Traseul 59 CA face legătura între DN V. Dâmboviței și Vf. Leaota / Cabana Leaota, în urcare pe Muchia Marginea Domnească. Un traseu destul de solicitant), cu peste 1000 m, în cca. 5-6 h de drumeție. Iarna, zăpezile mari pot pune probleme.
Din DN Târgoviște - Câmpulung (V. Dâmboviței) intrăm prin cătunul Cetăţuia și urmăm drumul pe valea lui Coman, străbătând un defileu pitoresc. Continuăm pe un drum de exploatare, în direcția crestei principale, pe Valea Fiaşului, apoi înaintăm în aceeaşi direcţie (NE), pe o potecă suspendată la câţiva metri deasupra albiei, pe valea Stânii.
La confluența văilor Stânii și Olanelor, CA părăseşte albia şi urcă pe muchia Marginea Domnească, ascuţită, tot mai bine conturată, surprinzător de îngustă, cu versanţi abrupţi. Ajungem la cota 1400 unde poteca se bifurcă: varianta spre fosta Cabană Leaota continuă la dreapta pe culme, apoi traversează V. Marginea Domnească și urcă spre M. Românescu.
Varianta spre Vf. Leaota continuă în urcare pe un drum de culme şi iese la gol alpin, de unde ține culmea matematică, pe sub Vârful Românescu, unde întâlnima traseul principal de creastă BA (traseul 58) și marcaje rare TR (traseul 70) - legătura Cabana Leaota - vârf. De aici ținem creasta orientată NE, bine bătătorită și lăsăm spre dreapta culmile domoale care se desprind la sud din creasta principală: Românescu, Frumuşelul, Vaca, Rătuneiul, Cufuritu (vezi descriere traseul 58).
De pe Vârful Leaota (2133m) ne bucurăm de priveliștea largă spre munții Bucegi (Vârful cu Dor, Caraiman, Coştila, Omul, abruptul vestic al Strungilor), masivul Iezer-Păpușa și Piatra Craiului. În apropiere, Piatra Albă și M. Dudele, Zănoaga - Lespezi. Putem reveni la V. Dâmboviței (Bădeni), peste Muntele Vâja, pe varianta PA (traseul 60).
Comentarii