Drumeție de iarnă în Bihorul nordic

Munții Bihor – diversitate geografică

                În acesta articol vom face o scurtă prezentare a Munților Bihor de la Nord de Arieșul Mare. Vom povesti puțin despre colibele moțești de pe plaiurile înalte, vom prezenta două trasee de acces spre Platoul Padiș și câteva atracții turistice înșirate de-a lungul acestora. Vom constata că deviza diversitate în unitate corespunde și acestui spațiu montan, unic în România și în Europa.

Bihorul nordic - cadru general.

Munții Bihor – cadru geografic

Munții Bihor formează cea mai înaltă grupă a Munților Apuseni, din cadrul Carpaților Occidentali ai Carpaților Românești. Ei ocupă o poziție centrală în cadrul Munților Apuseni. Altitudinea maximă, de 1849 m, este atinsă în Vârful Bihor (Cucurbăta Mare). Munții Bihor sunt împărțiți de Valea Arieșului Mare în două compartimente:

• Bihorul Sudic – format din culmea Piatra Grăitoare – Vf. Biharea – Vf. Bihor (Cucurbăta Mare) – Vf. Cucurbăta Mică; aceasta se continuă spre sud, peste Șaua Bisericuța, cu o culme mai scundă, punctată de vârfurile Vf. Muncelu – Vf. Piatra Aradului – Vf. Muntele Rotund – Vf. Găina - Vf. Găina Cruce.

Citește și Muntele Găina - muntele cu legende și tradiții populare

• Bihorul Nordic – format din culmea care pornește din Șaua Ursoaia: Vf. Clujului – Vf. Bătrâna – Vf. Măgura Vânătă – Vf. Măgura. Această culme, mai puțin evidentă în relief decât cele sudice, formează cumpăna de ape dintre bazinele hidrografice ale Arieșului Mare, Someșului Cald și Crișului Pietros.

Citește și Satul de vacanță Vârtop, aproape de Groapa Ruginoasă

Munții Bihor - Cucurbăta Mică și Cucurbăta Mare.

Citește și Munții Bihor – început de iarnă pe acoperișul Apusenilor

Vf. Bihor .

Citește și Munții Bihor - Apusenii la cel mai înalt nivel

Vf. Cucurbăta Mică.

Citește și Spre Cucurbăta Mică – vârful spectaculos cu eoliene

Vedere generală asupra Bihorului nordic, Padiș. În ultumul plan, Culmea Cârligatele și Munții Vlădeasa.

