Accesul pentru traseul de faţă se face de pe DN7, pe care îl vom părăsi în drept cu aşezarea Păuşa; în ultimii ani Păuşa e cartier al oraşului Călimăneşti. Intrăm pe strada principală, asfaltată şi, în scurt timp trecem pe lângă un panou al PNC, iar apoi mai continuăm aproximativ 150 de metri pe asfalt. Undeva în stânga noastră apare biserica şi drumeagul cu marcaj se pare că conduce în acea direcţie. Liziera pădurii e chiar în spatele bisericii şi, după ce trecem de o intersecţie, urmând poteca din mijloc începem urcarea pe Dealul Păuşii. Cu toate că aproape tot traseul până în Şaua La Troiţă se desfăşoară prin pădure, pădurea de aici are un farmec aparte, drept urmare recomandarea noastră e să ajungeţi în primul rând toamna pe aici. După aproape o oră şi jumătate ajungem în şaua amintită, loc spre care au urcat atât marcajul CG, cât şi BR. După binemeritatul popas din şa, marcajele BA şi BR continuă împreună o bucată, în urcuş uşor, în direcţia Poiana Stânişoara. La nişte 5 minute distanţă începem şi coborâm uşor având privelişte asupra abruptului sudic al masivului. Pe acest segment în coborâre BR se va desprinde spre stânga noastră, în timp ce noi continuăm pe poteca largă. Când s-au scurs 25 de minute din Şaua La Troiţă ne aflăm într-o zonă cu pereţi stâncoşi, loc unde se află o grotă, Grota din Cale, iar apoi un luminiş aflat în dreapta noastră ne îndeamnă să poposim într-unul dintre cele mai frumoase puncte de belvedere ale masivului. Scurtăm zările de jur împrejur şi despărţindu-ne cu greu de această privelişte revenim în poteca marcată, care ne tot coboară lin până la firul Pârâului Gardului. Aici există un izvor amenajat şi continuăm în urcare pentru ca după câteva minute să ajungem în Poiana Stânişoara. Priveliştea din această poiană ne răsplăteşte încă o dată efortul depus până aici şi continuând spre capătul estic al poienii, pe lângă o grădină ce aparţine probabil de Mănăstire, vom schimba direcţia spre N-E. Revenim în pădurea de foioase şi începem un urcuş susţinut care se desfăşoară în cea mai mare parte în serpetine. La aproximativ 50 de minute de când am părăsit Poiana Stânişoara am ajuns la un alt punct de panoramă al masivului. Acest loc este numit „Colţii lui Damaschin” şi suntem pe marginea abruptului stâncos. După acest popas poteca ne îndeamnă la un alt urcuş accentuat şi după circa jumătate de oră de mers ajungem pe Muchia Vlădeasa, într-o mică poieniţă. Poiana Vlădeasa e marcată printr-o bancă şi o troiţă, dar în acelaşi timp tocmai înainte de ajunge în poiană am trecut pe lângă intersecţia BA cu TA. Cel din urmă vine de la Jiblea Veche şi de aici încolo continuă alături de BA. Poteca continuă pe versantul vestic al Muchiei Vlădeasa şi la un moment dat ne scoate în faţă o scurtă porţiune echipată cu cabluri. Acestea sunt de ajutor mai ales în caz de vremea rea, ca să putem depăşi pragurile stâncoase. Caburile sunt succedate de nişte serpetine scurte şi abrupte până când ajungem în culme. De aici spre dreapta - S-E se desprinde o potecă nemarcată către vârful Bulzu, iar poteca marcată se strecoară acum în urcuş mai uşor spre N-V, pe faţa S-V, parţial defrişată a Vârfului Ciuha Mică. La puţin timp ajungem în drumul forestier care urcă dinspre Dângeşti la Cabana Cozia, dar până în şaua adâncă unde se află cabana, putem privi spre Valea Oltului, Colţii Foarfecii, culmile Căpăţânii şi Lotrului ori spre abrupturile Builei.