Drumeții de toamnă - Cheile Turzii și Cheile Turului (Tureni)

Mai puţin înalţi şi dificili decât Făgăraşii sau Bucegii, Munţii Apuseni nu sunt cu nimic mai puţin spectaculoşi. Partea frumoasă este că oferă trasee numai bune pentru începători.
 Cheile Turzii - Levi Bagy Photography

Munții Trăscăului sunt o unitate extrem de diversificată ca peisaj, cu un remarcabil potențial turistic, doar în parte valorificat. În ciuda faptului că au înălțimi sub 1.400 m, apar impunători. Cele mai bune exemple Piatra Secuiului și amfiteatrul Scărița - Belioara.

Despre Piatra Secuiului și alte obiective dimprejurul localității  Rimetea pe Concediu activ și idei de drumeții - Satul Rimetea (Torockó)

Despre Scărița-Belioara găsești informații în articolul Munții Apuseni, concedii și idei de drumeții - zona Ocolișel - Belioara

 

 1). Rezervația Naturală Cheile Turzii

De oriunde ai veni, dinspre Cluj-Napoca sau dinspre Aiud, în apropiere de Turda te urmărește o maiestuoasă stâncă despicată pe verticală în două. Se observă din DN 1 (E 81), cu doi pereți colțuroși uriași, cândva un întreg. Pereţii de stâncă înalţi de până la 350 de metri, peşterile misterioase, plantele rare şi traseele de drumeţie fac din Cheile Turzii un monument al naturii impresionant.

 Cheile Turzii - © Levi Bagy Photography

Datorită importanței științifice și a frumuseților sălbatice, Cheile Turzii au dobândit, la nivel național, încă din 1938, statutul de rezervație naturală, iar din 2004, sunt înscrise pe lista UNESCO. Relieful, format pe calcare jurasice, prin eroziunea pârâului Hăşdate, a dat naştere unui peisaj carstic de o rară salbaticie: stânci înalte şi abrupte, creste ascuţite, pereţi verticali, turnuri de piatră, peşteri, arcade și grohotișuri. Este o zonă preferată de alpiniști datorită verticalității pereților și accesului ușor cu echipamente, cu numeroase trasee, dintre care cel mai cunoscut este „Peretele Uriaș“, cu 250 m lungime. (sursa)

Cheile Turzii sunt accesibile oricui dorește să le cunoască, de la familii cu copii la cei vârstnici, amatori de plimbări scurte sau iubitori de drumeții. Există câteva trasee turistice de legătură, pe firul apei și pe versanți, unele potrivite pentru începători, altele pentru cei de nivel mediu și chiar și un traseu frumos de via ferrata.

Info suplimentare despre Via Ferrata “Sky Fly” Cheile Turzii

Dacă cei mai mulți ajung la Cheile Turzii pe drumul care trece prin localitatea Săndulești (traseul PG) sau pe cel dinspre Cheia (traseul CA), trebuie menționat că acestea sunt potrivite și pentru MTB, oferind o experiență reconfortantă, cu perspective frumoase asupra culmii calcaroase a Petreştilor, a Podişului Transilvaniei și a Cheilor Turzii.

O altă variantă este traseul CR - Drumul Domnilor, ce urcă direct din Turda prin câteva livezi, pe la Vf. Hodiniş (cu un larg tur de orizont), apoi continuă pe culmea dintre pârâul Pordeiului și Arieș.

Cheile Turzii - © Levi Bagy Photography

Odată ajunși în parcarea de pe drumul auto, coborâm apoi spre cabana Cheia Turzii, cu imaginea fermecătoare a cheilor în față și ajungem la locul de debut al traseului de vizitare a cheilor Turzii pe firul văii (traseul PR), probabil cel mai folosit traseu din Munţii Trascău.

 Cabana Cheile Turzii - © Levi Bagy Photography

Poteca lată intră în chei și continuă aproape fără diferenţe de nivel, pe poteci de piatră și patru punţi suspendate, care ne apropie tot mai mult de pereții abrupți și uriași, uneori chiar lipiți de stânca amenajată din loc în loc cu cabluri ajutătoare.

