Aprilie prin lumea de calcar a Scăriței și a Vulturesei

Știați că?...

Știați că Rezervația Scărița-Belioara și creasta calcaroasă Vulturese fac parte din grupa montană Muntele Mare?

Știați că în acești munți se găsesc cele mai vechi roci din Munții Apuseni?

Știați că Rezervația complexă Scărița-Belioara este o adevărată grădină botanică și că aici se găsește una dintre cele mai spectaculoase arcade de piatră din țară?

Dacă nu știați o parte din aceste lucruri sau multe altele, vă invităm la o călătorie virtuală în lumea de calcar a zonei Vulturese – Scărița-Belioara, iar apoi, de ce nu, să îi urmați potecile într-o drumeție reală.

Scărița-Belioara văzută de la Vulturese.

Muntele Mare

Cadrul general

                Muntele Mare este unul dintre cele trei masive înalte ale Munților Apuseni, alături de Munții Bihor și Masivul Vlădeasa. Cu o lungime de peste 40 km, de la vest la est și o lățime de aproximativ 30 km, de la nord la sud, este și una dintre cele mai întinse grupe ale Apusenilor. Este cuprins aproximativ între văile: Someșul Rece la nord, Iara la est, Arieș la sud și Bistra la vest. Formează împreună cu Munții Gilău grupa montană Gilău-Muntele Mare. Altitudinea maximă este atinsă în Vârful Muntele Mare, cu 1826 m. Trăsătura definitorie este dată de întinsele suprafețe de nivelare înalte cu aspect de platou și de relieful masiv, sub forma unei cupole din roci dure.

Citește și Muntele Mare – Turnul de veghe al Apusenilor

Muntele Mare văzut de pe Vf. Ugerului (M. Trascăului)

Geologia

Muntele Mare cuprinde cele mai vechi roci din Munții Apuseni. Alături de rocile metamorfice și cele magmatice, foarte vechi, aici se pot vedea calcare care s-au format în vremea în care nu apăruseră încă dinozaurii, cărbunii nu existau, iar Pământul avea doar două continente.

Granitul de Muntele Mare

Scărița-Belioara și Vulturese

Calcarele menționate anterior le vom putea vedea pe latura de sud și sud-est a Muntelui Mare, în pereții amețitori ai Rezervației Scărița-Belioara dar și în abrupturile Vulturesei. În aceste abrupturi, micile văi care coboară dinspre Șesul Scăriței și-au sculptat spectaculoasele chei ale Poșegii, Runcului și Pociovaliștei.

Citește și Scărița Belioara, emblematică pentru Munții Apuseni

Scărița-Belioara văzută pe lângă pereții de la Vulturese

Vf. Vulturese și abruptul Bedeleului văzute de la Scărița-Belioara

Rezervația Scărița-Belioara

Rezervația naturală complexă Șesul-Craiului – Scărița-Belioara (botanică, geologică și peisagistică) se suprapune unui areal calcaros situat în partea de est a masivului Muntele Mare, pe Valea Poșegii. Rezervația cuprinde platoul Șesul Craiului, pădurea de pe vârful Scărița, dar și spectaculoasele abrupturi ce domină obârșia văii Belioara. Este situată la o altitudine cuprinsă între 800 m și 1371 m.

Vf. Vulturese și Scărița-Belioara văzute de pe Vf. Ugerului

Vf. Vulturese și Scărița-Belioara văzute de la Ponor

Vf. Vulturese și Scărița-Belioara văzute de la Dumești

Citește și Scărița-Belioara - Perla rezervațiilor din Muntele Mare

Scărița-Belioara – o grădină botanică

Componenta floristică a Rezervației Scărița-Belioara cuprinde elemente de interes botanic, unele dintre ele relicte din epocile glaciare și interglaciare. Amintim ca elemente deosebite: gențiana-cupă, gențiana-cupă de calcar, strugurii ursului, argintica, sângele voinicului, laleaua pestriță, floarea de colț, tulchina pitică etc. Dintre speciile arboricole sau arbustive sunt demne de menționat: laricele, exemplare de pini seculari, molidul, ienupărul, tisa, bradul, dar și alte specii.

