15:30 h
43.00 km
2375 m
2198 m
2133 m
14:45 - 15:30 h
Durată
43.00 km
Lungime
2375 m
Urcare
2198 m
Coborâre
2133 m
Varf
Profil altitudinal
linie albastra
Runcu - Vârful Leaota - Podu Dâmboviţei (01MN58 )
Grupa montană: Munţii Bucegi - Leaota
Județe: Dâmboviţa , Argeş
Distribuie pe:
Dificultate: mediu/dificil
Distanță: 43.00 km
Durată: 15:30 h
Urcare: 2375 m
Coborâre: 2198 m
Vârf: 2133 m

Din centrul comunei Runcu urmăm drumul forestier pe Valea Ialomicioarei pentru 8,7 kilometri până în dreptul mănăstirii ”Adormirea Maicii Domnului”. Urcăm 620 de metri pe drum pe pârâul Marginea Domnească și apoi facem dreapta pe drum forestier circa două ore până la fosta Cabană Leaota (1320m).

De aici urmăm drumul prin pădure până la stână (circa 15 minute) și apoi mai departe până sub Vârful Românescu. Continuăm pe drumul de creastă pe sub vârfurile Frumușelu și Vaca până în Curmătura Tâncavei și apoi până sub Vârful Leaota (2133m) și urcăm direct pe acesta (de sub Vf. Leaota există o variantă ce urmăreşte pe curba de nivel drumul de exploatare în ușoară urcare pe sub vârf, până în muchia Răteiul, sub lacul de pe culme). Continuăm pe drum circa 1,5 kilometri în zona Culmii Leaota, coborâm pe lângă vârfurile Mitarca (1829m), Jugureanu (1787m), Secările Mici (1767m) și Secările Mari (1889m) până în Curmătura Fiarelor (1794m).

Coborâm pe versantul vestic al Vârfului Sântilia Mare până în șaua de sub Sântilia Mică, ocolim pe curbă de nivel sudică vârful și, după acesta, la circa 1520 m (suntem pe Culmea Zacotelor), cotim la stânga în coborâre pe un drum de exploatare până în Valea Crovului (circa 220m diferenţă de nivel).

Urmăm Cheile Crovului până în Valea Cheii și apoi pe drum forestier la stânga mergem prin Cheile Cheii circa 4,5 kilometri până la DN73 (panou informativ) și apoi încă 500 de metri pe șosea până în centrul comunei.

Runcu - ”La Ziduri” (mănăstire) - Cabana Leaota - Vârful Românescu - Vârful Leaota - Curmătura Fiarelor - Vârful Sântilia Mică - Valea Crovului - Valea Cheii - Podu Dâmboviţei

Traseul BA traversează Munții Leaota de la sud la nord, pe un parcurs lung (40 km) și solicitant), cu aproape 5000 m diferențe de nivel (urcări și coborâri succesive), în peste 15 h de drumeție. Potrivit pentru cei antrenați, cu experiență montană, în 2 zile.

Iarna, zăpezile mari pot pune probleme, potrivit pentru schi de tură cu coborâre la Fundățica. 

Din localitatea Runcu, o bună şosea forestieră pe V. Ialomicioarei, ne conduce la punctul numit Între Văi, la cabanele forestiere Marginea Domnească, apoi ajungem la Mănăstirea Runcu. Ținem valea pentru scurt timp apoi urcăm pe drumul forestier spre fosta Cabană Leaota (cca.2 h) - drum care urcă prin pădure pe M. Râmânescu. În anii 50, aici exista o adevărată bază studențească, cu bazin de înot. (sursa). la cabană întâlnim traseul CA - dinspre Valea Dâmboviței, peste muchia Marginea Domnească.

Din spatele cabanei, ținem muchia muntelui (N), trecem de o veche stână de piatră și ieșim în golul alpin, trecând peste două mici cocoaşe. Ajungem sub Vf. Românescu, în care M. Românescu se uneşte cu Marginea Domnească. De aici ținem creasta orientată NE, bine bătătorită și lăsăm spre dreapta culmile domoale care se desprind la sud din creasta principală: Românescu, Frumuşelul, Vaca, Rătuneiul, Cufuritu.

Poteca șerpuiește pentru a depăşi văile mai largi spre care avem priveliști frumoase. Putem alege să urcăm direct pe Vf. Leaota sau să-l ocolim pe drumul de explotare de pe culme până în muchia Răteiul, unde s-a format un mic lac de nivație. Avem în față Vârful Leaota, M. Răteiului cu cele două mari cocoaşe ale sale şi la dreapta Raciu.