Cheile Turzii pe firul apei - GreuLaDeal.ro

Cei care vor să admire Cheile Turzii de sus, de la marginea pereţilor de calcar, pot opta pentru traseul în circuit (pe versanți), tot cu marcajul PR.

Se spune că cea mai frumoasă perspectivă asupra defileului se poate vedea din locul unde pădurea Vapa întâlneşte povârnişul Emil Pop, după ce am urcat serpentinele potecii cunoscute sub numele de Drumul lui Borș.

Cheile Turzii - © Levi Bagy Photography

Cheile Turzii - © Levi Bagy Photography

Ajungem apoi la grota Peştera Anton, de unde vedem deja mai de aproape abrupturile stâncoase și continuăm deasupra Dosului Coşului (725 m), de unde ne apare o privelişte spectaculoasă spre versantul drept al cheii.

Cheile Turzii - © Levi Bagy Photography

Cheile Turzii - © Levi Bagy Photography

Un nou punct de belvedere, denumit Grădina (sub Colţul Sandului) ne oferă posibilitatea să privim de aproape zona de la jumătatea cheii, dar şi mai departe spre Depresiunea Hăşdatelor.

Cheile Turzii - © Levi Bagy Photography

 Crucea Săndului - © Levi Bagy Photography

Pe Colțul Săndului - © Levi Bagy Photography

Din Colţul Sandului se poate coborî la peştera Călăştur, cea mai frumoasă şi mai interesantă peşteră din Cheia Turzii, a cărei intrare impresionează prin aspectul ei de catedrală gotică.

Peștera Călăștur - © Dorina Stanciu

De aici poteca coboară la capătul cheii spre Petreștii de Jos, loc unde ajunge un alt drum potrivit pentru MTB.

 Petreștii de Jos - © Levi Bagy Photography

Din capătul V al Cheilor Turzii, trasul PR traversează albia râului către Stânca Mică, aflată pe versantul opus, apoi continuă prin Pădurea Cheii, unde trece de un izvor amenajat și urcă pieptiș până în zona „La Bliduri", de unde ni se deschide o încântătoare privelişte spre cheie, a cărei adâncime ne apare în totalitate.

Cheile Turzii - intrarea dinspre Petreștii de Jos - © Levi Bagy Photography

Urcarea către Stânca Mică - © Levi Bagy Photography

Spre zona „La Bliduri" - © Levi Bagy Photography

Colțul Cetății - © Levi Bagy Photography

Poteca ne conduce apoi în punctul numit Capul Cheii, cu o priveliște frumoasă, de unde continuăm spre locul cel mai înalt de pe versantul drept, loc denumit Strana (751 m) - asemănător unui balcon ce domină abruptul.

Vedere din Capul Cheii spre "balconul Strana" - © Levi Bagy Photography

Următorul tur de orizont îl putem face de la steaua de metal, uşor de reperat. Coborârea înapoi la Cabana Cheile Turzii se face prin tufișuri, apoi pe stâncă (Borza) până ls Pădurea Mischiului.

 

2). Rezervația Naturală Cheile Turului (Tureni)

În apropiere de Cheile Turzii se află o altă rezervație naturală, Cheile Turului (Tureni), mai puțin cunoscută și mai rar explorată datorită reliefului accidentat în care nu s-au făcut prea multe amenajări pentru facilitarea accesului, ci doar câteva scoabe metalice pentru picioare și cabluri din oțel. (sursa)

 Cheile Turului (Tureni) - © Levi Bagy Photography

Zona Cheile Tureni este cunoscută îndeosebi de amatorii de picnic care se strâng la marginea rezervației, pe drumul de acces pietruit dinspre localitatea Copăceni, dar cheile adăpostesc adevărate comori, care i-au conferit statutul de rezervație geobotanică și sit arheologic. Aici au fost găsite numeroase unelte, monede, ceramică ș.a.