Panourile informative ale traseului tematic de la  Scărița-Belioara

Dediței la Scărița-Belioara

Crucea voinicului  la Scărița-Belioara

Păștiță la Scărița-Belioara

Brândușe de primăvară la Scărița-Belioara

Scărița – Belioara – Șesul Craiului este cunoscută și pentru pentru comunitățile sale tradiționale de munte, care mai păstrează obiceiuri vechi de sute de ani. Aici încă se pot vedea biserici vechi din lemn, case tradiționale cu acoperișuri din paie și unele manifestări ale tradițiilor ancestrale.

Șuri acoperite cu paie la Scărița-Belioara

Turismul responsabil în Scărița – Belioara

Datorită frumuseții sale naturale și a diversității biologice, Scărița - Belioara este o destinație turistică populară. Cu toate acestea, este important să practicăm un turism responsabil și să respectăm mediul înconjurător și comunitățile locale.

Turiștii pot contribui la protejarea zonei prin alegerea traseelor marcate, evitarea poluării și a deranjării animalelor sălbatice și susținerea economiei locale prin cumpărarea de produse și servicii de la meșterii și afacerile locale.

Turiști la Scărița-Belioara

Lunca Arieșului - Vârful Vulturese - Rezervaţia Scăriţa Belioara

 Triunghi Roșu este traseul de legătură între Valea Arieșuluii (satul Lunca Arieșului) și rezervaţia naturală Scăriţa-Belioara, trecând peste Vârful Vulturese. Este parte din poteca ce leagă Scăriţa-Belioara de Poarta Zmeilor (Bedeleu) și Peștera Huda lui Papară.

Triunghi Roșu pe traseul Lunca Arieșului - Scărița-Belioara

Caseta tehnică

marcaj: Triunghi Roșu; dificultate: mediu; distanță: 12,8 km; durata: 5-6 ore; urcare: 1365 m; coborâre: 400 m; cota minimă: 425 m; cota maximă: 1362 m.

Descrierea traseului

Este un traseu de culme, fiind și singurul traseu marcat care face legătura între valea Arieșului (la Lunca Arieșului) și Scăriţa-Belioara.

Traseul Lunca Arieșului - Vulturese - Scărița-Belioara

Lunca Arieșului – Standul de vânătoare

Pornim la de stâlpul indicator din staţia de autobuz Lunca Arieșului, aflată lângă podul de beton care trece Arieșul. Ne angajăm pe drumul asfaltat, spre amonte, și după 300 m cotim la dreapta, pe lângă un zid de piatră ce mărginește drumul și pe care se află vopsit un marcaj. Prindem un drum de pământ care urcă ușor și după un copac cu săgeţi de marcaj vopsite pe el, facem stânga 90 de grade și urcăm printre copaci și apoi pe o potecă prin fânaţe. După circa 30 de minute de la plecare ajungem la un stâlp de marcaj cu săgeţi indicatoare. Urmăm un drum înierbat de-a lungul unor garduri și ajungem în scurt timp în culme, la alt stâlp de marcaj cu săgeţi indicatoare și la o cruce. Aici întâlnim un drum de pământ care vine din stânga și pe care noi îl urmăm la dreapta. Imediat drumul face două serpentine și iese mai sus la o intersecţie unde este un stâlp de marcaj și un steag deteriorat în vârful unul stâlp de lemn înclinat. Continuăm înainte, în urcare ușoară, trecem pe lângă un stand de vânătoare. Acesta poate fi un bun punct de observație asupra abruptului vestic al Bedeleului.