Citește și Minunile Apusenilor - Platoul Padiș

Așezările umane temporare din Țara Moților

                Țara Moților este o regiune etno-geografică din Munții Apuseni, situată în bazinul superior al Arieșului, aproximativ între Muntele Mare, Munții Gilăului, Munții Metaliferi și Munții Bihor. Caracteristica dominantă a acestui spațiu geografic montan este intensa lui umanizare. Influențele etno-folclorice depășesc limitele geografice ale acestui ținut, revărsându-se spre Țara Zarandului și Țara Beiușului, din bazinul Crișurilor sau spre Țara Mocanilor, de pe Arieșul Inferior și spre Ampoi. Țara Moților are drept capitală istorică orașul Câmpeni, iar ca simbol spiritual Muntele Găina. Așezările moților au centrele urbane așezate pe văi, dar majoritatea gospodăriilor satelor și ale crângurilor sunt așezate pe plaiurile înalte. Unele dintre aceste crânguri au stabilit recordul de altitudine pentru așezările omenești din țara noastră. Cătunele Petreasa, Zănoagele, După Vârf, au gospodării care urcă mai sus de altitudinea de 1400-1500 m. Umanizarea acestor locuri înalte s-a făcut prin migrarea populației (roire) dinspre zonele de vale spre zonele plaiurilor înalte. Crângurile sunt grupuri de gospodării (2-3, 4-6) permanente, formate prin roirea locuitorilor unui sat spre zone anterior neocupate de gospodării. În afara acestor mici așezări permanente, s-au constituit în timp așezări temporare, de vară. A fost identificată în teren și situația opusă, cea de așezări temporare ocupate iarna, e drept în mai puține cazuri. Rațiunea ocupării lor în sezonul rece este explicată, pe blogul său, de către pasionatul montaniard, dl. Dinu Mititeanu, în articolul bine documentat în teren, Farmecul Apusenilor. În rezumat, rațiunea ocupării adăposturilor temporare iarna, era dificultatea transportării furajelor recoltate spre așezările permanente, mai ușor fiind să se aducă animalele la spre așezările sezoniere, spre a fi consumate stocurile adunate vara. Rațiunea ocupării lor temporare în timpul verii era de a exploata economic plaiurile înalte, care iarna erau acoperite de zăpezi persistente.  Astfel în sezonul cald colibele, mutăturile sau nămașele moților erau adevărate furnicare de oameni și animale. Acolo se pășunau poienile și se prelucra laptele, se exploata și se prelucra lemnul pădurilor (lemnăritul), se recoltau fructele de pădure și se țineau nedei. De la topirea zăpezilor și până la venirea brumei, moții trăiau și munceau în aceste habitate estivale, construite în poieni și înconjurate de pădurile de fag sau conifere. O mai fac și în prezent, dar nu la scara de altădată. Astfel de habitate temporare se găsesc pe interfluviile de pe ambele părți ale Arieșului Mare și ale Arieșului Mic, dar și mai departe, spre Munții Gilăului (zona Măguri-Răcătău), în partea de est a Muntelui Mare ( Zăpodie-Știolne), în Munții Trascăului (Dumești) etc. În unele cazuri aceste adăposturi ajung la altitudinea de peste 1500-1600 m. Unul dintre cele mai cunoscute habitate temporare moțești este cel din Poiana Călineasa, situat pe interfluviul dintre bazinul superior al Someșului Cald și cel al Arieșului, la altitudinea de 1300-1400 m. Poiana este descrisă ca „un adevărat orășel de colibe”. În Poiana Călineasa se adună crescători de animale din satele din apropiere: Casa de Piatră, Ghețari, Hănășești, Poiana Horea, Ocoale etc. În această poiană are loc și o nedeie populară, „Târgul de la Călineasa” sau „La Dat”. Sărbătoarea se ține cu o săptămână înaintea Târgului de fete de pe Muntele Găina, fiind de o amploare mult mai mică. Participanții sunt în general locuitorii din Călineasa și rudele lor. În puținele mele drumeții prin Țara Moților am cunoscut câteva dintre aceste habitate. În sezonul alb, atunci când adăposturile sunt părăsite, liniștea și pustietatea lor creează o atmosferă stranie în aceste așezări. Parcă ar fi scenografia unor filme post-apocaliptice, cu așezări omenești rămase după dispariția oamenilor. În fotografiile incluse în acest album, am pus mai ales colibele din Poiana Mărășoaia, din Poiana După Case, dinspre Șaua Ursoaia și colibele de sub Vf. Clujului (nu departe de Poiana Călineasa). Am adăugat câteva fotografii cu colibele din zona Știolne-Zăpodie (Muntele Mare) și cele de sub Vf. Cucurbăta Mică.

Citește și Prin cătunele moților spre Petreasa - pe Drumul lui Iovan

Așezarea temporară - După Case.

Poiana Mărășoaia.

Poiana Băliceana.

Așezarea temporară de la Zăpodie - Muntele Mare.

Citește și Muntele Mare – Turnul de veghe al Apusenilor

Dumești - Munții Trascăului.

