Poiana Călineasa - la pas printre colibele de vară ale moților

Poiana Călineasa - un tărâm sublim, plin de farmec, în care legăturile cu natura se păstrează peste timp.
 colibele de lemn din Poiana Călineasa - Marius Turc

Poiana Călineasa - cadru natural

În apropiere de Gârda de Sus, între zona Ghețarului de la Scărișoara și complexul turistic Padiș, găsim un loc deosebit, Poiana Călineasa - „reședința“ de vară a moților, situată la cota 1400 m.

Poiana Călineasa - Nicu Ardeu

Încă din timpuri străvechi, de cum înverzesc pășunile, localnicii din satele și cătunele vecine: Ghețar, Hănăşeşti, Ocoale, Stânişoara, Poiana Horea, Casa de Piatră etc, urcă cu animalele în imensa poiană, devenită un mic orășel de colibe și grajduri pentru animale.

Pajiștile din Poiana Călineasa - Nicu Ardeu

Citește și Casa de Piatră și peșterile remarcabile din împrejurimi

Peisajul natural este asemănător cu zona Padiș, cu păduri de conifere și pășuni întinse, unde moții trăiesc minimalist, la pășunat, tăiat lemne, ori pregătind produse tradiționale din lapte, fructe de pădure, ciuperci etc., pentru ei și pentru turistii care vin să le cunoască datinile și să se bucure de liniștea munților și acest colț pitoresc și autentic.

Poiana Călineasa - Oradea - Bihor -Instantanee

Citește și Minunile Apusenilor - Platoul Padiș

Cei care aleg să trăiască aici timp de 6-7 luni din an au îndeletniciri arhaice: păstoresc animalele, culeg fructe de pădure și ciuperci, ori pregătesc lemnele de foc pentru iernat, atunci când vor reveni la satele din vale. Între timp, cei care rămân în sate au misiunea de a cosi și strânge fânul care va fi principala hrană pentru animale pe timpul iernii.

Văcuțe la păscut în Poiana Călineasa - Nicu Ardeu

„Satul” – un loc de pășunat pentru vacile și caii localnicilor din comuna Gârda și împrejurimi, devine astfel o zonă pastorală spectaculoasă, cunoscută, până nu demult, doar moților. 

Colibele moților - Oradea - Bihor -Instantanee

În timp, locului i s-a dus vestea în toată țara și peste hotare, cu turiști din toată Europa (Grecia, Cehia, Germania etc) care vin să se bucure de omenia moților și să trăiască câteva zile ca și ei. 

Accesibilitate:

Numărul turiștilor care ajung să descopere Poiana Călineasa a crescut de la an la an, asta și datorită drumului asfaltat spre peștera Ghețarul de la Scărișoara, care urcă acum până la Biserica de pe Muntele Călineasa. 

Obs: Peştera cu Gheţar de la Scărişoara adăpostește cel mai mare ghețar subteran din țară, fiind primul obiectiv speologic din România declarat monument al naturii.

Citește și Munții Apuseni, concedii și idei de drumeții - zona Scărișoara

Pentru cei care doresc să ajungă la pas, în drumeție există câteva variante:

-Bandă Roșie - Şaua Ursoaia (Transursoaia) - Poiana Călineasa, pe sub Vf. Clujului, cca. 3 h de drumeție, accesibil și pentru cicloturism.

-Bandă Albastră - magistrala Gârda de Sus - Padiș, cca. 7 h până în Poiana Călineasa

Bandă Albastră vizitează Poarta lui Ionele și Cheile Ordâncușei, cu aspect de canion, apoi urcă în satul Ghețar și ține asfaltul până în Poiana Stânişoarei, de unde scurtează DJ 750, pe drumuri de pământ şi drumuri de piatră accesibile și pentru cicloturism.

-dinspre cătunul Casa de Piatră, pe sub Dealul Vulturului - nemarcat, necesită cunoștințe bune de orientare în teren, străbate mai multe drumuri forestiere

-dinspre Poiana Horea, urmând Pârâul Beliș - nemarcat, necesită cunoștințe de orientare în teren.

