Touristik Label - 12 Complexul Turistic Borşa-Cascada Cailor-Poiana Ştiol-Pasul Prislop (1416 m)

Traseul spre Cascada Cailor
Traseul nr 3 Triunghi Roșu este folosit cel mai adesea pe direcția Borșa - Cascada Cailor pentru a vizita acest obiectiv, sau ca legătură cu Șaua Gărgălău (depășind Lacul Știol), pe Bandă Albastră. Este un traseu care nu pune foarte multe probleme, potrivit celor obișnuiți cu urcări de 800 de m diferență de nivel, dar cu un spectacol pe măsură, oferit de Cascada cu cea mai lungă cădere de apă din România (cumulată), pe pereţii de calcar ai Rezervaţiei Râpa Piatra Rea. De la Cascada Cailor, poteca urcă destul de abrupt către Poiana Ştiol, apoi se înscrie într-o coborâre foarte lină, până în apropiere de Pasul Prislop.
0

Trail Details [ro]

Dificultate
mediu
Distanţă
9,60km
Durată
~5:00h
Urcare
820m
Coborâre
240m
Vârf
1566m

Galerie

Tabs

Indicaţii de orientare
De la Complexul turistic Borşa, traseul ne îndeamnă puţin către sud spre drumul aflat de-a lungul Pârâului Fântâna. Acesta îşi croieşte drum printre gospodării, ne îndeamnă să gustăm din apele unui borcut, putem observa o vâtoare (maşină de spălat automată), transformându-se ulterior în drum de tra...Vă rugăm să vă autentificați pentru a vedea mai multe detalii
Descriere
Traseul nr 3 TR este un traseu de dificultate ușoară, exceptând porțiunea Cascada Cailor - Poiana Știol care poate pune probleme pe timp de iarnă, fiind inaccesibilă din cauza zăpezilor. Poteca pornește de la Complexul turistic Borşa, urmând drumul aflat de-a lungul Pârâului Fântâna, printre gospodă...Vă rugăm să vă autentificați pentru a vedea mai multe detalii
Observații
Izvor pe valea Fântânii

Vreme

Cele mai bune sezoane

Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie

Persoane care au contribuit si comentat

 

Complexul Turistic Borşa-Cascada Cailor-Poiana Ştiol-Pasul Prislop (1416 m) în Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Maramureş Ciclist este un traseu de Drumeţie mediu.
0
0 voturi

Comentarii

Comentariul dumneavoastră