Traseul 17 PG este traseul de legătură dintre Băile Herculane (zona Piatra Pușcată) și Cheile Ţăsnei, prin Poienile de Sus și pe drumul de creastă al Munţilor Mehedinţi. Este un traseu destul de solicitant cu peste 1200 m diferențe de nivel, în cca. 8 - 8.5 h de drumeție, accesibil iarna în funcție de cantitatea și calitatea zăpezii.
Traseul pornește de la km 26 al drumului naţional de pe Valea Cernei, din dreptul unei parcări cu loc de popas, numit Piatra Pușcată. Din defileul ce aici are aspect de adevărat canion, apucăm poteca la dreapta prin pădure, printre bolovani imenși, într-un urcuș continuu și abrupt cu o diferență de nivel de +700 m, fapt ce poate fi descurajant și destul de solicitant. Într-o poiană străjuită în partea superioară de pereţii calcaroși ai Munților Mehedinți, întâlnim câteva case ţărăneşti pitorești cu grădini și livezi (la cca. 45 min de la start).
Facem un ocol larg spre dreapta, pătrundem din nou în pădure, trecem de o brână cu un minunat loc de belvedere, apoi ajungem în zona de stâncărie, la intrarea în Cheile Tâmnei (Foeroaga Tâmnei) – o lume fermecătoare a pereților verticali. Aici parcurgem o succesiune de trei sectoare de chei, în ținutul Pinului Negru de Banat și tragem cu ochiul la priveliștea frumoasă din spatele nostru spre Valea Cernei, Munții Cernei și Munții Godeanu.
La capătul urcușului ne întâmpină deschiderea din vârf de munte numită generic Crovurile din Mehedinți și pătrundem în Crovul Mare, o dolină imensă, adâncă de peste 100 m, înconjurată de pereți de calcar. Nu putem să nu fim mirați de prezența crovurilor, aceste poieni verzi, circulare sau alungite (formate prin tasare) la mare altitudine. Munții Mehedinți au un perete vestic foarte prăpăstios, însă aici ne aflăm într-o oază de poienițe suspendate.
Pătrundem în Poienile Porcului, poate cele mai spectaculoase, cu trei mici poieni pitorești, despărțite de praguri calcaroase de mici dimensiuni. Peisajul ne taie respirația: ne aflăm în vârf de munte, pe niște întinderi perfect orizontale mărginite stânga-dreapta de culmi și abrupturi (între care și Vârful lui Stan). Se pot face scurte incursiuni pe culmile dinspre Valea Cernei pentru a descoperi prăpastia abruptului calcaros, unde doar Pinul Negru de Banat este stăpân. Spre capătul Poienilor Porcului se urcă cca. 30 min până la şaua care le conectează cu ultimul crov: Crovul Medved, ceva mai adânc, cea mai mare dolină din ţară, aflată la 980 m alt.
Traseul continuă mai departe cu imaginea stâncilor Ploştinoarele şi Poiana Ploştina, de unde se începe urcușul spre creasta Munţilor Mehedinţi, pe care o atingem în vârful Pietrele Albe (1335 m), marcat cu BR (traseul 22). Pietrele Albe, vârf important în zonă, apare cu căciula lui de calcar și peisaje tipice pentru această zonă: muchii calcaroase, crovurile fermecătoare dintre ele, lapiezuri, sălașuri, fagi bătrâni și ierburi fragede.
O coborâre mai dificilă printre stânci de calcar, arbuști și fagi tineri, ne scoate din pădure într-o poiană largă (Poiana Țâșnei), la capătul căreia găsim marcajul CA ce coboară la V. Cernei prin Cheile Țâșnei, trecând de Moara Dracului (traseul 16).
Comentarii