea sedimentelor. 

Crucea de pe pragul glaciar, aflată între vechiul și noul adăpost al Stânei Roșiile.

Morena de pe pragul glaciar, cu ruina vechiului adăpost în partea stângă.

Treapta glaciară cu aspect de luncă a Văii Roșiile.

Zona cu aspect de luncă al Văii Roșiile, văzut de pe Culmea Slivei.

În zonă se mai observă resturi metalice provenite dintr-un accident aviatic petrecut în iarna anului 1965.

Componente ale avionului căzut - lângă adăpostul în ruină al Stânei Roșiile.

Mai sus, traseul ajunge la Zănoaga Stânei, un lac înconjurat de pajiști alpine și grohotișuri. În perioadele secetoase, oglinda apei se restrânge vizibil, evidențiind sensibilitatea lacurilor mici de altitudine la variațiile regimului hidrologic.

Lacul Zănoaga Stânei, la un nivel foarte scăzut al apei.

Emisarul lacului este complet secat.

Peisaj lacustru la Zănoaga Stânei.

Citește și Culorile toamnei târzii în Munții Parâng

Zănoaga Stânei – Lacul Lung (30–45 min)

Traseul urcă peste un nou prag glaciar, printre lespezi și blocuri stâncoase, spre Căldarea Roșiile. Peisajul devine tot mai mineral, iar în partea superioară apar lacurile dispuse pe trepte diferite ale fostului ghețar.

Lacul Lung.

Lacul Roșiile, cunoscut și sub numele de Tăul Fără Fund, este cel mai adânc și mai întins lac glaciar din Parâng, cu o adâncime maximă de aproximativ 17,6 m. Traseul marcat trece pe la vest de Lacul Lung. În anii secetoși, scăderea nivelului apei poate determina fragmentarea acestuia în două suprafețe distincte.

Lacul Lung și Lacul Roșiile.

În cadrul căldării se disting numeroase urme ale modelării glaciare: praguri, cuvete lacustre, morene și acumulări de grohotiș. Deasupra acestora se conturează Muchia Pontul Roșu, unul dintre reperele geografice ale sectorului.

Bunătăți de la munte.

Lacul Roșiile văzut de pe Muchia Pontul Roșu.

Lacul Zănoaga Stânei văzut de pe Muchia Pontul Roșu.

Lacul Lung – Lacul Mândra – Șaua Gruiu (1 h 15 min–1 h 30 min)

Din dreptul Lacului Lung, traseul continuă spre treapta superioară a complexului glaciar Roșiile–Mândra. Poteca traversează întinderi de lespezi, înconjurate de versanți abrupți și acumulări de blocuri.

Urcarea treptei glaciare dintre circurile Roșiile și Mândra.

Lacul Mândra, situat la aproximativ 2.150 m altitudine, este considerat lacul glaciar aflat la cea mai mare altitudine din Munții Parâng. În împrejurimile sale se întâlnesc grohotișuri și forme de relief asociate proceselor periglaciare, care au continuat să modeleze versanții după dispariția ghețarilor.

Lacul Mândra.

Ultimul sector al urcușului spre Șaua Gruiu este abrupt, desfășurându-se pe teren stâncos și grohotiș. Din cauza expunerii nordice, zăpada poate persista până târziu în sezonul cald, iar în asemenea condiții parcurgerea acestui pasaj necesită o atenție deosebită.

Urcușul final spre Șaua Gruiu.

Șaua Gruiu – Vârful Parângul Mare (25–35 min)

În Șaua Gruiu, traseul intersectează marcajul Bandă Roșie, care urmărește creasta principală a Munților Parâng. Ascensiunea continuă spre vest, cu o diferență de nivel de aproximativ 200 m, până pe Vârful Parângul Mare (2.519 m). 

Sectorul dintre Șaua Gruiu și Vârful Parângul Mare.

De pe vârf se deschide o panoramă amplă asupra crestei înalte, cu Gemănarea, Stoienița și Cârja spre vest, dar și asupra culmilor și căldărilor glaciare care coboară spre nord. Din această perspectivă, relieful apare ca un ansamblu de bazine glaciare separate de muchii și culmi secundare, a căror dispunere reflectă organizarea fostului sistem glaciar.

Vârful Parângul Mare.

Spre Munții Făgăraș.

Citește și Munții Făgăraș – circuitul „Trei vârfuri, trei strungi”

Spre Munții Buila-Vânturarița.