Poiana Călineasa - „reședința“ de vară a moților

În trecut, la Poiana Călineasa se mutau familiile vara cu totul: copii, găini, purcel, toată gospodăria. Satele din vale rămâneau aproape pustii. Datorită drumului asfaltat, acum ajung mult mai ușor la vale, pentru cele de trebuință. Dar cu toate acestea, unii moți rămân în vârf de munte chiar și peste iarnă, dacă vremea este blândă. 

Cele 80-100 de colibe ale moților și grajduri, situate între 1300 - 1400 m, sunt construite în majoritate din lemn, la care urcă cu animalele „la vărat" sau „la muntărit". Înăuntru lor, oamenii și-au adus doar cele necesare traiului peste vară, cositului, păstoritului și îngrijirii animalelor. 

O parte din colibele de lemn din Poiana Călineasa - Marlene Mititeanu

De altfel, Țara Moților este caracterizată prin faptul că este un colț magic de ţară unde există aşezări permanente la mare altitudine (peste 1.200 m) care sunt locuite aproape pe toată durata anului. Moții sunt oameni harnici și mândri de reușitele lor:

-Horea și Mătișești sunt sate europene încă dinaintea aderării României la U.E.

-în comuna Horea există heliport pentru situații de urgență, sală de sport, teren sintetic cu nocturnă

Citește și Pe ulițele satelor din Țara Moților, com. Horea -cota 1500

Gârda de Sus a primit indicatorul de sat european pentru infrastructură, promovarea turismului și desfășurarea de acțiuni cu caracter ecoturistic, precum amenajarea muzeului cu punct de vânzare de lângă Peștera Ghețarul de la Scărișoara și alte gospodării tipic moțești.

În zona Gârda - Ghețari - Ocoale găsiți pensiuni și case de oaspeți amenajate rustic sau modern, care păstrează amprenta tradițiilor, prin țesături sau produse de artizanat specifice.

Produse de artizanat - Oradea - Bihor -Instantanee

De la mulți dintre localnici puteți cumpăra sau servi dulcețuri și siropuri din fructe de pădure, băuturi specifice (afinată, vișinată, pălincă etc), fructe de pădure ori produse din lapte (brânză, telemea, smântână, cașcaval etc) și mâncăruri tradiționale (balmoș sau plăcinte).

Rulotă cu produse traditionale - Oradea - Bihor -Instantanee

 Dulceturi si siropuri  - Oradea - Bihor -Instantanee

Pentru că moții sunt oameni ancorați în credință și spiritualitate, ei au ridicat în 2015, în Poiana Călineasa, o bisericuță mândă, cu picturi murale, unde să poată să se roage, fără a mai coborî până în centrul localităților. 

Biserica din Poiana Călineasa - Oradea - Bihor -Instantanee

 Interior Biserica Calineasa - Oradea - Bihor -Instantanee

De lângă bisericuță, situată într-o zonă mai înaltă a poienii, se deschide priveliștea superbă spre împrejurimi, având în prim-plan pădurea și Cheile Ordâncușei, iar în depărtare se pot vedea Vârful Găina, Vârful Cucurbăta Mică și Vârful Bihor.

Biharia, văzută din Poiana Călineasa - Nicu Ardeu

Bisericuța din Călineasa a fost construită aproape de locul unde se ține, în fiecare an, în perioada 12-13 iulie, Târgul de la Călineasa sau "La Dat" - un eveniment asemănător cu Târgul de Fete de pe Muntele Găina, însă de o amploare mai mică. 

Târgul de la Călineasa - Ciubotarescu Christian

Citește și Muntele Găina - muntele cu legende și tradiții populare

Această sărbătoare este considerată cea mai importantă manifestare de acest gen de pe teritoriul ariilor naturale protejate. Cu acest prilej, moții din “mutături“ se întâlnesc cu rudele venite în vizită, cântă și petrec alături de artiștii populari prezenți pe scenă și fac schimb de mărfuri tradiționale.

