Traseul 33 CG leagă Valea Dâmboviței de arealul vast al Marelui Grohotiș, cel mai întins din țară. Un traseu ușor în primă fază, apoi tot mai solicitant, cu peste 700 m diferențe de nivel, în cca 3 - 3.5 h de drumeție. Iarna zăpezile pot pune probleme pe ultimul sector.
CG pornește din dreptul Hidrocentralei Clăbucet de pe Valea Dâmboviţei, sat Cojocaru și urmează drumul forestier spre amonte pe malul stâng al V. Dragoslăvenilor, câştigând 200 m diferenţă de nivel, până la Cabana Garofiţa Pietrei Craiului, situată pe versantul vestic al Pietrei Craiului, la confluența firului sec al Tămășelului cu Padina Lăncii.
Poziția cabanei înlesnește accesul spre principalele atracții din această zonă (de la Umerii Pietrei Craiului până spre Șaua Funduri): Marele Grohotiș, firele Padinei Lancii străjuite de Coltul Carugelor, Poiana Închisă, Peștera și Cerdacul Stanciului, ramura sudică a Brâului de Mijloc, Brâul Roșu, Drumul și Crucea Grănicerilor, Valea Urzicii, etc.
De la cabană continuăm pe Padina Lăncii, având în faţă abruptul peretelui vestic, apoi ținem dreapta printre arbuşti şi prin pădure până ce intersectăm varianta TR (traseul 4) - dinspre Dragoș Băjan pe Drumul Grănicerilor. De aici urcăm abrupt pe un vâlcel secundar al Padinii Lăncii (un urcuş solicitant de 135 m D+) prin pădure (pantă 40 %) până întâlnim varianta CA (traseul 8) - care urcă la stânga spre Marele Grohotiş.
Menținem direcția pe aceeaşi pantă încă 100 m D+ până ce întâlnim traseul tematic TA (traseul 5) - pe care îl putem urma spre Peștera și Cerdacul Stanciului. E destul de greu de crezut că acum aproape 30 de milioane de ani, aici era un mediu marin, iar vieţuitoarele acvatice – corali, scoici, amoniţi – au devenit sedimente, dând naștere acestui peisaj.
Hojdu Mare, cum mai este cunoscut, Marele Grohotiş (1.650 de mi) este o pânză de pietre sub forma unei văi abrupte, având o lungime de aproxi. 4 km. Marele Grohotiş are şi alte mici surprize încântătoare pentru turişti. Este vorba despre o floare rară, garofiţa de munte, care nu creşte decât în Piatra Craiului. Craiul adăposteşte şi specii rare de fluturi, nu mai puţin de 216, dintre care câteva zeci trăiesc aici şi numai aici.
Comentarii