Anul acesta iarna a debutat în forță, cu strat mare de zăpadă și risc pe măsură. Salvamontiștii ne îndeamnă să fim prudenți când mergem în drumeție. Așadar, ce trasee alegem în condițiile date?
Canyoning-ul, un sport de aventură relativ recent, îmbină o serie de tehnici, cum ar fi alpinismul, mers pe jos (drumeția), rapel (cățărarea) și pe alocuri înot, toate într-un canion.
Cheile Tureni (formate pe Valea Racilor), alcătuite din calcare de vârstă jurasică, constituie ultimul bastion al Apusenilor, la limita cu Depresiunea Colinară a Transilvaniei.
Acest traseu este unul dintre cele mai frumoase din țară. Nu este pentru începători, chiar dacă în ciuda câtorva urcușuri susținute, nu poate fi numit dificil sau periculos.
Mai puţin înalţi şi dificili decât Făgăraşii sau Bucegii, Munţii Apuseni nu sunt cu nimic mai puţin spectaculoşi. Partea frumoasă este că oferă trasee numai bune pentru începători.
Din Colțești și Izvoarele pornesc trasee spre Cetatea Colțești, Vf. Ardașcheia și Vf. Ugerului, Cheile Siloșului, Cheile Plaiului ori Cheile Bedeleului.
Căldarea Lalei este unul dintre cele mai pitorești locuri pentru admirat răsăritul, iar dacă ai parte și de fenomenul Gloria, spectacolul e desăvârșit.
Potrivit statisticilor, România se află pe locul al doilea în Europa ca număr al peşterilor, unele dintre acestea fiind adevărate bijuterii ale naturii.
Pentru o excursie cât mai placută și ușoară, consider că trebuie acordată atenție specială modului în care ne facem rucsacul. Ce punem în el, ce lăsăm acasă etc.
Tot ce trebuie să știi înainte de a parcurge un traseu de via ferrata, o activitate din ce în ce mai populară în rândul pasionaților de munte din România. Articol creat exclusiv de Decathlon pentru https://sfaturi.decathlon.ro
Sunt multe aspecte care fac din România o țară frumoasă. Un viitor sustenabil se poate clădi doar printr-o gestionare responsabilă a relației om-natură.