Touristik Label - 419MN68: Cabana Piatra Singuratică - Piatra La Pândă

Legătura Cabana Piatra Singuratică - belvedere Piatra La Pândă
Traseul 68 Cruce Albastră este un traseu ce poate fi parcurs și în circuit, legătura între Cabana Piatra Singuratică și punctul de belvedere fermecător de pe Piatra La Pândă. De aici putem admira vârfurile importante ale crestei, Vf. Piatra Ascuțită (Ecem), Hășmașul Mare și Piatra Singuratică care domină poiana cu cabana Piatra Singuratică.
0

Trail Details [ro]

Dificultate
uşor
Distanţă
1,20km
Durată
0:30-0:45h
Urcare
37m
Coborâre
142m

Galerie

Tabs

Indicaţii de orientare

De la cabana Piatra Singuratică, coborâm spre sud 120 m, apoi o luăm la stânga prin pădure pe marcaj CA. Menţinem curba de nivel, în 400 m ajungem la un popas cu izvor, iar după alţi 700 m prin pădure ajungem într-un final la piatra La Pândă.

Etape

Cabana Piatra Singuratică - Piatra La Pândă

Descriere

Traseul 68 CA face legătura între Cabana Piatra Singuratică și Piatra La Pândă, loc panoramic fermecător spre creasta Munților Hășmaș. Un traseu scurt și ușor,  în cca. 1 h de drumeție. Iarna - accesibil în funcție de starea zăpezii. 

De la cabana Piatra Singuratică, renovată și cu condiții bune de găzduire (panouri solare pt. apă caldă) - vezi descriere traseu 67, coborâm spre S, pe marcaj comun BA (traseul 67), printr-o zonă frumoasă cu izvoare, care marchează contactul dintre rocile cristaline şi calcare, lăsând în urmă silueta impunătoare a Pietrei Singuratice. 

Varianta CA face stânga prin pădure apoi ajunge la un popas cu izvor, de unde continuă prin pădure cca. 700 m spre Piatra La Pândă. Acest loc de belvedere ne dă ocazia să admirăm dintr-un unghi inedit coloșii Munților Hășmaș, Vf. Piatra Ascuțită (Ecem), Hășmașul Mare și Vf. Piatra Singuratică care domină poiana cabanei Piatra Singuratică. 

De la punctul de belvedere, există posibilitatea de a coborî la stânga, pe un vechi marcaj CA, până la intersecția cu varianta BA (traseul 67), alături de care revenim la cabana Piatra Singuratică, prin zona de izvoare, încheind astfel un circuit scurt și frumos.

Vreme

Persoane care au contribuit si comentat

 

Cabana Piatra Singuratică - Piatra La Pândă in Harghita, Giurgeu-Hăşmaş is an uşor Drumeţie trail.
0
0 voturi

Comentarii

imaginea utilizatorului Augustin

!! din păcate acest traseu nu mai este practicabil din cauza vijeliiilor care au doborât foarte mulți brazi în zonă

Completed Checkbox: 

Comentariul dumneavoastră