Traseul nr. 22 PR este traseul de vizitare a Peşterii Căsoaia lui Ladăş, o adevărată bijuterie a naturii, una cele mai mari peșteri de mulaj din Munţii Călimani. Este un traseu relativ ușor, în aprox. 45 min - 1 h de drumeție. Potecă nerecomandată iarna.
Accesul la startul traseului se face din drumul național, la ieşirea din satul Andreneasa, pe Valea Andreneasa, afluent al Mureșului, din dreptul unui indicator al Serviciului Salvamont şi un panou cu informaţii despre peşteră. Poteca urcă pe albia unui pârâiaş, apoi face un mic circuit al peşterii, trecând pe la baza unui perete stâncos și pe la gura peșterii.
Peșterile de mulaj s-au format în urma scurgerii lavei peste pădure, trunchiurile copacilor au fost prinse în lavă și s-au solidificat, iar în timp, în urma acțiunii apei, acestea au putrezit și au fost spălate din roca vulcanică. Peșterile de mulaj din Defileul Toplița-Deda s-au format în perioada activa a Vulcanului Călimani-Gurghiu, cu circa 5,3 mil. de ani în urmă, singurele de acest fel din România.
Peştera Căsoaia lui Ladăş are cca. 2 m înălțime, 15 m deschidere și se poate pătrunde în interior aprox. 50 m. Descoperim o lume cu goluri ciudate lăsate de lava fierbinte, o adevărată bijuterie a naturii. Până în zilele noastre au fost descoperite aproape 100 de astfel de formațiuni în zona Călimani-Gurghiu, din care doar 16 pot fi numite peșteri. Datorită dimensiunilor, restul sunt pseudo-carstice (pseudo datorită faptului că apar în altfel de rocă decât cea carstică). Asemenea bijuterii, spun specialiștii, mai exista doar în Japonia, Hawaii, Slovacia și Ungaria.
Pe traseul către peșteră, turiștii pot vizita și una dintre cele mai vechi bisericuțe din lemn din județ, pictura din interiorul acesteia este datată din anul 1812, Pavel Zugravu. În această bisericuță se ține o singură liturghie pe an, la Praznicul Înălțării Domnului.
Comentarii