Aceasta este cea mai uşoară metodă de a ajunge la Vf. Răţiţiş. Accesul până la originea traseului, care este fosta exploatare minieră Călimani, se poate face cu maşina, pe un drum de beton de 13 km, care urcă de la Gura Haitii. Traseul, puţin peste 2 km, urcă destul de susţinut pe o potecă largă prin jnepeniş, pe sub Vf. Pietricelu, până în Şaua Nicovală la 1910 m altitudine, unde intersectează traseul de creastă BR, care poate fi urmat pentru aprox.30 min. până pe Vf. Răţiţiş.
Traseul 44 TA face legătura între fosta exploatare minieră Călimani și Şaua Nicovală de sub Vf. Răţiţiş, situat pe creastă principală. Este un traseu relativ ușor, cu cca. 400 m diferențe de nivel, în aprox. 2 h de drumeție. Nerecomandat iarna în condiții de ceață.
Din localitatea Gura Hatii se urmează drumul betonat care duce către fosta exploatare de sulf, cca. 13 km. Ajungem într-o parcare mare, de unde se poate observa peisajul dezolant al halderelor de steril, loc de unde drumul e tot mai rău.
Traseul TA urcă destul de susţinut pe o potecă largă, în serpentine și ajunge la jenepenișul de sub Vf. Pietricelu. După cca. 2 km de la debut suntem în Şaua Nicovală (1910 m), unde întâlnim traseul principal de creastă BR (traseul 1).
Din Şaua Nicovală se poate continua cca. 30 min până la cabana Roza Vânturilor cu staţia meteo de pe Vf. Răţiţiş (2021 m), apoi coborî pe BA (traseul 40) spre Rezervaţia lacului Iezerul Călimani, cu loc de popas şi sursă de apă, aprox. 1 h. (traseele 35 CR și 36 CA).
O altă variantă este urcarea spre Negoiu Unguresc - vârful Pietrosul Călimani, timp de aprox. 3 h, prin Șaua Negoiu (izvor şi loc de popas, unde se pot întinde 1-2 corturi)..

Dificultate:
Distanță:
Durată:
Urcare:
Coborâre:
Vârf:
Giulia Vierașu
19 Mar 2026 18:26Urcare până la Vf. Retitis, durată dus-intors 3,35 h.