De la fosta Cabană Limbăşel, mergem în aval până la primul pod de beton şi urcăm la dreapta prin pădure, 1-1½ ore, până la Cabana Gârbova.
Traseul 27 PA leagă fosta Cabană Limbăşel de Cabana Gârbova, abordând o potecă în urcare ușoară, cu aprox. 200 m diferențe de nivel, în cca. 1 - 1.5 h de drumeție, într-un peisaj relaxant (prin pădure și lăstăriș). Iarna, zăpezile mari pot pune probleme.
De la fosta cabană Limbășel (acces pe valea Limbășel dinspre valea Azugii), după ce trecem de un pod de beton, întâlnim o săgeată indicatoare pe partea dreaptă și urcăm o pantă ușoară până la un prim vâlcel. Continuăm urcarea spre un al doilea vâlcel prin lăstăriș, apoi trecem de o pompă de apă. După cca.100 m, ajungem în spatele cabanei Gârbova, unde întâlnim poteca TA (traseul 10) cu 3 variante de continuare: spre stația Clăbucet - Plecare, spre Predeal, ocolind pârtia Clăbucet, sau, spre Azuga, peste Clăbucetul Taurului.
Cabana Gârbova (1350 m) oferă un bun prilej de popas și relaxare într-un cadru montan deosebit, cu perspective frumoase asupra Munților Bucegi (Crucea de pe Caraiman, Colţii Morarului) și asupra masivului Clăbucetul Taurului.

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!