Citește și Citește și Muntele Mare – Turnul de veghe al Apusenilor

Trasee turistice

Bandă Roșie - Şaua Ursoaia - Poiana Călineasa – este traseul de legătură dintre vestul Munții Gilăului și nordul Munților Bihor, prin Șaua Ursoaia, Poiana Mărășoaia și pe sub Vf. Clujului. Șaua Ursoaia este străbătută de DN1R (Transursoaia), un drum național asfaltat, lung de 80 km, care face legătura între DN1 (Huedin) și DN75 (Albac), prin Beliș. Traseul turistic marcat pornește din Șaua Ursoaia, spre vest, pe un drum forestier pe care se intră puţin mai la sud decât limita dintre judeţele Cluj şi Alba. Drumul trece prin pădure rară de molid şi poieni mici până ajunge în golul vast al Poienii Mărşoaia. Din această poiană se începe urcarea până sub Vf. Clujului, iar apoi o coborâre scurtă care ne scoate la un drum asfaltat (acesta ajunge tot în Poiana Călineasa). Urmăm drumul la dreapta, spre nord, timp de 10 minute. Ajungem la un grup de adăposturi de vară şi, lângă un pod mic de beton, cotim la stânga pe un drum forestier. Traversăm o primă poiană şi în următoarea întâlnim traseul marcat cu Bandă Albastră -  Gârda de Sus - Şaua Vărăşoaia. Urcăm uşor la dreapta şi, de aici, cele două trasee au un parcurs comun până în Poiana Călineasa.

Șaua Ursoaia.

DN1R - Transursoaia.

Colibele de lângă Șaua Ursoaia.

La 100 m spre județul Alba se intră pe drumul forestier.

Un panou de la începutul DF ne indică direcția.

Drumul forestier spre Poiana Mărășoaia.

Prin zăpada mare și pufoasă.

Primele colibe sunt imediad dupa intrarea pe DF.

Pe ulițele așezării.

Casele se înșiră pe ambele părți.

Părăsim această așezare temporară.

Imediat o întâlnim pe a doua.

După câteva minute ajungem în a treia poiană cu adăposturi temporare.

Căsuțele par desprinse din povești.

Pereții de lemn sunt plini de ciuperci decorative de copac.

Pornim mai departe pe ulițele așezării pustii.

Printre garduri zărim pitoreștile adăposturi.

Vedem și rostul acestora - adunarea furajelor pentru animale.

Ne apropiem de marea poiană Mărășoaia.

Uneori căsuțele sunt solitare.

Interesante delimitări.

Zăpada stă neatinsă împrejur.

Totul e nemișcat.

Poiana Mărășoaia.

Peisaje imaculate.

Liniște deplină.

Așezarea temporară După Case.

O liniște stranie.

Ne bucurăm de geometria desenată pe zăpadă.

Aici un grajd, dincolo o casă.

Case fără locuitori.

Pare un sătuc desprins din povești.

Nicio mișcare, niciun zgomot.

Ne plimbăm printre aceste adăposturi și încercăm sa le vedem cu ochi de vară.

Deocamdată iarna este suverană.

 Revenim la Poiana Mărășoaia, spre a merge mai departe pe Bandă Roșie

Zăpada e neatinsă.

Peisajele nemișcate.

Moliții încolonați în șiruri-șiruri.

Ici-colo câte o gospodărie.

Fiecare casă cu copacul său.

Desene aproape ireale pe zăpada imaculată.

Unele case le vedem din diverse unghiuri pe măsură ce ne deplasăm.

Obloanele trase, portița închisă.

Spre casa din pădure.

Sub Vf. Clujului găsim următorul grup de case.

În ghivece nu mai sunt flori.

Ajungem la drumul Gețari-Poiana Călineasa.

Poiana Călineasa. Foto - Ovidiu Culda.

Bisericuța din Poiana Călineasa. Foto - Ovidiu Culda.

Citește și Poiana Călineasa - la pas printre colibele de vară ale moților

Șesul Gârdei - aproape de Padiș.

Triunghi Albastru - Gheţar - Complex turistic Padiş – este traseul de legătură între Peştera Gheţarul Scărişoara și Complexul Turistic Padiş, străbătând cătunul Casa de Piatră, zona carstică Cheile Gârdișoarei, zona peșterilor Gura Apei și platoul carstic Padiș. Traseul porneşte de la Muzeul de Etnografie Scărişoara, trece pe la Peştera Gheţarul Scărişoara şi coboară în amonte de satul Plişti în Valea Gârda Seacă. De aici traseul urcă pe vale până în satul Casa de Piatră, apoi continuă pe Valea Gârdișoarei până ajunge în Poiana Băliceana. Aici întâlneşte traseul BA. De aici traseele merg împreună de-a lungul unui şir de doline până ajungem în drumul pietruit Ic Ponor - Complex Turistic Padiş (DJ763) şi urcăm la dreapta pe drum, care la un moment dat devine drum asfaltat, iar apoi coborâm până la Complexul Turistic Padiş. Din acest traseu turistic marcat se desprinde la puțin timp după plecarea din Casa de Piatră, traseul Cruce Roșie - Casa de Piatră - Poiana La Grajduri (Glăvoi). De-a lungul acestui traseu sunt înșirate o salbă de perle ale carstului din Apuseni: Peștera Ghețarul de la Scărișoara, Peștera Ghețarul de la Vârtop, Izbucul Tăuz, Peștera Coiba Mare, Peștera Coiba Mică, Izbucul Gura Apei etc.

