Touristik Label - 113MN22: Boga-Piatra Bulzului-Traseul 12 BR

Legătura sat Boga - creasta Vlădesei, pe la Piatra Bulzului
Traseul 22 Bandă Albastră este traseul de acces din satul de vacanță Boga spre creasta Munților Vlădeasa (sub Vf. Bohodei), trecând pe la punctul de belvedere Piatra Bulzului și pe sub Vârful Cornu Munţilor. Ieșim în șaua dintre Vf. Fântâna Rece și Vf. Bohodei.
0

Trail Details [ro]

Dificultate
mediu
Distanţă
7,44km
Durată
2:30-4:00h
Urcare
1203m
Coborâre
138m
Vârf
1614m

Galerie

Tabs

Indicaţii de orientare

De la intrarea în satul de vacanţă Boga coborâm circa 450m pe DJ763 spre Pietroasa. Aici, lângă Piatra Bulzului se află intrarea în traseu. Indicatoarele, din păcate nu foarte vizibile din drum sunt prinse pe stânci pe malul drept al pârâului. Urcăm pieptiş prin pădure pe o potecă aflată în stânga (vestul) Pietrei Bulzului până în spatele pietrei unde un indicator ne îndeamnă să ne abatem 5 minute pentru a savura priveliştea de pe piatră. Reveniţi la potecă ne înscriem în urcuş pe o culme lată printr-o pădure frumoasă de fag. După 600 m de urcuş continuu în care câştigăm mai bine de 200 m în altitudine atingem un mic vârf unde cotim uşor dreapta, înscriindu-ne pe un interfluviu pe care îl parcurgem mult timp de acum înainte preponderent în urcare. După mai bine de 3,5 km parcurşi prin pădurea întreruptă de doar două poieni şi o mică zonă defrişată ieşim din pădure sub Vârful Cornu Munţilor. Aici părăsim culmea spre stânga (nord) şi ne angajăm oarecum pe curba de nivel pe o veche potecă ciobănească acum năpădită de vegetaţie. Parcursul este dificil, trecând prin tufe de jnepeni sau lăstăriş întâmpinând dificultăţi în urmărirea potecii. Scurtele pâlcuri de pădure pe care le străbate poteca sunt o adevărată binecuvântare pentru drumeţul obosit. După mai bine de 1,5 km de chin poteca iese într-o altă culme secundară unde îşi schimbă direcţia de mers înspre NE. Urcăm printre tufe de jnepeni acum destul de uşor până în culmea principală, unde întâlnim traseul 12 BR.

Etape

sat Boga-Piatra Bulzului-Dealul Păltinetu-Traseul 12 BR

Descriere

Traseul 22 BA este traseul de legătură dintre satul Boga și creasta Munților Vlădeasa (Şaua Bohodei), trecând pe la locul de belvedere Piatra Bulzului din apropierea satului. Este un traseu destul de solicitant,  într-o drumeție cu peste 1300 de m diferențe de nivel, în aprox. 3 - 4 h, accesibil iarna în funcție de cantitatea şi calitatea zăpezii.

Traseul pornește de la Motelul Boga și urcă pieptiș prin pădure pe o potecă ce trece prin spatele Pietrei Bulzului și ajunge la indicatorul care ne îndeamnă să ne abatem 5 min, până la punctul de belvedere, pentru a savura priveliştea de pe piatră. 

Continuăm urcușul pe o culme lată printr-o pădure frumoasă de fag, în serpentine, pe interfluviul dintre două văi, urcând domol pe Dl. Păltinetul până în poiana largă ce se deschide sub Vf. Cornu Munților (1624 m). De aici, ocolim vârful oarecum pe curba de nivel, traversând izvoarele Văii Păltinet și Sebișelului, pe o veche potecă ciobănească, acum năpădită de vegetaţie. Parcursul este dificil, prin tufe de jnepeni sau lăstăriş, cu dificultăţi în urmărirea potecii. După mai bine de 1,5 km, ajungem pe culmea Creasta Munților, de unde urcăm spre Vf. Fântâna Rece. Continuăm prin stânga și în șaua dintre Vf. Fântâna Rece și Vf. Bohodei, întâlnim traseul de creastă BR (traseul 12) - magistrala St. de Vale - Padiș.

Vreme

Cele mai bune sezoane

Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie

Persoane care au contribuit si comentat

 

Boga-Piatra Bulzului-Traseul 12 BR în Bihor, Vlădeasa este un traseu de drumeţie mediu.
0
0 voturi

Comentarii

Comentariul dumneavoastră