Traseul 18 PR face legătura între Cheile Mănăstirii și Pădurea Sloboda, un ținut piemontan care mustește primăvara de peisaje verzi, în timp ce toamna cucerește privirile prin culori fermecătoare. Este un traseu destul de solicitant, cu peste 500 m diferențe de nivel, în aprox. 4 - 5 h de drumeție, care poate fi parcurs și cu MTB.
Pornim în traseu de la Cabana Râmeţ, accesibilă pe drumul dinspre Teiuș care însoțește pârâul Geoagiului și trece de Cheile Mănăstirii, care se ivesc ca o poartă de intrare în Munții Trascău. Aspectul zimţat, ca nişte colţi şi ace, mărginite de versanţi care se continuă spre bază cu grohotiş, i-au oferit în anii ’80, dreptul de desfășurare a câtorva finale ale CM de Alpinism.
Ne îndreptăm spre Mănăstirea Râmeț, una dintre cele mai vechi așezăminte de acest fel din Transilvania și pătrundem prin scurta Cheie a Mănăstirii (amenajată cu panouri), ce s-a format prin tăierea de către pârâul Râmeț a crestei de calcar care culminează în Vârful Pleșa Râmețului și Vârful Prisaca Geoagiului, de un farmec pitoresc.
La capătul Cheilor Mănăstirii se desprinde un drum precar care urcă în satul Râmeţ,, sus pe deal. Ascensiunea cumulează aprox. 500 m diferenţă de nivel, fiind una solicitantă. Efortul depus ne este răsplătit de peisajul înconjurător, cu Pleșa Râmețutui și stâncăria Cheilor Râmețului, Mănăstirea Râmeţ, Fața Pietrii ș.a.m.d. În zonă există și alternativa unei poteci urmărind șirul de stâlpi de curent, care ne ghidează Ia escaladarea Vârfului Pleșa Râmețului, punct dominant al zonei, ce conferă un peisaj de excepție.
Din satul Râmeț urmăm drumul modernizat spre Aiud prin frumoasa pădure Sloboda, rezervație botanică de interes național (vezi articol). La capătul traseului se ajunge la fosta Cabană Sloboda, tăind serpentinele drumului sau paralel prin pădure. Marcajul este anemic, dar existența drumului destul de intens circulat nu pune probleme de orientare. Acest traseu, în forma actuală, este destul de rar utilizat, deoarece Cabana Sloboda nu mai e funcţională.
Comentarii