Drumul de acces dinspre Copăceni - Cheile Turului - © Levi Bagy Photography

Capătul Cheilor Turului - dinspre Copăceni - © Levi Bagy Photography

Traseul care ne poartă cu adevărat prin Cheile Turenilor, descoperind sălbăticia rezervației, este cel propus de Salvamont cu pornire dinspre Tureni, prin defileu (pe firul apei) marcat PA, cu întoarcere apoi pe versantul stâng, pe poteca tematică Epoca de Piatră, amenajată de Asociația Potaissa Turda.

Atenție însă, acest traseu este unul destul de dificil, recomandat turiștilor experimentați, care au o condiție fizică potrivită și un echipament minim, alcătuit din ham, lonje și cască, deoarece există câteva pasaje care trebuie trecute prin cățărare (dar fără dificultăți deosebite).

Pereții cheilor - relief accidentat - © Levi Bagy Photography

Pornind de la marginea localităţii Tureni, unde pârâul Racilor intră în chei, se trece pe lângă vechea moară de apă și printr-o carieră, apoi se urmează firul apei. Se recomandă traversarea pe vreme uscată și la ape mici, traseul fiind prevăzut cu scoabe metalice pentru picioare și cabluri.

 Cheile Turului (Tureni) - pe firul apei © Levi Bagy Photography

Cheile Turenilor, cu un relief carstic relativ tânăr, marcat de lapiezuri și doline, formate mai ales pe versantul stâng, sunt sălbatice și pitorești, având înălțimea maximă de cca. 160 m (la ieșirea dinspre Copăceni).

 Cheile Turului (Tureni) - © Levi Bagy Photography

Cheile sunt gazdele unei varietăți mari de plante rare și fluturi protejați, dar și animale sălbatice.

Cheile Turului (Tureni) - © Levi Bagy Photography

Cheile Turului (Tureni) - © Levi Bagy Photography

Totodată, cei pasionați de observarea păsărilor (birdwatching) au motive în plus să viziteze rezervația.

Mici despicături - adăposturi pentru păsări - © Levi Bagy Photography

Alternanţa de stâncării, terenuri agricole şi păşuni oferă posibilităţi de hrănire pentru numeroase specii de răpitoare.

Turmă de ciute - deasupra cheilor - © Levi Bagy Photography

La ultimul panou al potecii tematice, avem un punct de belvedere de pe versantul stâng (estic), pe Dealul Cheii, cu o perspectivă deosebită asupra Cheilor Turenilor, atât asupra zonelor stâncoase, a zonei din aval de defileu, dar şi asupra defileului.

Cheile Turului (Tureni) - © Levi Bagy Photography

Între Cheile Tureni și Cheile Turzii există de asemenea trasee turistice de legătură, între care traseul TA, care merge pe versantul drept (al cheilor), la înălţime și ne dă prilejul să admirăm cheile de sus.

Acest marcaj are traseu comun (pe o porțiune scurtă) cu magistrala BR - traseul de creastă al Munților Trascău, parte din așa-numita „Magistrala Apusenilor” (continuă peste Munții Bihor și Vlădeasa), care trece pe la Cheile Turzii, apoi pe la Piatra Secuiului.

Despre Piatra Secuiului și alte obiective dimprejurul localității  Rimetea pe Concediu activ și idei de drumeții - Satul Rimetea (Torockó)

Tot de la Cheile Turzii se poate ajunge în Defileul Arieșului, străbătând Culmea Hășdate pe la Cascada Ciucaș (traseul TG) sau (pe bicicletă) până aproape de Cheile Borzești, cu punct final Cabana Buru (traseul TR).

Citește și Drumeții din Valea Arieșului - zona Trascăului

Sperăm că ți-a plăcut acest articol și ți-a dat inspirație pentru un viitor concediu activ, descoperind Cheile Turzii și Cheile Tureni cu harta de drumeție MN 10 Munții Trascăului.   

Bucurați-vă de frumusețea și liniștea din #MuntiiNostri

Apus de soare lângă  Cheile Turului (Tureni) - © Levi Bagy Photography

 

Redactare și format: Manu Muntomanu

Photo Credit: © Levi Bagy Photography