Relaxare pe Vârful Parângul Mare.

Vârful Parângul Mare – Vârful Gemănarea (35–45 min)

De pe Vârful Parângul Mare, traseul continuă spre vest, pe marcajul Bandă Roșie, trecând prin apropierea Refugiului Parângul Mare și coborând spre Șaua Tecanu (2.410 m). Segmentul de creastă străbate partea superioară a impresionantului perete glaciar al Circului Gemănarea, cunoscut și sub numele de Seaca Parângului.

Refugiul-container și Vârful Parângul Mare.

Munții Retezat văzuți de lângă Refugiul Parângul Mare.

Citește și Circuitul marilor simboluri ale Retezatului: Peleaga, Păpușa și Lacul Bucura

Spre nord se deschide panorama spectaculoasă a căldării glaciare Gemănarea, dominată de abrupturi stâncoase, hornuri adânci și întinse acumulări de grohotiș. Contrastul dintre relieful accidentat al versantului nordic și formele mai domoale ale versantului sudic este deosebit de evident.

Horn deschis spre Circul Gemănarea.

Pe creasta principală a Parângului.

Un pinten stâncos deasupra Circului Gemănarea.

Șaua Tecanu.

Un alt culoar de avalanșă, cu aspect de horn, care coboară spre Circul Gemănarea.

Din Șaua Tecanu, poteca urcă spre un vârf secundar, estic al Gemănării, iar apoi, după o altă șa, urcă ușor Vârful Gemănarea (2.437 m), al doilea ca altitudine din Munții Parâng, pe care marcajul turistic îl ocolește prin partea sudică. Segmentul dintre Parângul Mare și Gemănarea măsoară aproximativ 1,5–1,6 km, cu o urcare cumulată estimată la 60–70 m și o coborâre de circa 110–130 m. Din zona vârfului se desprinde spre nord Culmea Slivei, una dintre cele mai spectaculoase ramificații secundare ale crestei principale. 

Un vârf secundar situat la est de Vârful Gemănarea.

Urcușul spre Vârful Gemănarea, cu Vârful Slivei în partea dreaptă.

Vârful Gemănarea, cu Vârful Cârja în fundal.

Vârful Gemănarea, cu Vârful Parângul Mare în fundal.

Culmile nordice – între fostele limbi de gheață

Din creasta principală a Parângului se desprind spre nord mai multe culmi secundare, care, în timpul glaciațiilor cuaternare, delimitau căldările glaciare și culoarele de curgere a ghețarilor. Unele dintre acestea sunt străbătute, integral sau parțial, de trasee turistice marcate, precum Culmea Mija (Cruce Galbenă) și Culmea Coasta lui Rus–Găuri (Bandă Albastră).

Circul Slivei și Culmea Mija.

Custura Cârjei - legătura cu Culmea Mija.

Culmea Coasta lui Rus - Găuri.

Citește și Din Groapa Seacă la Coasta lui Rus – Pași prin istorie și zăpadă

Altele, precum Slivei, Pontul Roșu și Ghereșu, nu beneficiază de marcaje turistice oficiale, dar sunt traversate de poteci mai mult sau mai puțin vizibile, unele semnalizate prin momâi.

Culmea Ghereșu și Vârful Găuri, văzute din zona Circului Gemănarea.

Dintre aceste forme, Muchia Pontul Roșu și Culmea Slivei prezintă un interes geografic deosebit, atât prin poziția lor între marile căldări glaciare, cât și prin particularitățile morfologice.

Culmea Slivei, văzută de la Zănoaga Stânei.

Muchia Pontul Roșu – pintenul nordic al Parângului Mare

Muchia Pontul Roșu se desprinde spre nord din apropierea Vârfului Parângul Mare. Este o culme relativ scurtă, dar abruptă, caracterizată prin stâncării, culoare de eroziune și versanți abrupți.

Muchia Pontul Roșu, în zona cu jnepeni.

Muchia Pontul Roșu - custura care separă Circul Gemănarea de Căldarea Roșiile.

Aceasta se individualizează între sectorul glaciar Roșiile–Mândra, spre est, și Căldarea Gemănarea, cunoscută și sub numele de Seaca Parângului, spre vest. Profilul său evidențiază intensitatea eroziunii glaciare și gradul ridicat de fragmentare a versantului nordic al masivului.

