Traseul 1 BR favorizează accesul la principalele atracții montane din Munții Gutâi, Rezervația Creasta Cocoșului, Creasta Gutâiului (cu Bisericuța, Vf. Gutâi) și zona Trei Apostoli. Un traseu dificil, cu peste 1200 m diferențe de nivel, în cca. 5 - 7 h de drumeție. Iarna, pe zăpezi mari, este greu de parcurs fără echipament adecvat (colțari).
Din Pasul Gutâi, de pe DN 18 (Baia Mare – Sighetul Marmaţiei), poteca intră în pădure, ocolește Vârful Măgura și ajunge pe platoul Gutâiului, în Poiana Boului, de unde putem admira Vârful Mogoşa, pârtiile de la Şuior și lacurile din apropiere. Întâlnim BA (traseul 9) - care coboară spre Baia Sprie, apoi intersectăm vechiul drum al trăsurilor imperiale Maria Teresa - Drumul Măriuții - și ajungem la Masa Domnilor, locul unde convoaiele luau picnicul.
Ținem drumul de plăci ce urmărește linia de înaltă tensiune, traversăm câteva pâlcuri de pădure și continuăm prin poieni, ghidați de siluetele Vârfului Secătura (1392 m) şi Creasta Cocoşului. Urcăm susținut prin pădure și ajungem la golul alpin de sub Creasta Cocoșului, un masiv spectaculos ca formă și extrem de fotogenic, cu numeroase trasee de căţărare amenajate. Putem urca în câteva puncte sigure pe creastă, de unde, în zilele cu vizibilitate bună, avem privelişti spre culmile Munţilor Rodnei, Ţibles sau Maramureşului, depresiunea Maramureşului, platoul Ignişului ș.a.
De-aici direcția se schimbă, urmăm Creasta Gutâiului și depășim, rând pe rând, Bisericuța, Vârful Gutâi (1443 m) și stâncile Trei Apostoli / Gutâiul Mic (1398 m). Poteca coboară apoi accentuat, ajunge într-o șa unde întâlnește BG (traseul 5) - varianta spre pârtiile Icoana (Cavnic) și continuă până în Pasul Neteda (1058 m). Între Trei Apostoli - Pasul Neteda, din loc în loc, avem priveliști frumoase spre vârful Mogoşa, Piatra Mălnaşului, orașul Cavnic și Pietrele Şoimului, răsplătind efortul acestui segment destul de lung și anevoios.
Comentarii
Am parcurs acest traseu pana la Creasta Cocosului, e absolut extraordinar.