Citește și Casa de Piatră și peșterile remarcabile din împrejurimi

Peștera Ghețarul de la Scărișoara.

Peștera Coiba Mare.

Peștera Coiba Mare, cu portalul ei imens.

Deasupra portalului țurțuri uriași sunt aidoma unor uriașe tuburi de orgă.

Peștera Coiba Mare.

Peștera Coiba Mică.

Intrarea pe poteca spre Peștere Ghețarul de la Vârtop. Îl vom vizita altădată.

Cascade de gheață pe margine drumului de pe Valea Gârdișoarei.

Valea Gârdișoarei.

Intrarea pe marcajul Cruce Roșie.

Popasul de la Izbucul Gura Apei.

Izbucul Gura Apei.

Poiana Băliceana.

Poiana Băliceana, aproape de Șesul Gârzii .

Șesul Gârzii .

Printre lumini și umbre.

Din Șesul Gârzii zărim Meridionalii.

Din Șesul Gârzii zărim Meridionalii, probabil Retezatul.

Citește și Retezatul - Nestemata Coronei Montium

Din Șesul Gârzii zărim Culmea Cârligatele.

Din Șesul Gârzii spre Platoul Padiș.

Pornim mai departe printre doline.

Stânele părăsite.

Adăposturile de vară.

Un loc căutat de amatorii de schi de tură.

Geometrii.

Dinspre releu coboară schiorii de tură.

În imperiul alb.

Ajungem la drumul asfalta și mai avem 1 km până la Cabana Padiș.

Cabana Brădet (Padiș) - loc de popas.

Butoaiele de închiriat și Vf. Biserica Moțului.

Obiective carstice

Peștera Ghețarul de la Scărișoara este localizată în Munții Apuseni, în cătunul Ghețari, comuna Gârda de Sus din județul Alba. Peștera are trei intrări, şi se află la o altitudine de 1165m faţă de nivelul mării. Are o lungime de peste 700 m şi o diferenţă de nivel de 105 m. Face parte dintr-un sistem carstic, Ghețari – Ocoale, din care mai fac parte Peștera Pojarul Poliței (nevizitabilă, datorită importanței sale științifice excepționale) și Izbucul Cotețul Dobreștilor.

Peștera Ghețarul de la Scărișoara.

Peștera Ghețarul de la Scărișoara.

Sistemul Coibe-Tăuz – formează un complex carstic subteran format din Peșterile Coiba Mare și Coiba Mică, la care se adaugă Izbucul Tăuz. Apele de suprafață ale Pârâului Gârdișoarei se pierd în sistemul Coiba Mică și Coiba Mare, se reunesc în Sala Confluenței, iar după un parcurs subteran neștiut ies la suprafață prin Izbucul Tăuz. Acesta alimentează mai departe Pârâul Gârda Seacă. Pe Pârâul Gârdișoara, în amonte de cele două peșteri, există alte izbucuri care aduc aport de apă acestui pârâu.

Peștera Coiba Mare.

Peștera Coiba Mare.

Peștera Coiba Mare.

Peștera Coiba Mare - vara.

Izbucul Tăuz.

Sperăm că ți-a plăcut acest articol și te îndeamnă să descoperi singur frumusețile Munților Bihor cu MN17 - Harta de drumeție a Munţilor BIHOR - PLATOUL PADIȘ

Redactare, format și fotografii: Daniel Morar