Traseul 61 CA face legătura între comuna Stoeneștii și Vf. Leaota pe un parcurs lung peste culmea Făgețel - Cioara - Râiosu. Un traseu solicitant, cu peste 2000 m, în cca. 7-8 h de drumeție. Iarna, zăpezile mari pot pune probleme - necesită echipament complex.
Din DN Târgoviște - Câmpulung, din capătul satului Slobozia (com Stoenești), urcăm pe V. Runcului, apoi urmăm un drum de culme ce urcă Muntele Runcului la o poiană cu stână, de unde avem priveliști frumoase asupra satului și spre V. Dâmboviței. Intrăm în pădure și ținem poteca până în golul Muntelui Priseaca, unde întâlnim construcțiile unei stâne și grajduri. De pe Vf Priseaca, priveliștea se deschide din nou: spre SE avem V. Bădeanca, dincolo de care distingem segmentul de creastă SE al Leaotei, cu vârfurile Românescu, Frumușelu, Țâbra, Vaca și picioarele lor paralele, spre SV Culmea Priseaca, Dâmbovița etc.
După ce trecem de o șa brăzdată de şanţuri, despre care localnicii spun că ar fi urme ale tranşeelor din primul război mondial, ținem versantul drept al M. Făgețel, luând ca reper Vf. Roşu bine individualizat, conic şi împădurit. Trecem apoi printr-o zonă cu izvoare, adăpători pentru animale și ținem drumul de exploatare ce urcă pe Vârful Cioara (1856 m).
Drumul devine tot mai pitoresc, odată ce trecem de Muntele Geabelea și priveliștea se deschide spre Vf. Leaota, în plan apropiat, dincolo de V. Râiosu și Muchia Vâja. La scurt timp întâlnim varianta BG (traseul 63) - dinspre Dragoslavele, peste Muntele Albescu.
După ce trecem de Stâna Cioara, păstrăm direcția spre răsărit și urmăm drumul care traversează lin spinarea dintre Râiosul şi Cumpărata Mare. În stânga se vede Valea Ghimbavului, pe care urcă varianta TR (traseu 69) spre segmentul de creastă NE al Leaotei. Ajungem sub Culmea Leaota, unde întâlnima traseul principal de creastă BA (traseul 58), apoi urcăm pe vârful masivului.
De pe Vârful Leaota (2133m) ne bucurăm de priveliștea largă spre munții Bucegi (Vârful cu Dor, Caraiman, Coştila, Omul, abruptul vestic al Strungilor), masivul Iezer-Păpușa și Piatra Craiului. În apropiere, Piatra Albă și M. Dudele, Zănoaga - Lespezi. Putem reveni la V. Dâmboviței (Bădeni), peste Muntele Vâja, apoi pe V. Bădenilor, pe varianta PA (traseul 60).
Comentarii