Seaca Parângului (Circul Gemănarea) nu e chiar seacă.

Mic lac de pe treapta inferioară a Circului Gemănarea.

Vacile din Circul Gemănarea.

Sector accidentat pe Muchia Pontul Roșu.

Lacul Roșiile.

Căldarea Roșiile se remarcă prin lacurile sale, în timp ce Gemănarea prezintă un aspect mai auster, cu întinderi mari de lespezi și blocuri stâncoase. Acest contrast pune în valoare rolul Muchiei Pontul Roșu ca element de separare între două compartimente ale fostului sistem glaciar.

Lacul Mândra.

Pe Muchia Pontul Roșu există poteci neoficiale, slab conturate pe anumite sectoare, cu pasaje expuse. Muchia nu face însă parte din rețeaua traseelor turistice marcate, iar prezentarea sa are exclusiv scopul de a evidenția particularitățile geografice și peisagistice, fără a constitui o recomandare de parcurgere.

Vedere de pe pragul Circului Gemănarea.

Culmea Slivei – între căldări glaciare și procese periglaciare

Mai spre vest, din zona Vârfului Gemănarea (2.437 m), se desprinde Culmea Slivei. Pe această ramificație se ridică Vârful Slivei (2.420 m), unul dintre cele mai înalte vârfuri ale Parângului situate în afara crestei principale. 

Vârfurile Gemănarea și Slivei.

Momâia dintre vârfurile Gemănarea și Slivei.

Vârful Slivei.

Lacul Verde, văzut de pe Vârful Slivei.

Culmea separă Căldarea Gemănarea, spre est, de complexul glaciar Slivei, spre vest. În timp ce Gemănarea este dominată de stâncării și grohotișuri, căldările Slivei adăpostesc mai multe lacuri, între care Lacul Verde, și prezintă o alternanță mai variată de pajiști alpine, jnepenișuri și acumulări de blocuri. În împrejurimi se întâlnesc și depozite de blocuri cu forme lobate, unele având aspectul unor ghețari de pietre. 

Lobi de pietre în Circul Stoienița.

Munții Retezat, văzuți peste peretele Circului Stoienița.

Citește și Prin zăpezile de mai spre Vârful Custura Bucurei

În sectorul înalt al culmii, în jurul altitudinii de 2.200 m, se observă șanțuri și trepte longitudinale. Aceste forme pot fi asociate deformărilor gravitaționale lente ale masei de rocă, posibil influențate de sistemele de fracturi și de evoluția versanților în condiții climatice reci. Stabilirea exactă a originii lor necesită însă cercetări geomorfologice de specialitate.

Șanțurile tectono-gravitaționale pe Culmea Slivei.

Pe Culmea Slivei există poteci neoficiale și momâi, însă acestea nu înlocuiesc marcajele turistice omologate. Considerațiile prezentate au exclusiv caracter geografic și nu constituie indicații sau recomandări de parcurgere.

Momâie de pe Culmea Slivei.

Epilog

Traseul de la Cabana Groapa Seacă spre Vârful Parângul Mare urmează o vale prin care, odinioară, cobora una dintre cele mai lungi limbi glaciare ale masivului. Astăzi, în locul gheții, peisajul este dominat de lacuri, morene, praguri glaciare și întinderi de grohotiș.

Lacul Zănoaga Stânei, văzut de pe Muchia Pontul Roșu.

Lacurile Roșiile și Mândra.

Lacul Verde.

Muchia Pontul Roșu și Culmea Slivei completează această imagine a Parângului nordic, chiar dacă nu fac parte din itinerarul turistic propus. Traseele marcate oferă suficiente perspective pentru observarea lor și pentru înțelegerea rolului pe care îl au în organizarea reliefului.

Muchia Pontul Roșu.

Cunoașterea unui munte înseamnă mai mult decât parcurgerea potecilor sale. Înseamnă și descifrarea istoriei geografice păstrate în formele de relief, în succesiunea căldărilor glaciare și în liniile culmilor care definesc peisajul.

Mic lac în Circul Gemănarea.

Sperăm că acest articol ți-a trezit interesul pentru peisajele spectaculoase și frumusețea mai puțin cunoscută a Munților Parâng. Pentru a descoperi și explora aceste locuri, îți recomandăm MN12 – Harta de drumeție a Munților PARÂNG.

Redactare, format și fotografii: Daniel Morar.