Traseul 46 TG face legătura între Râșnov (fosta cabană Cheia) și Predeal, traversând prin Cheile Râşnoavei, o zonă frumoasă de agrement, alpinism și sporturi extreme. Este un traseu relativ ușor, în aprox. 5.5 - 6 h, cu cca. 800 m diferențe de nivel.
Pornim de la fosta cabană Cheia (DN73A) și urmăm drumul forestier spre Cheile Râșnoavei, pentru aprox 1 km, după care lăsăm în stânga traseul 61 BA (spre Poiana Brașov) și după aprox. 1,1 km, ajungem la intrarea în Cheile Râșnoavei (intersecție cu traseul 47 TA). Cheile Râșnoavei oferă o varietate peisagistică, de la poieni viu colorate până la versanți stâncoși greu accesibili, fiind o zonă preferată pentru drumeții, alpinism, odihnă sau recreere. Apele din sudul Muchiei Cheii au săpat cheile, drenate de Valea Cheii, formând un impresionant perete din stâncă albă, calcaroasă, a cărei imagine este extrem de pitorească, dar mai ales atractivă pentru escaladă. Astfel, pe malul drept s-au stabilit mai multe trasee pentru alpiniști, dintre care cele mai cunoscute sunt Santinela Cheilor și Surplombele de Aur. În plus, aici a fost amenajat Parcul de aventură Cheile Râşnoavei, unde amatorii de sporturi extreme pot practica o varietate de activități, începând de la bungee jumping, tiroliană, via-ferrata, pendul, slackline (mersul în echilibru pe o coardă elastică), escaladă, rapel, tir cu arcul, paint -ball, mountain bike, echitaţie etc.
După ce străbatem zona de agrement Valea Lungă, intrăm în zona cea mai îngustă din Cheile Râșnoavei (intrare traseu via ferrata, intrare bungee jumping), unde panta pârâului se accentuează brusc şi valea este străjuită de pereţi calcaroşi verticali de 60-70 m. Fundul văii se îngustează în unele porţiuni la 10-12 m. La ieșirea din chei, depășim un baraj de lemn amenajat turistic, apoi o platformă din lemn și după 670 de m, ajungem la confluența cu valea Tociliţa, unde lăsăm în față traseul 45 TR (ce continuă pe Valea Cheii) și cotim dreapta.într-o urcare susținută (pantă 19,7%) alături de traseul 47 TA.
Când acesta coboară spre Dealul cu Mesteceni, noi continuăm pe valea Tociliței, depășind bariera drumului forestier. După aprox. 1 km ieșim din vale pe piciorul de munte dintre cele două fire ale văii Tociliței, urcând pieptiș linia culmii și traversând spre dreapta o mică poiană. Intrăm din nou în pădure, cotim la stânga pe potecă și vom ajunge la cabana din Poiana Secuilor (intersecție traseul 38 BG). Datorită pitorescului lor şi rarităjii unor specii de ierburi, poienile din jurul cabanei au fost propuse spre a fi declarate rezervații floristice.
De la cabană, continuăm pe un drum de exploatare prin pădure, lăsăm în stânga BG și începem să coborâm pe alt drum de exploatare, apoi pe potecă pentru cca. 1,2 km.până la intersecția cu DN1. Facem dreapta, depășim restaurantul Cotul Donului și după alți 100 de metri de mers pe șosea, intrăm din nou în pădure pe o potecă la dreapta. Poteca scurtează serpentinele șoselei asfaltate și urcă 1,4 km (pantă 10,6%) până după ultima curbă a șoselei la intrarea în Predeal.
Comentarii