Padiș
29 Iun 2021

Minunile Apusenilor - Platoul Padiș

Distribuie pe:
Apusenii de Vest ascund povestea unei lumi unice, născută din interacțiunea apei și a calcarului.

Farmecul Padișului

Padiș

Un climat cu precipitații numeroase, specific Apusenilor de vest.

Calcar si păduri, exocarst și endocarst, cuprinzând toate formele: chei, abrupturi, avene, doline, uvale, polii, galerii, peșteri cu ghețari, cascade, lacuri, sifoane..... Un platou împădurit, la peste 1000 m altitudine, plin de misterul lumii din adâncuri. Locuri de explorat, pe îndelete: Cetățile Ponorului, Cetățile Rădesei, Cheile Someșului Cald, Cheile Galbenei, Lumea Pierdută, Focul Viu, Avenul Borțig, Groapa Ruginoasă etc. Îți trebuie mai multe zile de explorare ca să începi să îi bănuiești complexitatea.

Padiș

Complexul turistic Padiș

Padiș

Padișul nordic, spre Vârful Cârligatele.

Platoul Padiș - Prezentare geografică

Platoul Padiș reprezintă diviziunea nordică a Munților Bihor. Prin complexitatea carstică, care depășește strict limitele Platoului Padiș, acești munți pot fi denumiți, după unii geografi, Munții Padiș-Scărișoara. Această diviziune montană reprezintă una dintre cele mai atractive destinații turistice din Munții Apuseni. Zona este compusă din: Bazinul închis Padiș - Cetățile Ponorului, Cheile Someșului Cald – Poiana Vărășoaia - Poiana Cuciulata, Cheile Galbenei - Poiana sau Râtul Florilor, Izvorul sau Obârșia Văii Boga, iar spre sud sistemul carstic Gârda Seacă – Ocoale – Gârdișoara.

Datorită importanței turistice și științifice a acestor munți, în cadrul lor există numeroase monumente ale naturii sau rezervații științifice. Toate atracțiile sale sunt cuprinse în cadrul Parcului Natural Apuseni. Platoul carstic Padiș-Scărișoara este reprezentat de platforme carstice cu altitudini de 1100-1250 m și culmi calcaroase care urcă la peste 1 400 m. Prin altitudini, geomorfologie și litologie, platforma carstică Padiș-Scărișoara, se diferențiază clar de unitățile învecinate: masivele înalte ale Munților Apuseni: Munții Bihor, Munții Vlădeasa și Muntele Mare. O altă trăsătură distinctă a acestor munți o reprezintă dezorganizarea hidrografiei, datorită captărilor subterane. Hidrografia de suprafață beneficiază de un aport suplimentar de debit, prin numeroasele exurgențe. Platoul carstic Padiș-Scărișoara este cel mai complex sistem carstic al României.

În cadrul său se remarcă Sistemul Cetăților Ponorului, denumit "Everestul carstului romanesc".

Padiș

Cețuri peste Platoul Padiș.

Padiș

Nota specifică a climatului din Padiș.

Padiș

La Butoaie

Padiș

Poteca spre Cetățile Ponorului.

Padiș

Accesul spre Cetățile Ponorului.

Padiș

Portalul Cetăților Ponorului.

Padiș

Partea superioară a portalului.

Limitele:  limita nordică este formată de văile opuse ale Crișului Pietros și Someșului Cald, continuat cu sectorul superior al Văii Răchițele. Limita sudică este formată de văile opuse ale Crişului Băiţei spre vest şi Arieşului Mare spre est (le desparte Şaua Vârtop - 1 140 m). Limita vestică este formată de Depresiunea Beiuşului. Limita estică urmează aliniamentul: Şaua Ursoaia - Valea Călineasa - Pârâul Bătrâna.

Padiș

Coborârea spre fundul Dolinei 1.

Padiș

Fundul Dolinei 1, începutul galeriei active a Cetăților Ponorului și tunelul spre Dolina 2

Padiș

Trecerea spre Dolina 3

Padiș

Grohotișul din Dolina 3.

Padiș

Galeria fosilă de acces din Dolina 3 spre galeria activă a Cetăților Ponorului.