În drumul spre Poiana Călineasa, merită vizitată și Biserica din Ocoale - o mică bisericuță de lemn - construită în urmă cu 30 de ani, în vremurile tulburi ale comunismului.

 Biserica din Ocoale - Oradea - Bihor -Instantanee

Traseu Şaua Ursoaia (Transursoaia) - Poiana Călineasa iarna 

Marcaj: Bandă Roșie, 600 m diferențe de nivel cumulate, aprox. 7 h dus-întors

Șaua Ursoaia - imita intre judetele Cluj si Alba - Marius Turc

Mici căbănuțe de vară - Marius Turc

Din Şaua Ursoaia, unde ajunge traseul de creastă al muntelui Muntele Mare, luăm direcția vest pe un drum forestier care ne conduce prin pădure şi poieni până în golul Poienii Mărşoaia. De-aici începem să urcăm până sub Vf. Clujului (1399 m), apoi coborâm scurt la drumul asfaltat ce urcă dinspre Peștera Ghețarul de la Scărișoara.

Drumul spre Poiana Mărşoaia - Marius Turc

Drumul arata din ce in ce mai bine - Marius Turc

Pe drumuri de munte - Marius Turc

Casute de vara in drumul alb - Marius Turc

Colibele pe dealuri - Marius Turc

Îl părăsim la stânga, trecând un pod mic de beton spre un grup de sălașe de vară. 

După o altă poiană, întâlnim varianta Bandă Albastră dinspre Gârda de Sus, urcăm culmea unui deal pe drumuri de pământ şi drumuri de piatră, până ajungem pe platoul Călineasa.

intersectia cu drumul principal care da spre Calineasa si vine din catunul Ghetar - Marius Turc

Borna si marcajul BA spre Ghetar - Marius Turc

O șură singuratică - Marius Turc

Casuta vesela - Marius Turc

Continuam printre braduti - Marius Turc

Apoi pe poteca - Marius Turc

Trecem de un grup de casute intr-o poienita - Marius Turc

Gospodarie în toată regula - Marius Turc

Peste tot grupuri de căsuțe - Marius Turc

Ajungem din nou la drumul principal dinspre Ghețar - Marius Turc

Cu colibele motilor - Marius Turc

Gaterele sunt prezente si chiar destul de multe - Marius Turc

Aglomerație la cota 1400m - Marius Turc

Traseul continua catre poiana principala - Marius Turc

Loc de popas langa un izvor - Marius Turc

Sute de casute grupate - Marius Turc

Colibele motilor rasfirate pe dealuri - Marius Turc

Rulote cu produse traditionale la intrarea in Poiana Calineasa - Marius Turc

Și un mic magazin "sătesc" - Marius Turc

Și drumul alb continuă - Marius Turc

Poiana Calineasa - Marius Turc

Doar o parte din frumusetea Poianii Calineasa - Marius Turc

Salutam casutele si ne întoarcem, grăbiți de timp - Marius Turc

Varianta Bandă Albastră urmează drumul asfaltat de pe Valea Ordâncuşei, trecând prin Cheile Ordâncuşei până la Moara lui Ivan. De-aici urcăm prin pădure, până în satul Gheţar.

Din centrul satului se urmează DJ750 până la ieşirea din satul Ocoale, apoi, din Poiana Stânişoarei, părăsim drumul asfaltat la stânga și continuăm pe drumuri de pământ şi drumuri de piatră, până pe platoul Călineasa.

Sperăm că ți-a plăcut acest articol și vei dori să explorezi Poiana Călineasa din Munții Bihor cu harta de drumeție MN17 - Harta de drumeție a Munţilor BIHOR - PLATOUL PADIȘ
 

Redactare și format: Manu Muntomanu

Photo Credit: © Marius Turc,  Nicu Ardeu & Oradea - Bihor -Instantanee

Citește și Munții Apuseni, concedii și idei de drumeții - zona Arieșeni