Lunca Arieșului văzută de pe Vf. Ugerului

Accesul la poteca Triunghi Roșu se poate face și dinspre Poșaga

Abruptul Bedeleului văzut de pe Triunghi Roșu

Punct de belvedere de pe poteca Triunghi Roșu

Lunca Arieșului și Vf. Ugerului văzute de la standul de vânătoare

Citește și Munții Trascău - pe Vf. Ugerului la debut de an fără zăpadă

Vf. Jidovina

Abruptul vestic al Bedeleului văzut de pe poteca de pe poteca Triunghi Roșu

Standul de vânătoare

Standul de vânătoare – Izvorul Știubei

Continuăm înainte de la standul de vânătoare, lăsăm în stânga o cruce de metal și apoi trecem pe lângă o cruce de lemn aflată în partea dreaptă a drumului. Traseul este bine marcat și ne orientăm la intersecţii după marcajele aplicate pe copaci sau pe lespezi de piatră înfipte în pământ. La intersecţii alegem mereu drumul de culme, trecem pe lângă niște grajduri din lemn și ajungem, la circa 1,5 ore de la plecare la un stâlp de marcaj, la o intersecţie cu un drum care urcă din Poșaga de Jos. Continuăm către casele aflate la est de Vârful Măgura (locul Știubei). Acesta se ridică înaintea noastră și îl recunoaștem ușor după releul de telefonie care se află deasupra sa. Trecem pe lângă case și ne aprovizionăm cu apă de la Izvorul Știubei, aflat în dreapta traseului.

Zona Poarta Zmeilor din Bedeleu (M. Trascăului)

Citește și Drumeție peste vârfurile Trăscăului nordic

Lunca Arieșului, locul de plecare al traseului Triunghi Roșu

Cruce pe partea dreaptă a potecii

Șuri tradiționale pe partea stângă a potecii

Adăpost tradițional lângă potecă

Vf. Măgura - 989 m

Poartă tradițională în zona Știubei

Spre izvorul Știubei

Cai liberi în zona Știubei

Șură tradițională în zona Știubei

Partea de nord a Culmii Vulturese văzută din zona Știubei

Izvorul Știubei

Izvorul Știubei – Vârful Vulturese

 Continuăm înainte de la izvor și, după o traversare scurtă pe curba de nivel pe la marginea unei păduri, ieșim în șaua largă dintre Vârful Măgura, Vârful Mesteacănului și Vârful Vulturese. Până aici am făcut aproape 2 ore de la plecare. Ne ghidăm după stâlpii de marcaj și începem urcarea spre Vârful Vulturese, prin păduri de mesteceni și poiene. Înainte de urcușul final traversăm o pădure de fag, ajungem la un stâlp de marcaj și apoi urcăm ultimii metri pe o potecă stâncoasă. După o oră de mers din șaua de sub Vârful Măgura, ieșim pe un vârf secundar al Vulturesei. Marginea de vest a abruptului calcaros poate fi un bun punct de observare a Văii Poșegii.