Ajungem pe Vârful Leaota (2133m) și ne bucurăm de priveliștea largă spre munții Bucegi (Vârful cu Dor, Caraiman, Coştila, Omul, abruptul vestic al Strungilor), masivul Iezer-Păpușa și Piatra Craiului. În apropiere, Piatra Albă și M. Dudele, Zănoaga - Lespezi.

Drumul de creastă continuă peste Culmea Leaota, apoi trecem pe sub vârfurile Mitarca, Jugureanu, Secările Mici și Secările Mari până în Curmătura Fiarelor, pe un parcurs cu urcări și coborâri succesive. În șa întâlnim traseul BR care unește creasta Leaotei de Bucegi, peste Piatra Albă - Dudele - Bucșa, în direcția Padina. Tot pe BR, avem alternativa de a coborî la V. Fundățica (vezi descriere traseul BR).

BA coboară la stânga pe versantul vestic al M. Sântilia Mare spre Culmea Zacotelor, unde pătrundem în Cheile Crovului și coborâm abrupt pe sub Muchia și Turnurile Zacotelor, căutate de cățărători. Ieșim la drumul forestier Valea Cheii, unde întâlnim traseul PA - ce vizitează sectorul de chei (cu Peștera ”La Uluce”) din apropiere de Fundățica. 

Urmăm Valea Cheii pe drum forestier, lăsăm la stânga traseul TA spre Valea Ghimbavului și trecem prin Cheia de Mijloc, apoi prin Cheile Cheița și ajungem la DN Valea Damboviței, cu panouri informative. Un parcurs care ne-a purtat pe crestele Leaotei până aproape de Piatra Craiului. Traseul BA continuă mai departe până în zona La Table, la poalele Craiului.

Statistici traseu

3
Vizualizări
39
Favorite
23
Parcurs
0
Recenzii
13 Mai 2019
Creat la
26 Mar 2026
Actualizat

MN01 - Harta de drumeţie a Munţilor BUCEGI-LEAOTA

Munţii Bucegi-Leaota sunt delimitaţi la nord prin Depresiunea Bârsei; la est de Munţii Postăvaru, Piatra Mare şi Baiului prin văile: Râul Mare, Râşnoavei şi Prahova; la sud prin Subcarpaţii Curburii; la vest de Masivul Iezer şi Munţii Piatra Craiului prin Valea Dâmboviţa şi Culoarul Rucăr-Bran.

Geologia masivelor se reflectă foarte explicit …

30,00 LEI

Prognoză actualizată și condiții meteo

Rămâi informat despre condițiile meteo din zonele montane cu prognoza actualizată în timp real. Verifică temperatura, viteza vântului, precipitațiile și starea zăpezii cu ajutorul widgeturilor interactive. Planifică-ți drumeția, o sesiune de schi sau o escapadă la cabană, având toate detaliile esențiale pentru o călătorie în siguranță!

Runcu
Vineri

3 Aprilie 2026

6,0° / 10,0°
Click pentru detalii
Sâmbătă

4 Aprilie 2026

5,0° / 12,0°
Click pentru detalii
Duminică

5 Aprilie 2026

3,0° / 14,0°
Click pentru detalii
Luni

6 Aprilie 2026

5,0° / 17,0°
Click pentru detalii
Marți

7 Aprilie 2026

5,0° / 7,0°
Click pentru detalii
Sursă: Toursprung API (ICON-D2/EU • DWD)

Top trasee recomandate pentru aventuri de neuitat

Descoperă cele mai spectaculoase trasee montane, alese special pentru iubitorii de natură și aventură. Fiecare este atent recomandat pentru a-ți oferi o experiență unică și sigură, indiferent de nivelul tău de pregătire.

Articole esențiale pentru a te bucura de natură

Explorează articole bogate în sfaturi, echipamente recomandate și ghiduri de trasee. Fiecare text este creat pentru a-ți îmbunătăți experiența pe munte, indiferent de nivelul tău de pregătire.

<

Recenzii

-
din 0 voturi
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa o recenzie
5 stele
(0)
4 stele
(0)
3 stele
(0)
2 stele
(0)
1 stele
(0)
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta. Autentifică-te
User Avatar
ioanatase
19 Mar 2026 18:42

Se poate începe traseul de  la Cabana Leaota (fosta), se poate ajunge cu mașina pana la cabană sau traseul se poate începe de la Mănăstirea Runcu?

mulțumesc 

User Avatar
Florin Serban
19 Mar 2026 18:42

Un traseu greu nu doar prin diferența de nivel dar si prin lungimea lui. Am parcurs traseul cu următorii timp de mers Mănăstirea Runcu-Cabana Leaota (fosta) timp 1.30 h; Cabana Leaota - Vf Leaota 3.40.h. Toată tura dus întors a fost de cca 10 ore. Nu exista surse de apa pe traseu.