coperta calimani mn15 2017 12 05 a 0

MN15 - Harta de drumeţie a Munților CĂLIMANI ediţia a 2-a

23,00 RON
-+

Where to buy

Descriere

Munții Călimani aparțin lanțului vulcanic ce căptușește latura internă a Carpaților Orientali, situat în zona de contact a munților de încrețire cu marile depresiuni de prăbușire ale Transilvaniei, reprezentând cel mai extins masiv vulcanic din România iar cel mai înalt vârf al lor fiind, cu 2100 m, Vârful Pietrosul Călimanilor. Munții Călimani include cel mai mare crater vulcanic (calderă, stins în prezent) din România cu un diametru de circa 10 km.

 

Pe aria muntelui este Parcul Naţional Călimani cu o suprafață totală de 24.041 ha, are în componență rezervațiile naturale: Rezervaţia geologică Doisprezece Apostoli (cu poteca tematică 12 Apostoli), Rezervaţia ştiinţifică Jnepenişul cu Pinus cembra - Călimani și Rezervaţia naturală Lacul Iezer.

 

Harta Munţilor Călimani poartă indicativul MN15, ceea ce-nseamnă că este al cincisprezecelea număr din colecţia „Munţii Noştri”.

Harta s-a editat folosind cele mai actuale tehnici de cartografiere şi s-a tiparit pe hârtie rezistentă la umiditate. Este uşor de citit şi simplu de utilizat datorită stilurilor de reprezentare cartografice, specifice firmei Schubert & Franzke şi datorită structurării practice ale informaţiilor. Totul este la îndemână, exact acolo unde este necesar, fiind utilă atât pasionaţilor de drumeţii cât şi profesioniştilor.

Toate traseele au fost parcurse pe teren cu GPS-ul. Acestea sunt descrise în detaliu în limbile română şi engleză, unele trasee având ataşate imagini reprezentative. Fiecare traseu are o casetă tehnică conţinând: marcajul turistic verificat pe teren, ruta traseului, profilul cu punctele de reper mai importante, date referitoare la dificultate, lungime, urcuş total, coborâre totală, timp de parcurgere dus-întors, practicabilitate în funcţie de anotimp etc. Harta conţine şi un caroiaj UTM, un sistem de coordonate metric, fiind util în măsurarea rapidă a distanţelor pe hartă. Umbrirea şi curbele de nivel scot în evidenţă relieful, uşurând orientarea.

Toate traseele (track-urile) şi unele puncte de interes (waypoint-uri) vor fi descărcabile de pe website-ul nostru, iar aplicaţiile iPhone şi Android vor risipi aura nostalgică a hărţii, conferind produsului complexitatea tehnică obligatorie secolului în care trăim.

Să vă bucuraţi de această hartă, sus pe culmile însorite ale Munţilor Călimani,  scrutând în zare culmile vecine, cele care vor da în curand numele următoarelor hărţi din colecţia „Munţii Noştri”.

Unde găsesc harta?

Librăriile şi magazinele de specialitate în care este disponibilă harta:

(Va rugam sa contactati telefonic magazinul dorit, pentru a verifica in timp real daca produsul este pe stoc)

VERSUM NOVEL SRL, Libraria Librim, Sf. Gheorghe, Strada Gróf Mikó Imre 7, 0743 244 269

Magazin Scarpa, Timișoara, Bulevardul Revoluției 1989  nr. 4, 0356464015, http://magazin.scarpa.ro/

Librăria AGIR, Bdul. Dacia nr.26, Sector 1, București, telefon 021/319.49.45, www.agir.ro

ART IMPEX SRL/LIBRARIA GAUDEAMUS, Cluj-Napoca str. Iuliu Maniu nr. 3 , 0264439281, e-mail: info@libriartis.ro

BUECHERCAFE SRL/LIBRARIA ERASMUS, Sibiu, Piata Mare nr. 7 ; Medias str. George Enescu nr. 8, 0746330295, 0748213913 , 0269221060, e-mail: erasmus@buechercafe.ro

LIBRARIILE HUMANITAS,  Bucuresti, Piaţa Presei Libere nr. 1

PRO CODER DEV SRL/PRO ALPIN, Brasov, str. De Mijloc nr. 6, jud. Brasov, 0729138955, e-mail: alina@proalpin.ro

ALPIN EXPE SRL, Oradea str. Mihail Kogalniceanu nr. 66, 0741300571, e-mail:lascuvlad@alpinexpe.ro

DAVISION SRL/TURDA TURISM.RO, Turda,  str. Zorilor nr. 3, bl. F2, ap. 32, jud. Cluj, 0744678674, e-mail: davision@davision.ro

KINGSARA SRL, B-dul. Pacii, Bl. 4, Lupeni,  jud. Hunedoara, 0769  005  155

LIBRARIA SABIN OPREANU, Baile Herculane, Piata 1 Mai, Nr. 3, 0721   301   962 / 0255   560   531, e-mail: librariasabinopreanu@yahoo.com

MG Net Distribution, București, str. Mihailescu Vintiulă nr 19 sector 6, mgnet.distribution@gmail.com, https://www.librariaonline.ro

Scopus, Târgu Mureș, Bulevardul 1 Decembrie 1918 nr 96,  0265 231 366

Arnika Libri, Odorheiul Secuiesc, str. Kossuth Lajos nr 13

Cami Invest, Alba Iulia, Bulevardul Hores nr 1 A

INSPIRATIO, Brașov, Strada Curtea Johannes Honterus nr 1, https://inspiratio.ro/

COMPACT SA, Brașov, Bulevardul Mihail Kogalniceanu nr 13 bl C2

Sport Guru, București, Bulevardul Unirii nr. 69, 0374 05 00 29, https://www.sportguru.ro/

Sport Guru, București, Șos. Pipera nr. 44, 0374 99 29 99, https://www.sportguru.ro/

Sport Guru, Cluj Napoca, Str. Ploiești nr. 39-45, 0374 027 028, https://www.sportguru.ro/

Sport Guru, Brașov, Str. Mihai Viteazu nr. 42, 0374 800 300, https://www.sportguru.ro/

Sport Guru, București, Mall Plaza Romania, Bulevardul Timișoara nr. 26, 0374 05 69 00, https://www.sportguru.ro/

--------------------------------------------------

freytag & berndt Reisebuchhandlung
Wallnerstraße 3
1010 Wien
Austria / Europe