Traseul 7 CA face legătura între localitatea Neagra și Cabana Dochia, urcând pieptiș spre zona înaltă a Ceahlăulu pe sub Turnul lui Butu, Clăile lui Miron și pereţii verticali ai Ocolaşului Mare. Este un traseu lung solicitant, cu peste 1500 m diferențe de nivel, în cca 5-7 h de drumeție. Iarna, accesibil în funcție de cantitatea şi calitatea zăpezii, periculos pe porțiunea Poiana Maicilor - Cabana Dochia.
De lângă școala din Neagra, urmăm drumul ce străbate satul, ajungem la confluenţa dintre Neagra Mare și Neagra Mică și continuăm pe drumul forestier de pe Neagra Mare. După cca. 2 km ajungem la indicatorul înspre Vf. Neagra (1128 m), de unde începe ascensiunea spre zona înaltă a Ceahlăului. Până aici poteca a traversat o zonă acoperită în special cu păduri de foioase, care adăpostesc diferite specii de ciuperci: hribi, gălbiori , creasta cocoşului, pălăria şarpelui, ghebele etc. Atât pârâul Neagra cât şi celelalte pârâuri din jurul muntelui oferă condiţii prielnice pentru păstrăv, în apele de munte cu pietriş.
Din Poiana Neagra continuăm spre N pe sub Vârful Negrii, de unde ajungem în cca. 1 h în Poiana Văratec, la poalele stâncilor Turnul lui Butu și Ana. În această zonă putem întâlni o specie de fluture frumos colorată, de un galben intens cu pete şi nervuri negre, denumită popular coada rândunicii, datorită unei prelungiri la aripile posterioare. Tot aici pot fi întâlnite mai rar, urme lăsate de jder, animal de pradă inteligent şi şiret care își face vizuina în scorburile arborilor bătrâni și se cațără cu o agilitate surprinzătoare. Din SV-ul Poienii Văratec se poate admira Turnul lui Butu (despre care există o frumoasă legendă), spre dreapta Ocolaşul Mic iar la stânga creasta împădurită a Pietrei Sure, de sub care ajunge în Curmătura Văratec, poteca nemarcată dinspre Poienile Stănilelor cu Schitul Stănile, fost canton al Ocolului Silvic.
Poteca marcată continuă pe la obârşia pârâului Furcituri până în Poiana Maicilor, unde întâlnim BR (traseul 3), alături de care începem ascensiunea spre Cabana Dochia, pe sub Rezervația vârfului Ocolașul Mare. Din Poiana Maicilor se deschid priveliști spre zona înaltă - cu "Clăile lui Miron" şi spectaculosul abrupt al Ocolaşului Mic. Creasta lui este marcată de vârfuri semeţe: "Turnul lui Butu" și Ana, Căciula lui Ciupercă, Vânturișul, Vârful Ascuţit, Turnul Ocolașului Mic și este brăzdată de jgheaburi și hornuri întunecoase. Peisajul este completat de poliţe înierbate sau acoperite cu pâlcuri de zadă. Destul de des, prin Poiana Maicilor trec ciurde de mistreţi sau, din ce în ce mai rar (datorită vânării sale excesive), lupul. Urmele mistreţilor se întâlnesc în special în timpul iernii şi primăverii.
Din Poiana Maicilor se urmează traseul comun BR (vezi descriere traseul 3). Cabana Dochia este principala cabană din Munţii Ceahlău, bază de cazare la mare altitudine, prima cabană turistică construită în Carpaţii Orientali (1913). De-a lungul timpului au fost efectuate importante lucrări de restaurare, în prezent, fiind una din cele mai moderne cabane montane din Carpați. Putem reveni înapoi spre Valea Bicazului, pe poteca BA (traseul 8) - care coboară pe sub Bâtca lui Ghedeon și Piatra Lăcrimată, apoi urmează BIstra Mare până în localitatea Bicazul Ardelean. Asemenea celorlalte stânci ale Ceahlăului, Piatra Lăcrimată are și ea legenda ei.
Comentarii