cover brasov ciclist 2016 10 19 a digital-1

MB03 - Trasee cicloturistice în împrejurimile BRAŞOVULUI

24,65 RON
-+

Where to buy

Descriere

Această colecţie de hărţi realizată de editura Schubert & Franzke SRL este o încercare îndrăzneaţă de a reuni sub o singură copertă trasee de bicicletă dintr-un areal mare din jurul Brașovului, spaţiu montan prin definiţie, cu veche tradiţie în practicarea drumeţiilor, alpinismului și sporturilor de iarnă.

În jurul Brașovului se află o multitudine de grupe montane situate atât în Carpaţii Orientali cât și în Carpaţii Meridionali. În acest produs s-a convenit reunirea mai multor trasee din munţii situaţi mai aproape (Postăvaru, Piatra Mare, Ciucaș, Grohotiș, Baiului, Bucegi, Leaota, Perșani, Piatra Craiului, Culoarul Rucăr-Bran) sau mai departe de Brașov (Iezer-Păpușa, Făgăraș, Frunţi, Ghiţu). Astfel, titlul produsului a căpătat forma de mai sus, chiar dacă are în componenţă termenul destul de interpretabil de „împrejurime” și chiar dacă conţine câteva trasee din zone pe care unii le-ar cataloga prea departe de Brașov.

Din punct de vedere al protecţiei mediului, zona acoperită cuprinde un parc naţional (Piatra Craiului) și unul natural (Bucegi), dar și o multitudine de rezervaţii și situri Natura 2000. Atât diversitatea peisagistică cât și biodiversitatea sunt suficiente pentru a impresiona orice iubitor de natură și sport.

 

Harta de cicloturism a Trasee cu bicicleta în împrejurimile Braşovului poartă indicativul MB03, ceea ce-nseamnă că este al treilea număr din seria „Hărţi Cicloturistice”.

Harta s-a editat folosind cele mai actuale tehnici de cartografiere şi s-a tiparit pe hârtie rezistentă la umiditate. Este uşor de citit şi simplu de utilizat datorită stilurilor de reprezentare cartografice, specifice firmei Schubert & Franzke şi datorită structurării practice ale informaţiilor. Totul este la îndemână, exact acolo unde este necesar, fiind utilă pasionaţilor de cicloturism.

Toate traseele au fost parcurse pe teren cu GPS-ul. Acestea sunt descrise în detaliu în limbile română şi engleză, unele trasee având ataşate imagini reprezentative. Fiecare traseu are o casetă tehnică conţinând: ruta traseului verificat pe teren, profilul cu punctele de reper mai importante, date referitoare la dificultate, lungime, urcuş total, coborâre totală etc. Harta conţine şi un caroiaj UTM, un sistem de coordonate metric, fiind util în măsurarea rapidă a distanţelor pe hartă. Umbrirea şi curbele de nivel scot în evidenţă relieful, uşurând orientarea.

Să vă bucuraţi de această hartă, sus pe culmile însorite ale munţilor.

Unde găsesc harta?

Librăriile şi magazinele de specialitate în care este disponibilă harta:

(Va rugam sa contactati telefonic magazinul dorit, pentru a verifica in timp real daca produsul este pe stoc)

VERSUM NOVEL SRL, Libraria Librim, Sf. Gheorghe, Strada Gróf Mikó Imre 7, 0743 244 269

Librăria de Artă Guadeamus, Cluj-Napoca str. Iuliu Maniu nr. 3, 0264 439 281, www.libriartis.ro

Magazin Montrek, Bucureşti str. Dr. Raureanu nr. 8 sector 5, 021 315 92 58, www.montrek.ro

ERASMUS Büchercafe/Librărie-Cafenea, Sibiu Piaţa Mare nr. 7, 0269 223 074, www.buechercafe.ro

ERASMUS Büchercafe/Librărie-Cafenea, Mediaş str. George Enescu nr. 8, 0269 843 384, www.buechercafe.ro

Librăria Bastilia (Librarium Grup), Bucureşti Piaţa Romană nr. 5, 021 315 43 14, www.librariabastilia.ro, www.librariumgrup.ro

Libraium Sun Plaza (Librarium Grup), Bucureşti Calea Văcăreşti, Sun Plaza Shopping Center Et. 1, librarium.sunplaza@facebook.com, www.librariumgrup.ro

Librăria Cartea de Nisip (Librarium Grup), Timişoara str. Victor Vlad Delamarina nr. 1 (Colţ cu Alba-Iulia), 0256 433 094, www.librariacarteadenisip.ro, www.librariumgrup.ro

Librăria Book Corner (Librarium Grup), Cluj-Napoca Bd. Eroilor nr. 15, 0264 450 130, www.librariabookcorner.ro, www.librariumgrup.ro

Librăria Universităţii (Librarium Grup), Cluj-Napoca str. Universităţii nr. 1, 0364 733 722, www.librariumgrup.ro

Librăria Avant Garde (Librarium Grup), Iaşi str. Alexandru Lapuşneanu nr. 16, 0332 408 477, www.librariaavantgarde.ro, www.librariumgrup.ro

Librăria Palas (Librarium Grup), Iaşi str. Palas nr. 7A, Palas Shopping Mall, 0332 730 743, www.librariumgrup.ro

Librăriile Ralu, Braşov str. Mureşenilor nr. 12, 0268 510 013 / 0268 411 986, www.librariileralu.ro

Librăria St. O. Iosif, Braşov str. Mureşenilor nr. 14, 0268 477 799, www.libris.ro