Traseul nr. 10 TA este un traseu de dificultate medie, potrivit celor obișnuiți cu diferențe de nivel de aprox 1200 de m, într-o drumeție de 6 - 7 h, urmând drumul asfaltat din Predeal spre pârtia Clăbucet, apoi urcând pe sub pârtia Clăbucet până la Cabana Clăbucet - Plecare, prin pădure și pe marginea pârtiei de schi. De aici se coboară timp de 20 - 30 minute până la cabana Gârbova, apoi se depășește în urcare culmea Clăbucetul Taurului, de unde se va coborî abrupt spre Azuga (cu doua variante de sosire).
Pornind de la gara Predeal spre sud pe DN1, apoi facem stânga pe sub podul de cale ferată, urmând şoseaua care duce la cabana Clăbucet - Sosire până în dreptul pârtiei de schi (stâlpi indicator). Aici putem opta pentru varianta turistică ce urcâ prin pădure sau putem alege poteca de pe marginea pârtiei de schi (urcare mai abruptă) cu panoramă asupra pârtiei și Predealului.
Pentru prima variantă, se urcă la început ceva mai susţinut pe o potecă largă, apoi sectoarele cu pantă uşoară alternează cu porţiuni în care panta crește, se iese în sectorul care leagă partea superioară a pârtiei de cea inferioară și se cotește către stânga pentru a intra în pădure pe o pantă relativ abruptă. Către capătul pârtiei, panta se domolește treptat și cu un mic efort, ajungem la staţia de teleferic și la cabana Clăbucet - Plecare.
De pe platforma din jurul cabanei Clăbucet - Plecare ne putem bucura de o panoramă frumoasă spre masivele limitrofe. Spre vest remarcăm abruptul estic şi nordic al Munţilor Bucegi (pe care ies în evidență vf. Caraiman şi vf. Coştila cu releul de televiziune, Colţii Morarului, Bucșoiu și o parte a Munţilor Ţigăneşti), în plan apropiat, mai multe culmi joase, bine împădurite (Clăbucet, Grecu, Clăbucetul Baiului), spre nord, Munţii Postăvaru cu Muchia Cheii (albă datorită calcarelor), în timp ce pe latura estică, avem perspective către Munţii Neamţului cu vf. Turcu, dincolo de care se află și vf. Paltinu, şaua Paltinu și vârfurile ascuțite ale culmii Nemțului (cu vf. Neamţu -1923 m - altitudinea cea mai ridicată din masiv), culme care se coboară spre sud peste vf. Rusu şi vf. Unghia Mare (ca o creastă), iar într-un plan mai apropiat, se observă Clăbucetul Taurului (cu baliză), obiectivul principal al traseului.
Varianta a doua a potecii ne conduce pe curbă de nivel ușor ascendentă pentru 2,2 kilometri prin trei zone cu defrișări masive, la șaua și cabana Gârbova (1320 m). Pe ultima secţiune dinainte de cabană, observăm vârfurile Cazacu şi Clăbucetul Taurului, iar în dreapta panorama Bucegilor (sectorul Coştila - Bucşoiu). De la cabană continuăm 1,1 kilometri prin pădure (în trei sectoare cu pantă de peste 30 grade, separate de două porţiuni în care aceasta nu depăşeşte 15 grade) și ajungem sub Clăbucetul Taurului în capătul sud-vestic al golului alpin. Există și o potecă care urcă pe vârf, de unde peisajul prezentat anterior se întregește la sud cu perspective asupra văii Azuga, străjuită de Culmea Urechea și peste Vf. Sorica, culmea Cumpătu.
De la vârful Clăbucetul Taurului se pleacă spre SV, coborând câteva minute, până se reîntâlneşte poteca cu marcaj TA, în marginea pădurii, apoi continuăm coborârea mai abrupt până la 1200 de m. alt (o diferenţă de nivel de circa 150 m) prin pădure. Apoi panta se mai domolește și poteca se va lărgi. Ieșim într-o poiană aflată pe Plaiul lui Moş Mihai (1150 m), de unde fie vom continua pe culme pentru 1 km spre valea Prahovei, fie vom alege variantă ce coboară spre sud, traversând un drum forestier, până în centrul oraşului Azuga.
Comentarii