Atracții ale Padișului

Deși are numeroase peșteri și avene, în Platoul Padiș nu există nicio cavitate subterană amenajată pentru turismul de masă.

Cetățile Ponorului – reprezintă Everestul speologiei românești. Intrarea în peșteră se face printr-un portal de 70 m înălțime și 30 m lățime, care se găsește în peretele vestic al dolinei 1, la rândul său de dimensiuni colosale ( 100 m diametru și 300 m adâncime). Galeria peșterii are o lungime cunoscută de 2000 m și este străbătută de unul dintre cele mai viguroase cursuri subterane din țară.

Balcoanele Cetăților Ponorului - sunt puncte de belvedere situate la partea superioară a dolinelor 2 și 3, de unde se poate avea o imagine de ansamblu asupra Cetăților Ponorului.

Padiș

Zona balcoanelor, văzută din Dolina 3.

Padiș

Țancuri care separă cele trei doline.

Padiș

Indicator din zona balcoanelor.

Padiș

Zona balcoanelor 1 și 2 de deasupra Dolinei 3.

Padiș

Dolina 3 văzută de la balcoane.

Peșterile cu gheață: Avenul Borțig (al doilea din țară după cel de la Scărișoara) - neamenajat., Ghețarul de la Barsa, Ghețarul Focul Viu (închis recent)

Cascada Evantai și Izbucul Galbenei – sunt două dintre atracțiile pentru care merită să vizitați Cheile Galbenei. Acest fenomen carstic de dimensiuni considerabile drenează apele care se pierd în Peștera Cetățile Ponorului.

Poiana Ponor este una din puținele polii tipice din munții noștri, în care se regăsește un izbuc – Izbucul Ponor, un râu ce străbate poiana și la final un sorb, unde apele dispar în subteran, mai apoi ele regăsindu-se in Cetățile Ponorului. Primăvara, când se topesc zăpezile, iar sorbul nu poate prelua în totalitate apele rezultate, poiana este inundată, formându-se aici un lac temporar.

Lumea Pierdută – o denumire potrivită pentru o lume misterioasă pierdută în subteran, formată din numeroase galerii active din Padiș. Avenul Gemănata și Avenul Negru, reprezintă două “porți de intrare” în subteranul frământat de ape.

Peștera Cetatea Rădesei – este o peșteră activă care se găsește în partea nordică a platoului carstic Padiș

Padiș

Lacuri carstice din zona Șesul Padiș

Padiș

Lacuri carstice din zona Șesul Padiș

Trasee din Padiș

Punct Albastru. Circuitul Cetatile Ponorului: Cabana Padis - Poiana Ponor - Drum Forestier Scarita - Cabana Cetatile Ponorului - Catatile Ponorului - La Grajduri - Cabana Padis; marcaj: PA; durata: 5-6 ore,

Punct Galben. Circuitul Galbenei: Cabana Padis - Poiana Ponor- Drumul Forestier Scarita - Cabana Cetatile Ponorului - Avenul Bortig - Izbucul Galbanei - Cheile Galbenei - Poiana Florilor - Focul Viu - Piatra Galbenei - La Grajduri - Cabana Padis; marcaj: PG; durata: 9- 10 ore.

Cruce galbenă. Lumea Pierduta: Cabana Padis - Poiana Rotunda - Izvorul Rece - Lumea Pierduta; marcaj: CG; Durata: 2 ore (dus).

Bandă Galbenă. Circuitul Gropii De La Barsa: Cabana Padis - Sesul Padis - Uvala Balileasa - Drumul Forestier Scarita - Cabana Cetatile Ponorului - Pestera Barsa - Taul Negru - Pestera Neagra - ,,La Grajduri'' - Cabana Padis; marcaj: BG; durata: 6-7 ore.

Punct Roșu. Circuitul Izvoarelor Somesului Cald: marcaj: PR; Durata: 4-5 ore - “Traseu închis temporar” - afectat de doborâturi de vânt / furtuni.

Padiș

Coborârea spre Cantonul silvic de pe Valea Luncșoara.

Padiș

Valea Luncșoara.

