Touristik Label - 110MN23: Lângă Vf. Dâmbău - Vf. Părăginoasa - La Dârbinaș

Legătura Vf. Dâmbău - Poiana cu narcise Negrileasa
Traseul 23 Bandă Albastră este traseul de legătură între Vârful Dâmbău, cel mai înalt din Trascău și magistrala Apusenilor (BR) - aproape de Cabana negrileasa și Poiana cu narcise. De la Vf Dâmbău, urcăm pe vf. Părăginoasa și continuăm pe interfluviul dintre văile Feneșului și Morilor (Vâltori), cu priveliști frumoase spre împrejurimi.
0

Trail Details [ro]

Dificultate
mediu
Distanţă
9,09km
Durată
3:00-4:00h
Urcare
320m
Coborâre
440m
Vârf
1317m

Galerie

Tabs

Indicaţii de orientare

Traseul pleacă din apropierea vârfului Dâmbău, de la sălașul cu instalaţie de potcovit, locul de întâlnire al traseelor 22, 23 și 25. Împreună cu traseul 22 (CA) străbatem un platou calcaros, ghidaţi de stâlpii cu marcaj. Apoi trecem printr-o porţiune de pădure pe alocuri tăiată și ieșim în Poiana Părăginoasa, unde ne despărţim de traseul 22 (CA). Trecem la mai puţin de 100 m de vârful cu același nume și intrăm din nou în pădure. Folosim un drum lung frumos prin pădure care urmărește un culoar trasat pe interfluviul dintre văile Feneșului și Morilor (Vâltori). Apoi, după câteva poieni și pâlcuri de pădure, ajungem la drumul care leagă aceste doua văi. Continuăm în aceeași direcţie și urcăm la o gospodărie permanentă unde întâlnim traseul 1 (BR).

Etape

Lângă Vf. Dâmbău - Vf. Părăginoasa - Pădurea Runcului - La Dârbinaș

Descriere

Traseul 23 BA face legătura între Vârful Dâmbău și Poiana cu Narcise de la Negrileasa, pe interfluviul dintre văile Feneșului și Morilor. Traseu relativ ușor, fără diferențe mari de nivel, în cca. 3-4 h de drumeție. În sens invers, poate fi folosit pentru cicloturism. 

Odată ajunși pe cel mai înalt vârf al Trascăului, Vârful Dâmbău (1369 m), dinspre Refugiul Săruni, pe CA (traseul 22), ne bucurăm de orizontul larg. În zilele senine de toamnă sau iarnă pot fi văzuți Muntele Mare, Biharia, Retezatul, Parângul și chiar Făgărașul. Putem scurta parcursul spre Feneșasa, urmând TA.

De la Vârful Dâmbău, trecem de sălașul de Ia Stâna Urlătoare, intrăm în pădurea frumoasă de fag și ieșim în poiana de pe Vf. Părăginoasa (1292 m), frumos loc de belvedere spre Roșia Poieni, Negrileasa, Cheile Întregalde, Cheile Râmețului, Platoul Ciumerna și Masivul Vulcan. De aici CA coboară pe pârâul Feneșasai, la intersecția cu TA (traseul 25) - o altă variantă spre Vf. Dâmbău.

De aici urmăm un drum frumos prin pădure, pe interfluviul dintre văile Feneșului și Morilor (Vâltori), traversând mai jos, câteva poieni și pâlcuri de pădure cu vederi frumoase. Ajungem la drumul care leagă aceste doua văi, lângă o gospodărie permanentă (La Dârbinaș), unde întâlnim magistrala BR a Apusenilor  - sectorul Trascăului (traseul 1), pe care o putem urma către Cabana Negrileasa și Poiana cu narcise, situată la altitudini cuprinse între 1150-1250, pe culmea și versantul NV al Dealului Buciumanilor și versantul NE al muntelui Vălcoi. Din păcate, datorită pășunatului, numărul narciselor înflorite primăvara scade de la an la an. Specia de narcisă protejată este numită de localnici luşca sau ruşculiţa.

Vreme

Cele mai bune sezoane

Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie

Persoane care au contribuit si comentat

 

Lângă Vf. Dâmbău - Vf. Părăginoasa - La Dârbinaș în Alba, Trascău este un traseu de drumeţie mediu.
0
0 voturi

Comentarii

Comentariul dumneavoastră