Șură tradițională la nord de zona Știubei

Ruina unei șuri tradiționale din același loc

Poteca prin pădurea de mesteacăn

Privind în urmă de la sud de Vf. Vulturese

Abrupturile Vulturesei dinspre Valea Poșaga

Sectorul superior al Văii Poșaga

Pereții vestici ai Vulturesei

Deasupra abrupturilor o dolina secționată de perete

Urechelniță pe pereții Vulturesei

Dedițel pe Vf. Vulturese

Continuarea traseului de la Vulturese spre Scărița

Scărița-Belioara văzută de la Vulturese

Vârful Vulturese - Poiana Cornu Pietrei

 De pe Vârful secundar Vulturese schimbăm direcţia spre dreapta, pe o potecă pitorească prin pajiști și printre mesteceni. Ajungem la un stâlp de marcaj cu săgeţi indicatoare și continuăm pe potecă spre nord. Intrăm într-o zonă în care au fost doborâturi dar în care au crescut arbori tineri și urmăm poteca curăţată recent. Coborâm până la pădure prin care continuăm circa 400 m și ieșim într-o șa cu mesteceni. De aici, poteca merge mereu pe culmea care separă bazinul Văii Ocolișului de bazinul Văii Poșegii, trecând succesiv prin poiene și păduri de mesteceni, orientându-ne după marcajele destul de dese. După aproximativ 2 ore ajungem în Poiana Cornu Pietrei. Ne aflăm la intersecţia a trei trasee: traseul nostru marcat cu Triunghi Roșu, traseul numărul 7, marcat cu Punct Roșu, care este circuitul Scăriţei-Belioara și traseul numărul 9, marcat cu Triunghi Albastru ce vine pe Valea Pociovaliștei și urcă până în Șesul Craiului.

Privind în urmă spre Vulturese

Colțul lui Bleanț din Scărița-Belioara

Cheile Pociovaliștei văzute din  Poiana Cornu Pietrei

Abruptul Scăriței văzut din Poiana Cornu Pietrei

Poiana Cornu Pietrei – Platoul Scărița

De aici, cele trei trasee au un segment comun, până în Șesul Craiului. Din Poiana Cornul Pietrii urcăm câteva sute de metri diferenţă de nivel, prima dată pe o potecă prin pădure și mai apoi pe o porţiune stâncoasă, în serpentine scurte. Suntem într-o zonă care a fost afectată de incendii de pădure. După ce ajungem într-o culme cu un punct de belvedere, cotim 90 de grade la stânga. După aproximativ 400 m pe poteca degajată de copacii căzuţi ca urmare a incendiilor de pădure, ajungem pe platoul împădurit al muntelui Scăriţa.

Intersecția traseelor

Pădure afectată de incendii și doborâturi 

 Poiana Cornu Pietrei văzută de pe urcarea spre Scărița

Punct intermediar în urcușul spre platoul Scăriței

Platoul Scăriței afectat de vânt și incendii

Urmăriile incendiilor

De pe platoul Scăriței spre abruptul sudic

Platoul Scărița - Șesul Craiului

Continuăm pe culme, pe sub stânci, pe versantul dinspre bazinul Poșăgii. După circa 10 minute coborâm la dreapta, sub culme, pe versantul dinspre valea Ocolișului. Continuăm 5 minute prin pădure, pe curba de nivel și apoi urcăm din nou în culme, prin serpentine scurte la stânga. Suntem atenţi la poteca îngustă, pe alocuri chiar expusă și la un promontoriu stâncos, cu o priveliște spectaculoasă asupra imensului amfiteatru de la Scăriţa-Belioara, cotim la dreapta, pe poteca printre molizi și pini rari pe care sunt aplicate marcajele. Ieșim într-o pajiște și urmăm poteca pe Platoul Șesul Craiului. În scurt timp ajungem la un stâlp de marcaj cu săgeţi indicatoare. Aici întâlnim traseul numărul 6 și este capătul traseului nostru și a traseului numărul 9. Spre dreapta se desprinde traseul numărul 6, marcat cu Cruce Albastră, ce coboară spre satul Runc, prin Cheile Runcului și spre stânga coboară împreună marcajele Cruce Albastră și Punct Roșu, corespunzătoare traseelor 6, respectiv 7.