Drumeție prin Padișul de SV

Un circuit de 20 km: Șaua Ponița - Valea Luncșoara - Cheile Galbenei - Avenul Borțig - balcoanele Cetăților Ponorului - Poiana Glăvoi - cabana Cetăților Ponorului – Șaua Ponița.

Accesul se face din Arieșeni, pe un drum asfaltat, pe Valea Cobleșu, prin cătunele Cobleș și Poienița, până în Șaua Ponița. De aici se merge pe drum forestier, marcat cu Triunghi Galben, până la intrarea în Cheile Galbenei. În continuare se intră pe poteca din Cheile Galbenei, marcată cu Punct Galben. Poteca urmează malul stâng al cheilor (drept în sensul urcării), având porțiuni amenajate cu cabluri de asigurare. După 25 de minite de la intrare pe potecă se ajunge la Cascada Evantai. După alte 40 de minute se ajunge la Izbucul Galbenei și se începe urcușul prin pădurea de fag. Mai durează o oră de mers prin pădure până la Avenul Borțig. De la aven, în maxim 30 de minute se poate ajunge la balcoanele Cetăților Ponorului, iar în alte 30 de minute se ajunge la Poiana Glăvoi, loc de campare și servit o băutură răcoritoare.

Padiș

Intrarea din aval în Cheile Galbenei.

Padiș

Prin Cheile Galbenei.

Padiș

Amenajări cu lanțuri și cabluri pe poteca prin Cheile Galbenei.

Padiș

Prin Cheile Galbenei.

Padiș

Porțiuni cu cabluri din Cheile Galbenei.

Padiș

Tunelul din Cheile Galbenei.

Padiș

Coborârea din tunelul din Cheile Galbenei.

Padiș

Coborârea din tunelul din Cheile Galbenei.

Padiș

Aproape de Cascada Evantai.

Padiș

Cascada Evantai.

Padiș

Cascada Evantai.

Padiș

Cascada Evantai.

Padiș

Cascada Evantai.

Padiș

Urcarea de după Cascada Evantai.

Padiș

Tunelul din Valea Galbenei.

Padiș

Tunelul din Valea Galbenei.

Padiș

Cea mai expusă porțiune a traseului.

Padiș

Marmite pe Valea Galbenei.

Padiș

Izbucul Galbenei.

Padiș

Indicator de lângă Izbucul Galbenei.

Padiș

Indicator de lângă Avenul Borțig.

Padiș

Avenul Borțig.

Padiș

Avertisment la Avenul Borțig.

Padiș

Indicator de lângă Balcoanele Cetăților Ponorului.

Padiș

Belvedere spre Dolina 3.

Padiș

Turiști în Dolina 3.

Padiș

O capră neagră cu ied pe țancul dintre doline.

Padiș

Tunel între doline.

Padiș

Turiști la balcoane.

Padiș

Camping la Poiana Glăvoi.

Padiș

Groapa Ruginoasă văzută de pe traseul Bandă roșie.

 Padiș

Vârful Bihor văzut de pe traseul Bandă roșie.

Citește și Munții Bihor - Apusenii la cel mai înalt nivel

Sperăm că ți-a plăcut acest articol și te îndeamnă să descoperi singur frumusețea misterioasă a Padișului cu Munților Bihor cu MN17 - Harta de drumeție a Munţilor BIHOR - PLATOUL PADIȘ

Redactare, format și fotografii: Daniel Morar.

MB06 - Trasee cu bicicleta in Tara Bisericilor Fortificate

Această colecţie de hărţi realizată de Editura Schubert & Franzke este o încercare îndrăzneaţă de a reuni sub o singură copertă trasee de bicicletă din Ţara Bisericilor Fortifificate, una din regiunile istorice cu un potenţial turistic (cultural și etnografic) foarte bine reprezentat. Harta conține 35 de trasee de ciclism, marcate …

37,00 LEI

Recenzii

-
din 0 voturi
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa o recenzie
5 stele
(0)
4 stele
(0)
3 stele
(0)
2 stele
(0)
1 stele
(0)
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta. Autentifică-te

Nu există comentarii încă. Fii primul care comentează!