Traseul 29 PG face un circuit larg al Staţiunii Muntele Băişorii, cu vederi spre împrejurimi și ocazia de a străbate pădurea din apropiere. Este un traseu solicitant, cu peste 800 m diferențe de nivel, în aprox. 7 - 8 h de drumeție, accesibil iarna în funcție de cantitatea şi calitatea zăpezii. Recomandat drumeţilor cu pregătire medie şi cicliştilor montani antrenaţi.
Din Staţiunea Muntele Băișorii, din faţa Hotelului Alpin, se urmează „drumul vechi” spre pârtia de schi, alături de BA (traseul 4) - legătura cu bazinul V. ierii peste Muntele Bocului. După ce traversăm pârtia, intrăm în pădure, trecem pârâul Clinului, apoi pârâul Crinţului și urcăm abrupt spre frumoasele colibele de vară din Crinţ (puțin locuite). Dincolo de ele putem admira panorama stațiunii Muntele Băișori și Scărița-Belioara, în depărtare.
Un drumeag lejer, pe curbă de nivel, ne duce în poiana Găbriana, unde lăsăm în urmă cele câteva colibe și o cruce, loc unde PG face cale întoarsă spre frumosul izvor Fântâna Găbrienii. Urmează o urcare continuă între păduri cu brazi tineri și ajungem la intersecția cu traseul CG (traseul 5) - care ocoleşte Vârful Buscat.
După ce trecem de Fântâna Găbrienii, continuăm cca. 20 min până la marginea unei poieni, unde PG se desprinde spre Vf. Buscat (1676 m). Urmăm poteca apoi drumul de pământ lat și ajungem sub vârf. Se poate urca pe o potecă nemarcată până pe vârf, de unde ni se deschide orizontul spre Muntele Mare.și zona Pietrele Mărunte.
Coborâm la Şesul Cald, unde întâlnim traseele spre Muntele Mare.(BR și CR) și capătul traseului CG (traseul 5) - care a ocolit Vârful Buscat.prin Poiana Buhuia. Începem urcarea pe Drumul Militar care duce spre Vârful Muntele Mare. La E vedem abrupturile Bedeleului şi rezervației Scăriţa-Belioara în depărtare. O săgeată pe un stâlp de curent electric ne scoate la stânga pe un drum înierbat și începem urcarea spre Vârful Pietrele Mărunte (1731 m), loc panoramic cu vederi spre Munţii Trascăului, Muntele Mare, iar în zilele senine, se pot admira chiar și Munții Rodnei, Călimani, Făgăraș, Parâng ș.a.
De aici intrăm în pădure şi coborâm la un drum forestier, un vechi drum de căruţe care duce la colibele Runcanilor. Schimbăm direcția spre NE, aproape de firul Văii Vadului și începem urcarea lungă în serpentine spre Staţiunea Muntele Băişorii.
Comentarii