Colțul lui Bleanț

Locul pe unde trece poteca

Panou informativ

Spre Valea Belioarei

Colțul lui Bleanț

Valea Belioara

Valea Belioara spre confluența cu V. Poșaga

Muntele Mare și Pietrele Mărunte văzute din Șesul Craiului

Șesul Craiului – Belioara

Continuăm spre vest, în coborâre pe Punct Roșu, până într-o șa unde întâlnim un alt stâlp indicator. De la acesta cotim în unghi ascuțit la stânga, în coborâre prin pădurea de fag. În scurt timp ajungem într-o poiană unde se află Izvorul La Măteoaie. Imediat după acesta intrăm din nou în pădure, străbatem un sector cu pădurea uscată, afectată de un vechi incendiu și ajungem în cea mai delicată porțiune a traseului nostru, numită La Stânci. Călcăm cu atenție pe prizele de picior și traversăm apoi un nou sector de pădurea deasă până la o poiană lungă, în pantă accentuată, de unde putem admira zona abruptului sudic al rezervației Scărița-Belioara. Ajungem la un drum în serpentine, trecem printr-o poartă de lemn și ajungem la punctul de pornire al Circuitului Scăriței.

Stâlp indicator la coborârea din Șesul Craiului

Prin pădurea de fag

Spre Vulturese și Abruptul Bedeleului văzute din Poiana La Măteoaie

Pădure afectată de incendii

Urmări ale incendiilor

Locul numit La Stânci

Abruptul Scărița-Belioara văzut de la bază

Colțul lui Bleanț văzut dinspre bază

Turnuri pe abrupt

Casă tradițională din Belioara (Poșaga de Sus)

Colțul lui Balmoș, pe stânga Belioarei

Colțul lui Balmoș afectat de dezagregare

Privind în urmă spre Colțul lui Balmoș și Scărița-Belioara

Case vechi la Belioara

Biserica Sf. Arhangheli din Belioara

Punctele tari ale acestui traseu sunt: belvederile spre abrupturile de vest ale Bedeleului și de nord ale Vf. Ugerului; belvederea spre Valea Poșaga de pe abruptul de vest al Vf. Vulturese; belvederile din zona de abrupt de la Scărița-Belioara spre Valea Belioara, dar și mai departe spre Vulturese și Bedeleu; panorama cu zona Muntele Mare, Pietrele Mărunte, Buscat, Muntele Băișorii; flora foarte diversă a Rezervației Scărița-Belioara și explicațiile de pe panourile instalate pe poteca tematică.

Abruptul de la Scărița-Belioara, un peisaj unic

Coșul Boului, un punct de atracție la Scărița-Belioara

La ora potrivită, de la Coșul Boului, poți admira inelul cu diamant.

Punctele slabe sunt: câteva locuri cu marcaj ușor deficitar în zona Știubei; stâlpi de marcaj cu table neinscripționate în apropiere de Vf. Vulturese; aspectul dezolant al pădurii afectate de căzături și incendii din perimetrul Rezervației Scărița-Belioara; urmele de motorizate din perimetrul rezervației, în zona Șesul Craiului; aspectul dezolant, cu numeroase și diverse deșeuri de pe Valea Belioara;

Un minus al peisajului este reprezentat de urmele incendiilor

Cum ajungem la Scărița - Belioara

Accesul auto se face din DN75, Posaga de Jos, Posaga de Sus (Belioara).

Sunt mai multe trasee turistice marcate care duc în perimetrul rezervației, dinspre:

– Poşaga de Sus (Belioara), pe marcaj Punct Roșu – Circuitul Rezervaţiei Scăriţa Belioara

– Lunca Arieșului, peste Vf. Vulturese, marcaj Triunghi Roșu

– Runc, prin Cheile Pociovaliștei, Triunghi Albastru

– Runc, prin Cheile Runcului și Lunca Largă, marcaj Cruce Albastră

– Muntele Băișorii, peste Muntele Româneasa, marcaj Cruce Albastră.

Cel mai spectaculos turn de la Scărița-Belioara este Colțul lui Bleanț

Citește și SCĂRIȚA-BELIOARA – NATURA ÎN CULORI

Sperăm că ți-a plăcut acest articol și ți-a dat inspirație pentru ture în natură, descoperind zona Vulturese – Scărița-Belioara, cu MN11 - Harta de drumeţie a Munților GILĂU – MUNTELE MARE

 

Redactare, format și fotografii: Daniel Morar.